Pentru un efect maxim în rândul populaţiei, în ziua execuţiei au fost aduşi oameni din 419 localităţi din comitatele răsculate ale Transilvaniei.
În total, peste 2.500 de oameni aduşi să asiste la execuţie, din poruncă împărătească.
Înfrângerea de la Mihăileni
La 7 decembrie 1784, efectivul militar comandat de vicecolonelul Kray a reuşit să înfrângă, la Mihăileni, în estul Zarandului, ultima grupare ţărănească din părţile unde izbucnise răscoala.
În aceste împrejurări, câteva zile mai târziu, Horea îşi dizolva gruparea din jurul său, plecând împreună cu Cloşca în pădurile Scoruşetului din Munţii Gilăului, de la nord de Albac, cu scopul de reaprinde răscoala în primăvară, conform lucrării „Istoria Românilor. Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821)” (Editura Enciclopedică, 2002).
Horea şi Cloşca au fost capturaţi în munţi, la 27 decembrie 1784, în urma unei vaste acţiuni de urmărire. Odată prinşi, prizonierii au fost transportaţi în grabă sub escortă militară la Abrud.
De la Abrud, unde escorta a fost mult mărită, au fost duşi la Alba Iulia, unde au ajuns la 2 ianuarie, potrivit volumului „Răscoala de la 1784 din Transilvania de sub conducerea lui Horia, Cloşca şi Crişan” (Editura Politică, 1974).
Trădat de ţărani, pentru bani
Crişan, cel de-al treilea conducător al răscoalei, a fost prins abia după o lună, la sfârşitul lunii ianuarie. După înfrângerea de la Mihăileni, el s-a refugiat la Câmpeni, unde s-a despărţit de ai săi, apucând-o în direcţia opusă, adică pe valea Arieşului spre Turda.
Familia sa era la Cărpiniş şi ar fi vrut să o vadă, însă ştia că era urmărit de trupele austriece. A rătăcit pe poteci mai puţin umblate, a ocolit cătunele, preferând regiunea cetăţilor Ponorului, şi-a schimbat hainele cu nişte zdrenţe pentru a părea un cerşetor.
Însă, câţiva ţărani, în schimbul recompensei băneşti promise, i-au ajutat pe soldaţii imperiali să îl aresteze. A fost dus sub escortă la Alba-Iulia, unde a ajuns la 1 februarie.
Încarceraţi
Cei trei prizonieri au fost încarceraţi în temniţe diferite, fiind încredinţaţi Comisiei de judecată pentru cercetări, condusă de comisarul imperial, contele Anton von Jankovich, sosit de la Viena.
La începutul anului 1785, anchetarea şi judecarea căpitanilor principali ai răscoalei, a numeroşilor ţărani închişi în temniţele comitatelor şi ale cetăţilor imperiale a constituit o acţiune prioritară a curţii din Viena, Iosif al II-lea dând instrucţiuni precise, aminteşte agerpres.ro.
Trebuiau stabilite cauzele izbucnirii răscoalei şi factorii care au propulsat-o, pe baza acestora urmând să fie propuse o serie de măsuri pentru evitarea declanşării altor asemenea evenimente în viitor.
Sentinţa, hotărâtă de Împărat în ianuarie
Sentinţa fusese hotărâtă de Împărat încă din 10 ianuarie, în acelaşi timp cu spectacolul macabru al execuţiei: „Trebuia sa se dea un exemplu tare, dar aceasta să se organizeze în aşa fel încât aceşti nemernici să fie conduşi nu numai într-un singur loc, ci în mai multe, unde ei au comis marile lor ticăloşii, pentru a fi arătaţi ca pildă de înspăimântare poporului de jos şi complicilor lor amăgiţi, iar apoi să fie executaţi într-un mod spectaculos, într-o zi dinainte anunţată, într-un loc vizibil, unde să se poată strânge cel mai mare număr cu putinţă dintre supuşi şi unde mai sunt încă spiritele cele mai răzvrătite”, arată ordinul imperial de execuţie, trimis contelui Jankovich („Răscoala de la 1784 din Transilvania de sub conducerea lui Horia, Cloşca şi Crişan”, Editura Politică, 1974).
Cei trei prizonieri au fost interogaţi separat, de şase ori Horea şi Cloşca, iar Crişan numai de două ori.
La interogatoriu, Horea şi Cloşca au răspuns evaziv şi au negat aproape totul, atât participarea lor la răscoală, cât şi rolul lor conducător, păstrând o tăcere adâncă asupra celor mai evidente lucruri şi fapte din cadrul mişcării de la 1784.
