Ghidul Paris-Parisien o consideră o „celebritatea a vieții pariziene”. Ediția din 1896 o descrie ca o „demi-mondenă cunoscută pentru frumoasele ei bijuterii”; cel din 1899, ca o „demi-mondenă cunoscută pentru vânzările ei, suicidul ei, eseurile sale literare și dramatice”.
Antonio de La Gandara, cu care a avut o aventură, era un obișnuit al imobilului unde locuia Liane de Pougy. Aici el va realiza în 1903 un tablou de mari dimensiuni reprezentând-o pe Liane așezată pe o canapea Louis XV.
Compozitorul Reynaldo Hahn notează în jurnalul său: „Observări, diverse reflecții, ieri, după două ore petrecute împreună cu Liane de Pougy, în timp ce pozează pentru La Gandara. Frumusețea supranaturală a acestei femei, poezia celestă care tulbura pacea mea sceptică”.
Romanele vieții sale
În 1898, Liane de Pougy a făcut din nou senzație prin publicarea primului său roman intitulat L’insaisissable.
Cartea a apărut pentru prima dată în serial în cotidianul Gil Blas în iulie. În roman ea descrie viața unei curtezane, Josiane Valneige, și oferă o reflecție asupra imaginii în societate a acestor demi-mondene al căror singur păcat ar fi că iubesc și vor să fie iubite.
Între anii 1899 și 1908, în plus față de Idylle saphique, Liane de Pougy va publica comedia L’Enlizement și cinci romane care „repetă în mod uniform slăbiciunea, plictiseala și dezgustul curtezanei de a face această meserie, suferința ei, însă o suferință necesară în ochii ei, care îi va permite să-și răscumpere păcatele și să cunoască fericirea”.
În iulie 1904 a apărut o revistă ilustrată pentru femei, L’Art d’être Jolie, de care era responsabilă Liane Pougy.
Editorialul primului număr, pe a cărui copertă apărea un portret al Lianei Pougy, dezvăluia scopul acestei publicații săptămânale: să ghideze femeile în „această artă instinctivă pentru ele, arta de a fi frumoasă (…) prin aducerea în fiecare săptămână, în forma ei elegantă și parfumată, cu adevărat vrednică de cele care o vor frunzări, esența a ceea ce face farmecul feminine”.
Douăzeci și cinci de numere din L’Art d’être Jolie vor fi publicate până în ianuarie 1905.
Cu încurajarea mai multor prieteni, mai ales a lui Salomon Reinach, Liane a început să țină un jurnal. Va acoperi perioada 1919-1941 și va fi publicat postum, în 1977, sub titlul Mes cahiers bleus.
Ultimii ani
În 1928, prințesa Ghika s-a împrietenit cu sora Marie-Xavier, maică-superioară a azilului Sainte-Agnès din Saint-Martin-le-Vinoux, în apropiere de Grenoble.
Ea obține de la prietenii ei parizieni fonduri pentru întreținerea locuitorilor acestui azil.
În anii care au urmat, sora Marie-Xavier a ghidat metamorfoza spirituală lentă a prințesei Ghika. La 14 august 1943, fosta stea de la Folies Bergère, a pronunțat jurământul și a luat numele de sora Anne-Marie de la Pénitence. Ea va trăi de acum încolo conform regulilor ordinului dominican.
După moartea lui Georges Ghika, la 19 aprilie 1945, Anne-Marie s-a instalat la Lausanne unde a transformat o cameră de la hotelul Carlton în chilie.
Aici a murit la 26 decembrie 1950, la vârsta de 81 de ani.
