Haiducului Pantelimon îi plăcea să fie vedeta presei și se dă legat fără să tragă un glonț

 

Sâmbăta trecută, 19 c, vestitul bandit Teodor Pantelimon a fost prins într'o casă din comuna Căbeşti, judeţul Tutova, de către sergentul major de jandarmi Arsene Ionescu, ajutat de mai mulţi jandarmi. Banditul Pantelimon văzându-se înconjurat de jandarmi, s'a predat, după ce mai întâi şi-a aruncat armele pe fereastră. EI a fost legat şi dus la Adjud, apoi la Tecuci şi de acolo la Focşani, unde a fost internat în penitenciarul din localitate. Autorităţile continuă instrucţia, anunța Universul Literar de luni, 28 noiembrie 1911, sub titlul „Prinderea vestitului bandit Teodor Pantelimon”.

Cel mai complet studiu închinat haiducului Pantelimon este cel al lui Mihai Stoian, „Reabilitarea unui haiduc”, publicat în 1968, după care, în 1983, Dan Pița a regizat filmul „Dreptate în lanțuriˮ.

Pantelimon era unul dintre mulții haiduci care bântuiau după 1907 Moldova, dare el a devenit celebru în primul rând mulțumită presei care avea nevoie de scandal.

Cel care l-a făcut vedetă a fost N.D. Cocea de la ziarul de stânga Dimineața, care a anunțat, ca să facă și în ciudă autorităților ce se dovedeau neputoincioase deși puseseră un premiu consistent pe capul răufăcătorului, că se duce în nordul Moldovei să îl găsească și să îi ia un interviu.

Concurența – Universul, Epoca, Viitorul – nu putea să stea cu mâinile în sân, așa că Subiectul nu a lipsit practic nicio zi din paginile gazetelor. Pentru unii era un erou, ultimul haiduc, pentru alții doar un bandit sângeros.

Cocea și Constantin Mile îl dădeau un exemplu viu al „luptei de clasă”, al reprezentantul „țărănimii care se ridica cu arma în mână împotriva exploatării moșierilor și arendașilor”.

Emană deznădejdea țăranului

Din prima întâlnire a lui Cocea cu Pantelimon, acesta descoperă nu imaginea unui erou, ci imaginea unui om simplu, un țăran care prin haine și fizionomie, „emană toată tristețea, toată deznădejdea țăranului alungat, prigonit, jefuit, impilat fără speranța unei soarte mai bune, decât în fugă sau în revoltă.

Ghemuit lângă trunchiul unui copac, pare obosit și sfârșit. Dacă n-ar fi pușca cu două țevi –iar nu un Manlicher, cum susțineau autoritățile – culcată la picioarele lui, nimic n-ar spune că în fața mea stătea banditul temut, care de trei luni de zile poartă pe urmele lui corpuri întregi de soldați și de jandarmi. Vorbește într-un glas încet, cu glas tărăgănat și ostenit”.

Părinții și cazierul

Teodor Pantelimon a Dumitroaiei, fiul ajutorului de primar şi, ulterior, perceptorului Dumitrache Pantelimon şi al Catincăi din Răuceşti-Neamț era născut în 22 ianuarie 1870.

Avea opt condamnări definitive, dintre care cinci executate, o mulţime de amante, inclusiv o văduvă din Boroaia, doi fraţi, Ioan – mai mare, dispărut de multă vreme de acasă, şi Neculai – un flăcău de vreo 19 ani, care locuia cu mama sa, o femeie de 60 de ani, inteligentă, „şireată şi rafinată”, care le râdea în nas autorităţilor şi jandarmilor care îi tot călcau pragul.

Îi versiunea lui N.D. Cocea, el luase calea codrului după ce a fost acuzat de un furt de vite, de care nu era vinovat. Cum nu s-a putut prezenta la proces pentru că citația nu a ajuns la el, a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare. Îi declara lui N.D. Cocea, că pus în fața închisorii, „alege codrul, considerând că decât temniţă, mai bine moarteaˮ.

N-a împușcat pe cineva

Pantelimon îi ataca pe cei cu dare de mână, dar „din puşca sa nu a plecat niciun glonţ omorâtor, iar cei spre care a îndreptat-o se supuneau de îndată”. Printre păgubiţi s-au aflat negustori, cârciumari români sau evrei, un poliţist, un preot, administratori şi antreprenori de păduri.

„Toţi aceştia, la vederea puştii ce întinsesem spre dânşii, pe dată ce le-am spus cine sunt nu mi-au opus nici cea mai mică împotrivire şi mi-au lăsat banii şi obiectele de preţ ce aveau la dânşii”, mărturisea haiducul în procesul de la Botoşani, primul pe care l-a avut după ce a fost prins.

Din cauza cetaşilor lui Teodor Pantelimon, „toţi călătorii care merg în trăsuri, precum şi ţăranii care parcurg calea pe jos sunt îngroziţi şi, la fiecare răspântie, aşteaptă apariţia lui Pantelimon. Comercianţii călătoresc înarmaţi”.

De exemplu, arendaşului moşiei Grumăzeşti, Leon Tarcauanu, mersese, în 31 iulie 1911, la Piatra Neamţ, înarmat până în dinţi, ca şi vizitiul şi pădurarul care îl însoţeau, dar şi „în condiţiile astea, a făcut drumul până la Piatra tot cu frică… Frica e contagioasă. Ea a început să bântuie şi prin oraş, căci se lansase zvonul că autorităţile ar fi primit scrisori de la Pantelimon, prin care înştiinţează că vine, pentru câtva timp, şi la Piatra”, scria Adevărul din 27 august 1911.