Crişan a spus de ce s-au răsculat
Crişan, însă, a făcut mărturii asupra cauzelor răscoalei şi a faptelor întâmplate, spunând că pe ţărani i-au răsculat: „greutatea serviciului la domni, fiindcă iobagii au trebuit să lucreze în timpul muncii celei mai urgente, de la o duminică la cealaltă, fără să primească cea mai mică bucăţică de pâine; în celelalte anotimpuri au trebuit să lucreze câte patru zile pe săptămână; afară de aceasta, li s-a luat şi zeciuiala, pe deasupra acestora contribuţiile erau prea mari; aceia care n-aveau pământ trebuiau să plătească anual 4 până la 5 florini; acei cu pământ 15 până la 20 florini şi, dintre ei, afară de zeciuiala mieilor, tot astfel dintre porcii graşi trebuiau să dea al zecelea”, notează lucrarea „Istoria Românilor. Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821)” (Editura Enciclopedică, 2002).
La 13 februarie 1785, Crişan s-a spânzurat în închisoare folosindu-se de curelele de la opinci, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
A doua zi, a fost pronunţată sentinţa în ceea ce îl priveşte pe Crişan, capetele de acuzare ale acestuia fiind: „tulburător al liniştii publice”, „aţâţător şi amăgitor al poporului de rând”, „incendiator nelegiuit” şi „crud ucigaş”.
Totodată, i se imputa fuga de răspundere juridică, aceasta constând în faptul că, din dorinţa de a se exonera de sancţiunea judiciară, condamnatul „s-a făcut omorâtorul său propriu”, potrivit www.historica-cluj.ro.
Apoi, timp de două săptămâni, Horea şi Cloşca au fost plimbaţi, în lanţuri, prin satele de pe Mureş, spre a fi arătaţi mulţimilor.
Prin sentinţa pronunţată la 25 februarie, celor doi conducători ai răscoalei din Transilvania li s-a dat cea mai dură pedeapsă cuprinsă în Codul penal terezian, şi anume zdrobirea cu roata de „jos în sus”, adică de la fluierele picioarelor spre cap, conform lucrării „‘Istoria Românilor. Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821)” (Editura Enciclopedică, 2002).
Pe Dealul Furcilor
La 28 februarie 1875, pe Dealul Furcilor de lângă Alba Iulia, în faţa unei mulţimi formate din ţărani aduşi din satele apropiate să participe la execuţie, Cloşca a fost primul frânt pe roată.
Horea era ţinut de ajutoarele călăului, fiind obligat să privească tortura prin care urma să treacă şi el.
Apoi, le-au fost tăiate capetele, iar trupurile au fost ciopârţite pentru a fi trimise în diferite locuri ale răscoalei şi expuse la răscruce de drumuri, conform recomandării împăratului. Aceeaşi pedeapsă a fost aplicată şi trupului neînsufleţit al lui Crişan.
Un obelisc din piatră a fost ridicat, mai târziu, în 1937, pe marginea terasei din faţa Porţii a III-a a Cetăţii Alba Iulia, în amintirea căpeteniilor răscoalei ţărăneşti de la 1784, Horea, Cloşca şi Crişan, cu inscripţia „Smerită închinare lui Horea, Cloşca şi Crişan”.
Urmările răscoalei
Regimentele imperiale au mai rămas în Transilvania până în vara lui 1785, pentru a supraveghea situaţia şi a preveni alte încercări de continuare a răscoalei, a tulburărilor despre care au continuat să vorbească ţărănimea, nobilimea şi autorităţile domeniale, nobiliare, civile şi militare.
La 22 august 1785, a fost publicată patenta imperială prin care se desfiinţa şi în Principat servitutea personală, dependenţa ţăranilor şerbi, care se puteau căsători de acum şi fără consimţământul domnului de pământ, aveau dreptul să se mute pe alte domenii, în alt sat, să înveţe carte şi meserii.
Se extindea astfel, ca o consecinţă a răscoalei, măsura aplicată între anii 1780-1782 în celelalte provincii ale Imperiului de desfiinţare a servituţii personale a ţăranului şerbit, în Transilvania acest proces fiind întârziat de opoziţia nobilimii maghiare.
La moartea Împăratului (1790), cele mai multe dintre reforme au fost anulate de aceeaşi nobilime conservatoare pentru ca Dieta Transilvaniei din anii 1790-1792 să amâne vreme de trei decenii reglementarea urbarială propriu-zisă şi a raporturilor dintre ţăranii aserviţi şi stăpânii domeniali.
Problema acestor raporturi sociale a revenit în cursul Revoluţiei de la 1848-1849, evidenţiind complexitatea fenomenului revoluţionar din Transilvania.
