Filosoful care a „înaintat mascat”

 

Pe 31 martie 1596, se naște René Descartes, într-un sat din provincia Touraine numit La Haye, care, stranie coincidență, este denumirea franceză a orașului olandez Haga, acolo unde va apărea cea mai importantă lucrare a vieții sale.

Copil bolnăvicios, însă devorat de o formidabilă curiozitate, René își face studiile la colegiul iezuit din La Flèche.

Nemulțumit de ce a învățat, se lansează în viața pariziană imediat ce obține diploma de licențiat în drept. Lipsit de prestanță fizică, însă bazându-se pe superioritatea sa intelectuală, de care este perfect conștient, ajunge un mare seducător.

În ciuda precarității fizice, în 1638, când începe Războiul de Treizeci de Ani, se înrolează în diverse armate europene și descoperă astfel „marea carte a vieții”.

Potrivit notelor sale publicate postum, Descartes renunță la această viață aventuroasă „pe 10 noiembrie 1619, când, plin de entuziasm, descopeream bazele unei științe admirabile”.

Din acest moment, se închide în „chilia” sa și se dedică speculației științifice și filosofice, mai întâi la Paris, apoi în Olanda, unde libertatea sa de gândire este mai bine asigurată.

René Descartes devine faimos foarte rapid prin numeroasele sale scrisori și lucrări matematice. Însă nici acestea nu îl mulțumesc. Văzând în persoana sa un nou Aristotel, se dorește întemeietorul filosofiei moderne și al unei metode de raționament pe care o numește „carteziană”.

Astfel, publică la Haga, pe 8 iunie 1637, un opuscul în franceză intitulat „Discurs asupra metodei de a ne conduce bine rațiunea și a căuta adevărul în științe”.

Nu își semnează lucrarea pentru a evita tracasările de toate felurile și mai ales fulgerele Sfântului Scaun (cu doar patru ani în urmă, fusese judecat Galilei). La urma urmei, deviza aleasă de către Descartes era „Larvatus prodeo” („Înaintez mascat”).

Prima carte de filosofie care nu este scrisă în latină, ci în franceză, cartea începe printr-o formulă celebră și ironică:

„Bunul simț este lucrul cel mai drept împărțit din lume, căci fiecare crede că îl are în așa măsură încât chiar cei care, în orice altă privință, sunt cel mai greu de mulțumit, nu obișnuiesc să-și dorească mai mult decât au.”

Discursul asupra metodei stabilește patru reguli indispensabile cunoașterii:

–        să te îndoiești de orice și în primul rând de simțuri (regula îndoielii);

–        să descompui o problemă în diferitele sale elemente componente (regula analizei);

–        aranjarea elementelor de la cel mai simplu la cel mai complex (regula sintezei sau a inducției);

–        verificarea că raționamentul nu a omis nimic (regula enumerării sau a deducției).

Discursul asupra metodei marchează nașterea filosofiei moderne. Odată cu această lucrare, argumentul autorității cedează locul îndoielii și metodei. Însă acest lucru este posibil de certitudinea că fiecare posedă capacitatea de a concepe adevărul.

Cu alte cuvinte, poți să ai capacitatea de a te îndoi de orice lucruri în mod constructiv doar dacă nu te îndoiești de propria capacitate de a te îndoi. Ceea ce Descartes exprimă în partea a patra a lucrării printr-o formulă devenită celebră: „Cuget, deci exist” (adesea transcrisă în latină: „Cogito, ergo sum”).

În 1649, în urma faimei dobândite, Descartes corespondează cu regina Christina a Suediei. Aceasta îl invită la Stockholm. Lecțiile de filosofie au loc zilnic, în biblioteca palatului ei, la ora 5 dimineața.

Filosoful scrie pentru suverană „Despre pasiunile sufletului” înainte de a muri în urma unei pneumonii, pe 11 februarie 1650, la vârsta de 53 de ani.