De la grădină la iconostas, Horia Bernea, așa cum el însuși afirma, a căutat dialogul, colaborarea cu Dumnezeu. După ce a parcurs o etapă conceptualistă, abstractă, Horia Bernea s-a întors gradual spre arta figurativă, măsurându-și forțele, uriașe, cu „supunerea la dat”.
A abordat genuri și teme consacrate, și-a impus sieși limite în pictură și a perseverat în a se apropia de resorturile ultime ale lumii ce ne înconjoară, cu instrumentele unui pictor care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiția.
Înnoirea neîncetată a căutării l-a situat permanent în preajma tainei acestei lumi.
A considerat arta nu un scop în sine, ci un ajutor în supraviețuirea spirituală, iar împărtășirea bucuriilor pe care le-a trăit în drumul său către adevăr a numit-o mărturisire.
Efortul său integrator în plan artistic a stat sub semnul crucii, pe care a recunoscut-o, cu neîncetată uimire, în toate.
Prin expoziția „Crucea”, a marcat înființarea Muzeului Țăranului Român, punând în lumină credința creștină ca fundament al civilizației satului românesc și importanța crucii ca reper în contemporaneitate.
Cu delicatețe, ascuțit discernământ și gust desăvârșit, a așezat și expoziția permanentă a Muzeului, în care a aprins, ca o flacără pâlpâitoare, așa cum și-a dorit, amintirea spiritualității țăranului român. Muzeologia, ca și pictura lui Horia Bernea, s-a dorit a fi o lucrare teandrică, ce invită, nu obligă, la împărtășirea bucuriei pe drumul cunoașterii, se arată în comunicatul de presă care anunță vernisajul.
Expoziția este organizată de Asociația Eleon din Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român și în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană al României. Majoritatea lucrărilor au fost puse la dispoziție prin bunăvoința colecționarilor dr. Sorin Costina, Daniel și Roxana Ghiuruțan și Doina și Constantin Xifta.
Expoziția va face parte din evenimentul Zilele Muzeului Țăranului care, anul acesta, va avea loc în perioada 10 – 20 septembrie 2020.
Horia Bernea (n. 14 septembrie 1938, București; d. 4 decembrie 2000, Paris) a fost pictor român, fiul sociologului și etnologului Ernest Bernea. Horia Bernea a deținut între anii 1990-2000 funcția de director general al Muzeului Țăranului Român.