Geniul poreclit „Dumnezeu” care s-a lăsat să moară de foame, de teamă să nu fie otrăvit

 

Matematicianul austriac Kurt Friedrich Gödel a fost în același timp o minte sclipitoare și sărită de pe fix. Spre sfârșitul vieții, nebunia a preluat controlul.

I s-a spus „Dumnezeu”. În istoria științei, este așezat alături de Albert Einstein. Realizarea sa de căpetenie, Teoremele Incompletitudinii, stă în vârful descoperirilor minții omenești, alături de Teoria Relativității, și de Principiul Incertitudinii al lui Heisenberg.

Gödel s-a născut în 1906 în Imperiul Austro-Ungar la Brünn, astăzi, Brno, în Cehia. De mic a arătat o inteligență ieșită din comun. Familia l-a poreclit Herr Warum sau „domnul De Ce”, pentru că punea întrebări în continuu.

În anii de școală primară, s-a îmbolnăvit de febră reumatică, care i-a afectat pentru tot restul vieții sănătatea inimii.

A fost însă un elev și apoi un student strălucitor, la Universitatea din Viena, unde a reușit să-și ia doctoratul la numai 23 de ani, în 1928. Anii de universitate îi vor schimba radical viața profesională și personală.

În perioada petrecută la Universitatea din Viena, Gödel a cunoscut-o pe Adele Numbursky, o dansatoare divorțată cu șase ani mai în vârstă decât el, de care s-a îndrăgostit.

Părinții lui Gödel s-au opus relației lor, fapt care l-a afectat profund pe tânărul matematician, foarte apropiat de mama sa.

Însă Adele îl iubea cu adevărat și s-a dovedit cel mai mare susținător al savantului. S-au căsătorit zece ani mai târziu, în 1938, iar ea i-a rămas alături până la sfârșitul vieții.

La scurt timp după doctorat, Kurt Gödel și-a publicat Teoremele Incompletitudinii în anul 1931, răsturnând tot ce se știa până atunci despre matematică. În esență, el a afirmat (și demonstrat) că adevărul matematic este o iluzie.

Revista Science va scrie că de acum înainte matematicienii vor fi obligați să se întrebe ce înseamnă să spui că ceva este adevărat.

Mai târziu, Gödel va fi unul dintre co-autorii teoriei funcțiilor recursive, care va servi drept bază pentru funcționarea computerelor.

Cel mai mare logician de după Aristotel era topit după „Albă ca Zăpada”

Însă aceste idei revoluționare, rezultat al unei munci îndârjite, se suprapun peste tot mai puternice crize personale. La mijlocul anilor 1930, Gödel a petrecut mult timp în sanatorii pentru boli mentale.Cel mai mare logician, de la Aristotel, adora „Albă ca Zăpada”.

Între cele două războaie mondiale, matematicianul era membru al unui grup de oameni de știință și filosofi cunoscut sub numele de Cercul de la Viena.

Însă, când nemții au invadat Austria, în 1938, Gödel și proaspăta sa soție, Adele, au fugit în Statele Unite, la Princeton, unde au trait până la sfârșitul vieții.

La Princeton, Gödel s-a împrietenit cu un alt geniu aflat în exil, Albert Einstein. Cei doi obișnuiau să meargă zilnic pe jos, împreună, de acasă la Institutul de Studii Superioare și înapoi, prilej cu care puteau discuta în germană despre câte-n lună și în stele, de la știință la probleme personale.

Einstein îl va însoți pe Gödel la audierea acestuia din 1947 pentru a obține cetățenia americană, prilej cu care acesta din urmă s-a lansat cu mult entuziasm în fața comisiei, într-o explicație savantă despre portița lăsată de Constituție care îi era favorabilă, astfel încât Einstein a trebuit să-i facă semn să-și țină gura.

Un coleg de la Institutul din Princeton își va aminti, într-un articol din The New Yorker, din 2005. despre relația dintre Einstein și Gödel: „Nu doreau să vorbească cu nimeni altcineva. Tot ce voiau era să vorbească unul cu altul.”

Însă între personalitățile celor două genii erau diferențe uriașe: „În timp ce Einstein era sociabil, mereu bine dispus și pus pe glume, Gödel era solemn, taciturn și pessimist”, a consemnat The New Yorker.

Pe de altă parte, desi Gödel era considerat cel mai mare logician de la Aristotel încoace, gusturile sale erau extrem de puțin sofisticate. Astfel, de pildă, filmul lui preferat era Albă ca Zăpada al lui Disney.

Credea în fantome și mânca hrană pentru copii cu laxative

Dar, pe măsură ce înainta în vârstă, ciudățeniile matematicianului deveneau tot mai evidente. Era paranoic, credea în fantome și îi era groază că va fi otrăvit de colegii invidioși.

Regimul său alimentar, potrivit publicației americane, era alcătuit din „unt, hrană pentru copii și laxative”.

După moartea lui Einstein în 1955, Gödel s-a izolat și mai mult. Dacă cineva dorea să-i facă o vizită, trebuia să sune la telefon înainte, chiar dacă locuia în aceeași clădire. Când dorea să evite pe cineva, fixa un loc și o oră de întâlnire și apoi nu venea.

Gödel a fost decorat cu National Medal of Science în 1975, însă a refuzat să vină la ceremonia de la Washington, unde președintele Gerald Ford trebuia să-i înmâneze distincția, desi i s-a asigurat o limuzină cu șofer la scară.

Era atât de speriat să nu se îmbolnăvească încât purta mereu pe față o mască chirurgicală atunci când ieșea. Iar de mâncat, nu accepta decât ce îi pregătea soția sa, iubitoarea și răbdătoarea Adele. Dar chiar și aceasta trebuia să guste ea mai întâi.

„Avea episode halucinatorii și vorbea despre anumite forte obscure care lucrează în lume”, scrie The New Yorker. „Fiind convins că există un complot pentru a-l ucide, refuza frecvent să mănânce.”

Când Adele a fost internată în spital, în 1977, nemaifiind cine să îi guste mâncarea, Gödel a încetat total să se hrănească. A ajuns un schelet ambulant și a fost internat la spitalul din Princeton la sfârșitul lui 1977. Două săptămâni mai târziu, va muri de foame. Certificatul său de deces a consemnat drept cauză a morții „malnutriția și inaniția provocate de tulburările de sănătate”.

Avea 71 de ani și ajunsese să cântărească 29 de kilograme.

 

Parteneri