Potrivit statisticilor vremii, au fost distruse „130 case, 354 prăvălii cu etaj, 713 prăvălii fără etaj, 10 hanuri, 7 biserici, Bărăția cu toate încăperile ei, și 166 încăperi închiriate în următoarele hanuri:15 în Hanul Roșu, 23 în Hanul lui Mustacov, 24 în Hanul lui Vasilie, 27 în Hanul Elenchii Mustacov, 35 în Hanul lui Mărgărit și 42 în Hanul Sf. Gheorghe Nou.”
Pierderile materiale au fost uriașe, dar norocul a făcut ca incendiul să nu facă atât de multe victime:doar 15 oameni au murit.
Veștile despre marele incendiu din 1847 care a distrus Bucureștiul au ajuns în întreaga Europă. Ajutoare au venit atât din partea Țarului Rusiei, cât și a Sultanului otoman, și – din țară – din partea boierilor și a Bisericii.
După acest dezastru, în București a fost înființat un serviciu specializat de pompieri, inexistent până atunci.
Presa vremii descria catastrofa: „Eri la un ceas după amiază, pe când toată lumea se afla veselindu-se […], pustiitorul element al focului, sprijinit de o suflare furtunoasă a Austrului, a prefăcut în puține ceasuri în ruine înfiorătoare o parte din cele mai frumoase, mai populate și mai bogate (cartiere) ale capitalei;a jefuit multe ființe și a dat în prada nenorocirei și a lipsei cele mai grozave un număr însemnat de familii, lăsându-le goale și subt acoperământul cerului.
Focul a început de la o casă mare a dumneaei cluceresi Drugăneaschi de lângă biserica Sfâtăș Dimitrie, metoh al episcopiei Buzăului;s-a întins cu iuțeala fulgerului în formă de triunghiu, pe de o parte, spre Curtea Veche și pușcărie înainte, iar pe de altă parte, spre Lipscani și Sf. Gheorghe cel Nou, mistuind într-o clipă tot ce a întâmpinat într-acest triunghiu până când răsuflând (răbufnind) afară din oraș și nemaigăsind hrană, a trebuit să stea”
