Generalul Averescu a salvat podul de la Cernavodă în Primul Război Mondial. Decizia care s-a luat după dezastrul de la Turtucaia
Podul de la Cernavodă a fost construit între 1890 și 1895 pentru a asigura legătura feroviară între București și Constanța. Ziua de 15/26 septembrie 1895 a fost desemnată drept data inaugurării, ceremonia fiind una fastuoasă. Conform programului serbării un tren a plecat la ora 9 din Gara de Nord, invitaţii ajungând la Cernavodă la ora 12. În cadrul ceremoniei de rigoare, cu discursuri şi urale din partea asistenţei, Regele Carol I a pus ultimul nit al podului ce urma sa-i poarte numele.
Proiectat și construit de Anghel Saligny, podul a fost la acea vreme cel mai lung din Europa, având o importanță vitală pentru transportul feroviar în România. Totul putea însă să devină o adevărată tragedie, dacă planul generalului Alexandru Socec ar fi fost dus la îndeplinire.
Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri și alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Construcția este completată de un al doilea pod feroviar peste un braț al Dunării, denumit Borcea, care delimitează insula cu același nume. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri.
În Insula Borcea, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087, 95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală.
Pe 25 august/7 septembrie 1916, ziarele din Bucureşti anunţau că armata română pierduse Turtucaia
Situația României s-a înrăutățit semnificativ după ce a fost pierdută Bătălia de la Turtucaia. Printre principalele motive pentru care sistemul defensiv a căzut în doar câteva zile se numără: vulnerabilitatea fortificaţiilor fixe, lipsa absolută a artileriei grele şi concentrarea tuturor resurselor într-o singură linie de apărare.
Podul de la Cernavodă a devenit un obiectiv vital pentru apărarea României , însă un zvon avea să provoace panică la Casa Regală, după cum nota și Regina Maria în jurnalul ei, la 10 octombrie 1916:
„[…] Dobrogea e aproape pierdută, Constanța a fost luată, oamenii noștri au aruncat în aer cu mâinile lor podul mare – podul atât de drag unchiului, care-i încălzea inima, podul în fața căruia rămânea în extaz mătușa când călătoream pe Dunăre. Nu știu cât de mari au fost pierderile, dar situația este gravă și din nou se vorbește de evacuare“.
Se pare că au fost unele discuții cu privire la distrugerea podului, însă cel care a împiedicat procesul a fost generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a, pe frontul de sud.
Generalul Alexandru Socec, în acel moment comandant al Diviziei 2 Infanterie, ulterior degradat și condamnat la închisoare de Tribunalul Militar pentru că și-a părăsit postul în timpul bătăliei pentru București, i-a cerut permisiunea lui Averescu să arunce în aer podul de la Cernavodă. Răspunsul lui Averescu urma să rămână în istorie: „Sunt de părere să sară în aer generalul, podul nu”.
În acele momente dominate de confuzie, opinia publică de la București nu cunoștea situația podului. La 12 octombrie, scriitorul și omul politic Vasile Th. Cancicov, nota în jurnalul său:
