În gara Charbin, o tânără pasageră se așeză în fața sa: „Domnule, am neapărată nevoie de ajutorul dumneavoastră! Vreți să mă salvați?”.
Frumusețea, eleganța și ochii ei frumoși îl făcură pe Frederic să-i ofere îndată sprijinul necondiționat.
Nici nu i se cerea prea mult: „Când vine ofițerul japonez să controleze pașapoartele, dați-mă drept secretara dumneavoastră. Vă asigur că nu sunt o escroacă și nici asasină.
Sunt franțuzoaică, mă numesc Geneviene Berthier, dar m-am născut în Ruzia.
Trebuie să ajung cât mai repede la Shanghai și mă tem că japonezii îmi vor face greutăți dacă nu sunt ajutată de un străin de seamă”.
„Din această clipă sunteți secretara mea”, îi răspunse râzând încântat Thompson.
Seara în vagonul restaurant, prietenia lor s-a cimentat la o sticlă de șampanie. Controlul pașapoartelor nu le-a creat nicio problemă.
Cea dintâi surpriză a avut-o Thompson peste câteva zile în Port Arthur, când trebuia să se îmbarce spre Shanghai pe un vas englezesc.
Primi o telegramă: „Iubite șef și prieten, în clipa când vei citi acestea sunt în largul mării. Nu-ți pot dezvălui secretul dispariției mele decât în Europa.
Dacă nu mă uiți, îți dau întâlnire pe 1 octombrie, ora 9 seara, la Paris, hotel Claridge. A ta Genevieve!”.
Frederic ajunge la Shanghai și merge într-un local de noapte.
O blondă impecabilă trece pe lângă el la brațul unui japonez. Blonda semăna izbitor cu Genevieve.
A doua zi dimineața, secretarul prefecturii de poliție are un caz interesant pentru Thompson.
Pornesc amândoi spre cartierul de vile Yasngtskiang.
Într-un pavilion plin de flori, japonezul din barul de noapte zăcea mort.
Servitorul spune doar că stăpânul său a adormit mai adânc decât de obicei, până mai tîrziu, iar când s-a trezit a început să caute disperat niște hârtii.
Nu le-a găsit, s-a închis în pavilion și și-a făcut harakiri.
Dar polițistul știa mai multe:
