În 1917, în jurul localităţii belgiene Ypres, au fost utilizate pentru prima dată gazele toxice, iperita (sau gazul muştar) luându-şi numele de la acest oraş.
Iniţiatorul operaţiunii armate de acest tip a fost Fritz Haber, chimist german şi laureat al Premiului Nobel pentru Chimie pe anul 1918, iar primele obuze de luptă cu gaze lichide au fost fabricate în oraşul german Münster.
În perioada 1915-1918, beligeranţii au tras 60 de milioane de obuze cu substanţe chimice. Circa un milion de soldaţi au fost intoxicaţi.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania a fabricat circa 70.000 de tone de gaze toxice, dintre care 12.000 de tabun, un nou tip de gaz toxic.
Ruşii au aruncat-o în aer
„Orgacid Gelande” era cea mai mare fabrică germană producătoare de iperită. În 1947, ruşii au aruncat-o în aer, arzând în prealabil 600 de tone de gaze de luptă.
A rezultat un morman de ruine contaminate. După capitulare, aliaţii au descoperit cantităţi mari de arme chimice.
Distrugerea acestora ar fi durat zeci de ani şi, în consecinţă, s-a optat pentru scufundarea lor în largul mării.
În perioada 1946-1948, muniţia de acest tip a fost scufundată în Marea Baltică şi în Marea Nordului. La 13 ianuarie 1993, la Paris, a fost semnată Convenţia privind interzicerea elaborării, producerii, stocării şi utilizării armei chimice şi distrugerea ei.
