Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Premierul Averescu îl atacă pe Regele Ferdinand și, apoi, își pune cenușă în cap
Articole online

Premierul Averescu îl atacă pe Regele Ferdinand și, apoi, își pune cenușă în cap

Regele Ferdinand, aflat pe patul de moarte, l-a chemat pe Averescu la el ca să-i vorbească: „Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă”.

Sigur, Ferdinand se referea și la atacul la Coroană pe care generalul Averescu, avea să fie înaintat la gradul de mareșal abia în 1930 din dispoziția lui Carol al II-lea, l-a făcut în ultimele zile ale celui de-al doilea mandat al său de premier (19 martie 1920 – 18 decembrie 1921).

Iată cum consemnează Alexandru Marghiloman acest episod în Notele sale politice:

„2 Decembre. Dela deschiderea Camerei, toată săptămâna a fost ocupată cu o violentă controversă împrejurul unor cuvinte de amenințare pe care Averescu le-a rostit în contra Coroanei.

Un comunicat fulgerator al liberalilor, deasemenea al Bucovinenilor lui Nestor; în sfârțit toate gâștele salvând «Capitolul».

Regele a avut eri o lungă convorbire cu Averescu: a sosit chiar cu o jumätate de oră întârziere la concertul legațiunei Italiei.

Rezultatul a fost:  o retractare pe care Averescu a citit-0 și la Cameră și la Senat. Fapt destul de umilitor pentru cineva care vorbise: «de așa rezistență cum nu s’a rnai pomenit!».

Garoflid (ministru al Agriculturii în primul govern Averescu – nota Ev. Istoric) mi-a spus : «Era negru, bietul general, când a citit declarația».

Despre începuturile vieții politice a lui Averescu, Constantin Argetoianu, care i-a fost cel mai apropiat colaborator în acea perioadă spunea:

„Până la chemarea noastră la Guvern, în martie 1920, Averescu făcea pe Dalai Lama, citea autori perimați de economie politică.

Își pierdea vremea cu fleacuri și cu fuste, primea pe toți intriganții și asculta toate lichelele.

Rezultatul era câte un bilețel prin care îmi cerea măsuri ce încurcau toate lucrurile.

N-am cunoscut un spirit mai apolitic decât al lui și în primele timpuri ale noii sale cariere călca în toate străchinile, dar absolut în toate”.

Tot Constantin Argetoianu îl considera pe Averescu o personalitate duplicitară, plină de calități dar urmărind idealuri mărunte.

În „Memoriile” sale, Argetoianu îi face mareșalului un portret sugestiv și subiectiv:

„Ființă complexă mai mult în aparență decât în realitate, Averescu n-a avut pe lume decât două patimi: femeile și galoanele.

Nu femeia, ci femeile – nu ambiția marilor înfăptuiri, ci galoanele.

Pentru satisfacerea acestor două patimi, în serviciul cărora punea o inteligență, o șiretenie și o forță de voință incontestabile, era în stare să sacrifice orice, până și convingerile pe care le avea și pentru a ajunge la ținta zilei să apuce orice cale.

Drumuri piezișe, poteci ascunse, cotituri neașteptate, nimic nu-l oprea.

Omul cel mai popular în țara sa din Europa n-a avut nici un moment gândul să clădească, n-a urmărit decât postul de prim-ministru!

Toate planurile și programele pe care le debita erau numai paradă, după cum s-a văzut după ce a fost chemat la Guvern.

Galoanele! Galoanele și nimic mai mult.

Le pierduse în armată prin nedibăcie, și voia acum să le recâștige în politică, prin toate felurile de dibăcie! (…) Averescu era în stare să primească puterea oricând, de la oricine și oricum”.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola