Mihail Barîşnikov este considerat unul dintre cei mai importanţi dansatori ai lumii, uimind publicul cu aptitudinile sale fizice şi tehnice şi cu expresivitatea sa.
Marele coregraf a reuşit să pună în scenă propria fugă din ţară, în perioada Războiului Rece, după patru ani de planificări. Se întâmpla la 30 iunie 1974.
Misha
„Misha”, cum era alintat de admiratori, Barîşnikov, care pe atunci avea 26 de ani, a aşteptat încheirea spectacolului trupei Kirov Ballet din Leningrad, la Toronto, pe când se afla într-un turneu canadian, şi a scăpat de sub nasul agenţilor KGB care păzeau trupa de balet, dispărând în mulţime. A stat ascuns până i s-a acordat oficial azil politic în Canada, potrivit history.com.
La scurt timp după asta, a primit azil politic în Statele Unite, unde a devenit dansator principal la American Ballet Theatre şi la New York City Ballet.
Şi-a calificat fuga drept o alegere artistică, mai degrabă decât una motivată politic.
Alegere artistică
„Când eram la Toronto, am decis să nu las să îmi treacă pe sub nas o ocazie de a-mi dezvolta capacităţile artistice în Vest. Nu mi-aş fi iertat niciodată dacă nu încercam”, a declarat pentru Globe and Mail la primul interviu acordat după fugă.
„Ce am făcut eu este considerat un delict în Rusia. Dar e viaţa mea, arta mea, şi mi-am dat seama că ar fi o crimă şi mai mare dacă le-aş distruge. Vreau să lucrez cu anumiţi mari coregrafi occidentali, dacă ei consideră că sunt demn de creaţiile lor”, spunea el atunci.
În 1985 a declarat revistei americane People că fuga sa a fost un adevărat thriller.
Thriller
„Totul a fost aranjat în mare secret de către prieteni. Eu alergam, iar maşina cu care trebuia să fug mă aştepta la câteva străzi mai încolo, în timp ce grupul nostru urca în autobuz. Agenţii KGB ne supravegheau. A fost şi amuzant, în acelaşi timp. Fanii mă aşteptau în faţa uşii de la intrarea în sală, eu am ieşit şi am început să alerg, iar ei au alergat după mine, pentru un autograf. Ei se distrau, eu fugeam pentru a-mi salva viaţa. A fost un moment foarte emoţionant, v-am spus”, a explicat el pentru jurnaliştii de la People.
A căpătat cetăţenia Statelor Unite ale Americii la 3 iulie 1986.
Cunoscând faima ca dansator de balet clasic, Barîşnikov şi-a urmat pasiunea pentru dans timp de peste 50 de ani, lucrând cu diverse discipline ale dansului.
În continuare atinge cele mai înalte niveluri de excelenţă artistică în multiple domenii – teatru, televiziune, film şi fotografie.
În prezent, realizează un turneu cu producţia „Brodsky/Baryshnikov”, one-man show regizat de Alvis Hermanis, prezentat cu un mare succes şi la FITS 2017, în România.
În aprilie 2017 a primit cetăţenia letonă, la peste 50 de ani după ce a părăsit această ţară baltică într-o perioadă în care Letonia făcea parte din fosta Uniune Sovietică. S-a născut la Riga, în Letonia.
Barîşnikov a povestit şi cum s-a înscris singur la şcoala de dans, în copilărie.
Cu un tată cadru militar şi cu o mamă „femeie simplă, modestă, dar captivată de cultură în general”, micul Barîşnikov era purtat la spectacole dintre cele mai diverse – concerte la Filarmonică sau teatru.
A fost ca un cutremur
Momentul în care a văzut un spectacol de balet „a fost ca un cutremur”, a mărturisit el la FITS 2017.
Primul său rol, a povestit el, a fost în opera „Dama de Pică” – un mic copil negru, care ţinea un cadou. Dar, a spus artistul, pentru tenul închis, nu m fost machiat, ci mi-a fost pusă o şosetă maronie pe cap. „Îmi tremura cadoul, din cauză că îmi tremura inima”, şi-a amintit el.
Barîşnikov a vorbit şi despre decizia sa de a pleca din Uniunea Sovietică.
„Nu sunt politician, nu sunt disident. Am crescut sub Iosif Stalin, am fugit când era Leonid Brejnev la putere şi am ajuns sub Donald Trump. Nu e chiar corect„, a glumit el.
Artistul a povestit cum a trebuit să se adapteze la libertatea din Statele Unite ale Americii. Barîşnikov a învăţat, în America, „libertatea de a fi fericit sau nefericit într-un loc din lume, ‘să deschizi gura şi să spui ceva ce simţi cu adevărat”.
„Asta este cea mai importantă experienţă a mea după ce am părăsit Uniunea Sovietică – să părăsesc o ţară în care a minţi era normal şi să încep să învăţ legea noului loc, să uit ce ştiam înainte. Când petreci 26 de ani într-un sistem … Mi-a luat câţiva ani să realizez că trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru tot ce faci în viaţă„, a adăugat el.
CREDIT FOTO: Pagina de Facebook Mikhail Baryshnikov