Diocleţian (284-306), un nume care stârneşte repulsie printre creştini, dată fiind prigoana la care i-a supus pe aceştia, a fost totuşi un foarte bun militar şi un excepţional strateg. El a înţeles că guvernarea imperiului depăşeşte capacitatea unui singur om.
Mai mult, imperiul fusese zguduit cu doar câţiva ani în urmă de o inflaţie de „împăraţi”, proclamaţi după bunul plac de legiunile care îşi promovau astfel comandanţii, dând naştere la numeroase războaie civile.
La această vastă dezordine se adăuga pericolul crescând al barbarilor la frontiere şi tendinţa unor provincii (precum Galia) de a se guverna singure.
Drept urmare, după un an de la preluarea puterii, Diocleţian îşi aduce un „împărat coleg”: pe Maximian. Cum coabitarea se desfăşoară în condiţii bune, Diocleţian îl perfecţionează, adăugând alţi doi împăraţi „locotenenţi”, de un rang inferior.
Aşa s-a născut „Tetrarhia”, pe 1 martie 293.
Diocleţian şi Maximian îşi iau titlul de „Augustus”. Cel dintâi guvernează Orientul, capitala fiind stabilită la Nicomidia, la sud de Marea Marmara, vizavi de Bizanţ. Al doilea primeşte răspunderea guvernării Italiei şi Africii, capitala fiind stabilită la Mediolanum (Milano).
Adjuncţii lor primesc titlul de „Cezari”: Constanţiu Chlor guvernează Spania, Britania şi Galia, având capitala la Trevorum (Trier), iar Galeriu primeşte conducerea Iliriei, cu capitala la Sirmium (în actuala Serbie).
Tetrarhii: sculptură din jurul anului 300, aflată astăzi la Veneţia
Roma nu mai este capitala imperiului şi cunoaşte o perioadă de decădere.
Provinciile sunt la rândul lor decupate în circumscripţii mai mici, dar mai uşor de organizat şi de apărat. În acelaşi timp, este descentralizată şi administraţia imperiului.
Pentru a compensa aceste fărâmiţări, Diocleţian consideră necesară întărirea coeziunii culturale şi politice, ceea ce explică în bună măsură adevăratele masacre la care sunt supuse comunităţile de creştini, care refuză să aducă jertfe zeilor oficiali. Printre aceştia se număra însuşi împăratul.
Potrivit mandatului pe care ei înşişi îl fixaseră, Diocleţian şi Maximian se retrag de bună voie în 305.
Dar succesorii lor nu mai sunt la fel de dispuşi să lase puterea din mâini. Astfel, Tetrarhia eşuează rapid în lupte intestine, care pregătesc scindarea între Imperiul de Răsărit şi cel de Apus.
