Tânărul duce de Suabia (30 de ani), poreclit Barbă Roșie, îi succede la tron unchiului său, Conrad al III-lea, cel dintâi reprezentant al dinastiei Hohenstaufen, aflată la concurență cu Casa Ghelfilor.
În Germania, noul împărat trebuie să se lupte cu pretențiile marilor feudali, în special cele ale Ducelui de Bavaria, Henric Leul.
Însă este atras mai ales de Italia și încearcă să restabilească autoritatea imperială șifonată de Gâlceava Învestiturilor. Frederic se prezintă ca urmaș al lui Carol cel Mare și determină canonizarea acestuia în 1165 de către antipapa Pascal al III-lea.
În campaniile din Italia primește porecla de Barbarossa. În Germania, era cunoscut drept Kaiser Rotbart, ceea ce înseamnă același lucru: împăratul Barbă Roșie.
Prevalența poreclei italiene, chiar și printre germani, arată interesul pe care Frederic l-a arătat recucerii teritoriilor din Italia.
În acesta campanii ajunge să lupte împotriva Sfântului Scaun. Învins la Legnano, pe 20 mai 1176, de către Liga Lombardă, împăratul este nevoit să se prosterneze la picioarele papei Alexandru al III-lea. Așa cum făcuse și predecesorul său, Henric al IV-lea, la Canossa, umilindu-se în fața papei Grigorie al VII-lea, după ce așteptase trei zile cu picioarele goale în zăpadă, așteptând să fie primit.
Alungat din nordul Italiei, Frederic se revanșează căsătorindu-l pe fiul său, viitorul Henric al VI-lea, cu Constanța, moștenitoarea regatului normand al celor Două Sicilii. Odată cu fiul lor, Frederic al II-lea, se va sfârși dinastia Hohenstaufenilor.
Până atunci, însă Barbă Roșie se angajează într-o a treia cruciadă, pentru a lupta împotriva lui Saladin. Dar se îneacă în râul Salef din Cilicia (Turcia de azi), pe 10 iunie 1190.
