Anul 1923, pe care germanii îl vor numi „anul inuman”, începuse prost.
Pe 11 ianuarie, trupele franco-belgiene ocupau bazinul Ruhrului, principala sursă de bogăție a țării, pentru a obliga Germania să achite reparațiile de război dictate de Tratatul de la Versailles.
Instabilitatea politică și „rezistența pasivă” față de ocupanți duc la un val de concedieri și de greve peste tot în țară, ca și la o explozie a prețurilor, arată un documentar realizat de site-ul istoric Herodote.
În octombrie 1923, hiperinflația făcea ravagii: o pâine, care la sfârșitul lui 1922 costa 160 de mărci, ajunsese să coste 200 de miliarde de mărci.
Criza economică agită și mai mult atmosfera, care devenise explozivă. La Berlin, președintele Friedrich Ebert și cancelarul Gustav Stresemann declară starea de urgență pe 26 septembrie 1923. Finanțistul Hjalmar Schacht încearcă să oprească inflația, creând o nouă monedă: Rentenmarca.
În același timp, Bavaria refuză dictatura prusacilor de la Berlin, își proclamă propria stare de urgență și numește un triumvirat cu puteri dictatoriale, format din comisarul de stat Gustav von Kahr, generalul Otto von Lossow, comandantul armatei (Reichwehr) și colonelul Hans von Seisser, șeful poliției.
Amenințarea separatismului bavarez planează asupra Germaniei. Acest moment sulfuros este ales de Hitler pentru a încerca să pună mâna pe putere la München.
În seara de 8 noiembrie, într-o mare berărie din capitala Bavariei, Bürgerbräukeller, o audiență formată din circa 3000 de oameni, oficiali politici, militari și din poliție asculta discursurile celor trei conducători ai landului.
Deodată, berăria este invadată de militanții partidului nazist. Șeful lor, Führerul, Adolf Hitler, urcă la tribună. Cu un pistol în mână, îi duce pe triumviri într-o sală din spate unde le cere să cedeze puterea.
Abilii politicieni reușesc însă să se eschiveze, după ce se prefac că acceptă. Naivitatea puciștilor, care îi eliberează înainte de a preluat toate frâiele puterii, este uluitoare.
Șocat, simțind că scapă puterea printre degete, Hitler încearcă să preia inițiativa. În fruntea a circa 2000 de puciști, el și Ludendorff se îndreaptă spre Ministerul de Război al landului Bavaria pentru a-l ocupa. La capătul îngustei Residenzstrasse, o sută de polițiști blochează accesul. Hitler este convins că forțele de ordine nu vor trage asupra eroului din Marele Război, generalul Ludendorff. Se înșală.
La primele focuri de armă, agitatorii dau bir cu fugiții în mod rușinos, cu Führerul în frunte. Doar generalul Ludendorff refuză să se retragă. De pe caldarâm sunt ridicați șaisprezece morți.
„Puciul de la Berărie” se dovedește un fiasco total. Hitler este arestat două zile mai târziu. După un proces furtunos, care îi va permite să-și etaleze talentele oratorice și propagandistice, este condamnat pe 1 aprilie 1924 la cinci ani de închisoare.
Va executa numai nouă luni din pedeapsă. Iese din închisoarea din Landsberg pe 20 decembrie 1024, având sub braț un manuscris gros pe care i-l dictase în celulă fidelului său Rudolph Hess, în care își expunea proiectul său politic pentru Germania.
Titlul? Mein Kampf.
