Doru Stănculescu a fost găsit fără suflare azi dimineața în casă.
„Mi-e foarte greu să vă dau vestea asta. Stanculescu Doru-emil a plecat azi dimineață să se întâlnească cu bunii lui prieteni Dan Andrei Aldea, Vali Sterian şi alții.
Primeşte-l Doamne şi veghează-i veşnica odihnă. O pierdere uriaşă!”, a anunțat Eugen Avram.
Potrivit familiei, citate de Agerpres, artistul va fi înmormântat, cel mai probabil, la Cimitirul Reînvierea din Capitală, unde va fi depus luni seară.
Membru fondator al Cenaclului Flacăra, Doru Stănculescu a debutat în anul 1968 cu melodia „Ion Crâşmaru”, pe versuri de Octavian Goga.
A realizat muzica filmului „Porţile albastre ale oraşului” din 1974, în regia lui Mircea Mureşan.
Primul material discografic al cântăreţului, un disc single, a fost editat în anul 1979 de casa de discuri Electrecord, printre hit-urile sale numărându-se „Şambala”, „Ion Vodă Cumplitul”, ”Ai, hai…”, ”Ecou de romanţă”, „Fără petale”.
De profesie arhitect, Doru Stănculescu a fost fratele cântăreței Mihaela Mihai.