La Rogojești, județul Botoșani, întregul sat a reacționat în vara anului 1949, atunci când autoritățile comuniste au încercat să le ia țăranilor „pâinea de la gură”, obligându-i să transporte cerealele la aria organizată pe islazul satului, pentru a fi vămuiți, după voia regimului pro-sovietic.
„În această regiune oamenii obişnuiau să-și ducă cerealele în şură unde şi le treierau cu batozele ce le aduceau acasă. Din acest punct de vedere au refuzat să ia carnetele de cote”, scrie Cicerone Ionițoiu, în „Revolte țărănești”.
Sistemul cotelor
În 1949 a apărut sistemul cotelor. Țăranii erau obligați să predea statului o parte importantă din producție, de multe ori aceștia fiind lăsați doar cu grâul de sămânță necesar anului viitor. Alteori nici cu acesta. Sistemul cotelor a sărăcit satele, zona rurală înregistrând foarte repede o cădere uriașă.
Comuniștii au pregătit cadrul legal în baza căruia aveau să exercite arestările. Printre legi, hotărâri, ordine de partid și de stat, apar și hotărârile Decretului 306 şi H.C.M. 774/21-07-1949, care prevedeau că „nici o gospodărie agricolă nu va putea treiera fără prezentarea carnetului de cote, iar morile nu vor măcina cerealele producătorilor decât pe bază de adeverinţa de predare a acestora”.
Era o zi duminică.
În Rogoșești au venit mai mulți activiști de partid pentru a-i lămuri pe proprietari să ridice de la primărie carnetele de cote. Sătenii i-au așteptat și au început a huidui.
Apoi i-au pus pe fugă: „Afară cu bolșevicii, n-avem nevoie de communism!”.
Imediat s-a dat alarma și nu a durat mult până când în sat au intrat două camioane încărcate cu milițieni.
Înspăimântați, oamenii încep să se retragă și intră fiecare pe la casele lor. Însă comuniștii nu trec ușor peste ofensa primită.
Protestatarii sunt monitorizați, se fac liste cu capii revoltei. În sat erau, ca peste tot, mulți informatori ai Securității, astfel că nu e greu să fie identificați toți cei care au fost prezenți, în acea duminică, pe islazul satului.
În noaptea de 6 spre 7 august 1949, sătenii sunt arestați.
Oamenii nu au avut nicio scăpare. Casele au fost înconjurate de milițieni și securiști. Intrau, întorceau totul cu susul în jos, îi urcau în mașini pe cei găsiți în locuință și îi duceau direct la Securitate.
Scoși din case, aruncați în dube și duși la sediul Securității din Siret. Cercetați, bătuți fără milă. Dosarele sunt trimise către Tribunalul Militar Iași, sătenii sunt condamnați pentru revoltă sau instigare la revoltă împotriva ordinii sociale. Primesc între 1 și 5 ani.
Printre cei arestați și condamnați îi găsim pe Vasile Ciripaniuc, Elena Șucaliuc, Vasile Cozlav, Olimpia Ivaniciuc sau Ștefan Seminciuc.
Doi ani de Canal fără judecată
„Cei mai mulți dintre condamnați, când s-au întors acasă, erau terminați, bolnavi, cu grave sechele, și au trăit în mare suferință. Ivaniciuc Olimpia, lovită mai ales la cap, a devenit amnezică și sfârșește, la scurt timp, în anul 1953”, scrie Aristide Zub.
Vasile Ciripaniuc a fost dus ca martor la procesul de la Tribunalul Militar Iași. Însă a refuzat să rostească vreun nume al vreunui participant la revoltă.
A fost el însuși dus la Canal, fără judecată.S-a întors după doi ani cu sănătatea zdruncinată, a decedat la scurt timp, după ce a umblat din spital în spital”, povestește Aristide Zub.
Despre arestarea, în miez de noapte, a lui Ștefan Seminciuc dă mărturie și fiul său, Vasile. „A fost luat în ismene”, condamnat și dus la Canal.
„Când trăia în sat, Ștefan Seminciuc era un om vesel, glumeț, dar comuniștii i-au întunecat ființa”, la întoarcere nu mai era același om. În urma unei lovituri cu pumnul în ureche, i-a fost spart timpanul. Nu a mai auzit până la sfârșitul zilelor.
Nici astăzi, spune Artistide Zub, după atâta amar de ani, sătenii nu uită urgia din acea vară a lui 1949.
Mulți dintre membrii familiilor din care s-au făcut arestări în anul 1949 au și astăzi rețineri în a relata evenimentele și urmările dezastruoase ale acestora asupra comunităților sătești.
Sursa: botosaneanul.ro
