Ajunge, pe 12 februarie 1672, la București croit să-i belească pentru totdeauna pe Cantacuzini.
Pe unii îi ține închişi la curte, judecaţi şi supuşi la grele dări, iar pe alţii îi trimite la Ocnele Mari, unde au fost bătuţi la tălpi și puși la munci istovitoare.
Pe jupânesele Cantacuzinilor le umilește punându-le la „cărat de var şi piatră împreună cu ţiganii cei de dârvală, la curţile domneşti”.
Urcându-i-se la cap, în 1673 poartă negocieri cu marele hatman Jan Sobieski şi îi trădează iarăși pe turci.
Bănuielile acestora și pârile lui Mihai Cantacuzino l-au lăsat fără a doua domnie.
Moare în septembrie 1674 în Istanbul, fiind probabil otrăvit, când încă mai spera să se întoarcă la cârmuirea Ţării Româneşti.
Sursa: Dr. Grina-Mihaela Rafailă, Catalogul documentelor lui Grigore I Ghica aflate în colecțțile Muzeului Municipiului București
- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin
