Porțile Luxemburgului
Luxemburg, în primăvara anului 1940, au construit o serie de baraje rutiere cu porți metalice de-a lungul graniței cu Germania și Franța – așa numita Linie Schuster.
Oficialii din Luxemburg considerau că aceste bariere ar fi încetinit înaintarea oricărei armate atacatoare și ar fi permis garanților neutralității țării să adopte măsuri militare împotriva invadatorului. Aceste baraje rutiere aveau doar o valoare simbolică, fiind construite mai mult pentru calmarea populației.
Din restricțiilor Tratatului de la Londra, Luxemburgul nu dispunea de forțe armate, ci doar de un un corp restrâns de jandarmi și voluntari.
Germanii au declanșat atacul cu Diviziiler I, II și X Panzer la ora 4:35. Atacatorii nu au întâmpinat o rezistență majoră, majoritatea jandarmilor luxemburghezi rămânând în barăci.
Poliția luxemburgheză a încercat fără succes să se opună atacului. Capitala țării a fost ocupată de germani mai înainte de prânz. Luxemburghezii au pierdut 75 de polițișit și soldați luați prizonieri, șase polițiști și un jandarm rănit.
În jurul orei 08:00, elemente al Diviziei a III-a de cavalerie franceză comandată de generalul Petiet, sprijită de o brigadă o companie de blindate, a intrat în sudul Luxemburgului pentru un atac de probă împotriva germanilor. Aceste unități s-au retras la puțină vreme în spatele Liniei Maginot.
În dimineața zilei de 10 mai 1940, cea mai mare parte a țării, cu excepția unui teritoriu restrâns din sud, a fost ocupată de germani.
Predarea olandezilor
Pe 15 mai 1940, la o zi după bombardarea Rotterdamului, forțele militare olandeze s-au predat.
Guvernul și familia regală au părăsit țara și s-au stabilit în exil la Londra.
Armata Regală Olandeză a fost prinsă în mare parte nepregătită, având armament insuficiente și depășit tehnic.
O mare parte din armament data din perioada Primului Război Mondial.
