Sfântul Cuvios Hariton a viețuit în cetatea Iconiu, în timpul împăratului Aurelian (270-275).

Pentru că a mărturisit că este creștin, a fost supus la multe chinuri.

Judecătorul l-a întrebat: „Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul şi toţi supuşii îşi smeresc capetele lor?”.

Răspuns-a Hariton: „Toţi idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpaţi din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul cel prea înalt”.

A fost torturat și bătut, până când trupul sau s-a făcut tot numai o rana.

A fost eliberat din temniță după moartea împăratului Aurelian.

În timp ce se îndrepta spre Ierusalim, a fost prins de niște tâlhari.

Din Sinaxar aflăm că un șarpe veninos a intrat în vasul cu vin din care beau tâlhării și le-a adus moartea acestora.

Sfântul Hariton a făcut o biserică din peștera tâlharilor și cu aurul găsit la aceștia a ridicat o mănăstire.

A trecut la cele veșnice la adânci bătrâneți după ce mai înălțase două mănăstriri.