Într-un act notarial, datat 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui, „Maestrul Menegos Theotokopoulos” și cuvântul adăugat de el însuși –„zugrafos” (în dialect grec local, pictor).
În felul acesta, se știe că la vârsta de 25 de ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn și în fresce.
În 1572, Domênikos Theotokópulos devine membru al corporației pictorilor din Roma, cunoscută sub numele de Academia Sfântul Luca.
Relațiile cu pictorii din Roma fiind proaste, în scurtă vreme va părăsi Italia, plecând în Spania, unde la Escurial regele Filip al II-lea începuse construirea unui imens palat-mănăstire, o ocazie pentru numeroși artiști de a-și găsi de lucru.
În Spania
În anul 1577, după ce sosește la Toledo, primește din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea a trei altare pentru biserica mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei orașului.
Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă El Espolio (Dezbrăcarea lui Hristos, 1577-1579) și picturile de altar.
Grație acestor adevărate capodopere, succesul său este răsunător.
După ani de peregrinări, emigrantul cretan își găsește în sfârșit locul, va rămâne până la moarte în Toledo.
Spaniolii îl numesc El Greco, folosind forma italiană Greco, și nu expresia castiliană Griego, cum ar fi fost de așteptat.
Totuși, pictorul continuă să-și semneze lucrările cu numele său adevărat, folosind alfabetul grecesc. Adaugă adeseori „Cretan” sau „executat de un Cretan”.
În Castilia comenzile îi vin de peste tot.
El Greco stabilește contacte și cu negustorii de tablouri care aprovizionează piața obiectelor de artă din întreaga Spanie cu creațiile artistului.
El Greco nu intenționa, însă, să se stabilească definitiv la Toledo, deoarece scopul său final era să câștige favoarea lui Filip și să-și pună amprenta la curtea regală.
Într-adevăr, el a reușit să obțină două comenzi importante de la monarh: Alegoria Sfintei Ligi și Martiriul Sf. Maurice.
Dar, regelui nu i-au plăcut aceste lucrări și nu i-a mai dat comenzi lui El Greco. Motivele exacte ale nemulțumirii regelui rămân neclare.
Unii cercetători au sugerat că lui Filip nu i-a plăcut includerea persoanelor vii într-o scenă religioasă, alții că lucrările lui El Greco au încălcat o regulă de bază a Contrareformei, și anume că în imagine conținutul era mai important decât stilul.
Nemulțumirea lui Filip a pus capăt oricărei speranțe de patronaj regal.
În pofida dizgrației regale, în atelierul pictorului activitatea era febrilă.
Începând din anul 1589, El Greco închiriază palatul marchizei de Villen.
Câștigă într-adevăr mult, dar își administrează prost banii și, în ultimii ani de viață, îl asaltează creditorii.
În 7 aprilie 1614 El Greco își sfârșește zilele.
Deși nu-și scrie testamentul înainte de a muri, îi lasă fiului său moștenire două sute de tablouri și o bogată bibliotecă.
El Greco, umanistul cretan, a iubit orașul Toledo și și-a găsit inspirația în Castilia arsă de soare. A fost îngropat în cripta mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, ale cărei altare le ilustrase cu picturile sale.
În operele sale se remarcă expresivitatea dramatică a personajelor cu siluete alungite.
Preferința lui El Greco pentru figuri excepțional de înalte și subțiri și compoziții alungite, care îi serveau atât scopurilor sale expresive, cât și principiilor estetice, l-au determinat să nu ia în considerare legile naturii și să-și alungească compozițiile într-o măsură din ce în ce mai mare, în special când erau destinate altarelor.
Anatomia corpului uman devine și mai evidentă în lucrărilede maturitate ale lui El Greco. Pentru Fecioara Neprihănitei Concepții, a cerut să prelungească însăși altarul cu încă 0,46 m „pentru că în acest fel forma va fi perfectă și nu redusă, ceea ce este cel mai rău lucru care se poate întâmpla unei figure”.
O inovație semnificativă a operelor maturitate ale lui El Greco este împletirea între formă și spațiu; între cele două se dezvoltă o relație reciprocă care unifică complet suprafața picturii.