Ratarea primei întâlniri cu prințul Caradja

Teodor Pantelimon a vrut să se predea, dar nu oricui, ci doar prinţului Caradja, cu care urma să se întâlnească în pădurea Grumăzeşti, dar cum prinţul nu venise singur, ci cu jandarmi deghizaţi, predarea nu s-a mai făcut, scria în același ziar.

Într-un interviu ulterior, publicat de Adevărul, avocatul nemţean Ioan V. Creţu susţinea că, în 26 august, fusese chemat de mama lui Pantelimon, de la care a aflat că un trimis al prinţului Caradja ar fi contactat-o, promiţându-i câte în lună şi în stele, dacă-l convinge pe haiduc să se predea prinţului, care, între timp, împănase Răciuleştii cu jandarmi.

Catinca Pantelimon îl ruga pe avocatul Creţu să ia legătura cu prinţul şi să se convingă dacă trimisul era al lui sau nu. Era adevărat, dar Pantelimon a evitat întâlnirea, pentru că agenţii de Siguranţă bucureşteni s-au desconspirat, năvălind în cârciuma din Răciuleşti, ca să-şi întremeze curajul.

Se dă prins

Teodor Pantelimon sosise la Căbeşti în 14 noiembrie, ca să organizeze un jaf asupra proprietarului din Negrileşti, Petre Giurgea, sau pe cel al moşiei Ţigăneşti, Cincu.

Un camarad, Costache Iov, fu trimis în cercetare, dar Iov a fost prins, arestat şi interogat la Tecuci, unde Iov a trădat, spunând unde se ascundea Pantelimon: în casa lui Toader Popa.

Comandantul jandarmilor din Tecuci, căpitanul Constantin Ion, a trimis, în taină, la Căbeşti, o mulţime de jandarmi deghizaţi, apoi a organizat o mare poteră, condusă de sergentul major Arsenie şi de sergenţii Zaharia şi Ionescu, aceştia fiind în prim-planul înconjurării casei, din dispozitiv făcând parte şi câteva sute de ţărani, cărora li se vedeau ţevile puştilor sub sumane.

Somat, „Pantelimon a apărut la fereastră. Foarte liniştit, el deschise fereastra” şi spuse că se predă. A aruncat pe fereastră puşca, cuţitul, revolverul şi cartuşiera, după care a întins mâinile în afară, care i-au fost legate de doi jandarmi”, transmitea corespondentul de presă Ioan Gh. Prundiş.

În 19 noiembrie, pe la ora 9 seara, Pantelimon ajunsese la Tecuci, iar corespondentul îl descrie: „Poartă iţari şi opinci. Şi-a ras barba, dar totuşi poate fi uşor recunoscut, după fotografiile publicate de ziarele noastre”.

Odată cu interogatoriul, încep să iasă la iveală tot felul de amănunte. Pantelimon se adăpostise, mai întâi, în casa lui Gheorghe Popa, din satul Hanţa, dar cum acesta a înştiinţat postul de jandarmi din comuna Giurgiuona, din care făcea parte satul, haiducul s-a mutat în casa lui Take Dorin din Plopu, care a fost şi el arestat. Dacă n-ar fi fost prins, după această ultimă lovitură, Pantelimon s-ar fi retras în Basarabia.

Îi plăcea postura de erou

Flămând de celebritate, Teodor Pantelimon, care nu săvârşise nici o crimă, ci doar furturi, a povestit şi anchetatorilor, dar şi jurnaliştilor, tot felul de întâmplări. Îi plăcea postura de erou. Când a fost prins, avea la el toate ziarele îi care i se relatau isprăvile şi suma de 120 de lei.

Printre altele, a povestit şi despre întâlnirea cu prinţul Caradja, care-i adusese pâine cu unt, mere şi vin şi care-i promitea scăparea şi căruia i-ar fi zis: „Bine, conaşule, sunt închişi oameni de neam mare şi nu scapă de pedeapsă, dar eu, un pârlit de ţăran, care a pus în picioare o ţară întreagă, cum am să pot scăpa?”.

Au urmat procese, o evadare şi o nouă capturare, în februarie 1914, la Fălticeni, apoi o punere în libertate, spre sfârşit de august, Teodor Pantelimon intrând, apoi, în anonimat.

Îl bătuse pe subprefectul Gheorghiu

Cazierul lui Teodor Pantelimon cuprindea: o condamnare de trei luni şi o zi, în 1889, pentru furt; o condamnare la 1 an şi 6 luni, pentru furt, în 23 octombrie 1895, ispăşită la închisoarea din Bisericani; o condamnare de 5 zile, pentru ultraj (îl bătuse pe subprefectul Gheorghiu din Focşani), în 19 februarie 1899; o condamnare la 6 ani închisoare, pentru tâlhărie, în 1900, ispăşită la închisoarea din Mărgineni; o condamnare la 15 zile de închisoare în Paşcani, pentru lovire, în 26 septembrie 1908.

Cele două condamnări în lipsă, de care se vorbea la început, fuseseră pronunţate de judecătoria din comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava, un an pentru un furt de vite (nu era vinovat, dar nu primise citaţia), şi de cea din Boroaia, în 1911, un an şi şase luni pentru furt.