La 18 ani luptă în munţi împotriva regimului comunist, la 22 este prinsă de Securitate, la 23 este condamnată la 20 de ani muncă silnică, la 33 de ani este eliberată.
Stalin a murit în 5 martie 1953, iar pe noi ne-au prins în 8 martie 1953.
Securiștii se apropiaseră deja de noi. Unul dintre ei mi-a dat o cizmă, de-am sărit în sus și apoi am căzut cu fața la pământ.
Au strigat: „Mâinile sus!”. Eu n-am vrut să ridic mâinile și le-am spus să mă împuște și pe mine ca pe fratele meu.
Și, cum era fratele meu căzut acolo, lângă mine, mi-a ridicat el mâinile. Atunci ei s-au apropiat și s-au uitat la noi Văzând că Achim se face din ce în ce mai palid, le-am spus: „Ce faceți cu el, nu vedeți că moare?”… Între timp, starea fratelui meu se agravase. „Faceți o targă și duceți-l pe fratele meu, că moare!”, le-am spus.
Atunci, ei s-au dus la căsoi, au adus niște scânduri și au făcut o targă.
Pe mine m-au legat și ne-au dus până în comuna Dobric.
Cu șuturi, nu vă pot descrie, cu paturi de armă în spate… Numai eu știu prin ce am trecut.
Era 8 martie 1953, într-o zi de duminică.
Ne-au urcat într-o dubă și ne-au dus la Securitate, la Târgu Lăpuș. Mie mi-au pus niște ochelari negri, atât de strâmți, încât mi-au rămas urme la tâmple.
M-au ținut o noapte întreagă cu ei. Și de-acolo m-au dus la Baia Mare, la Securitate. Și de la Baia Mare la Satu Mare…
La Securitatea din Satu Mare m-au băgat într-o celulă la subsol, cu pământ pe jos, unde simțeam că mă sufoc din cauza lipsei de aer.
Am tot întrebat de fratele meu și, ulterior, am aflat – desigur, nu de la ei – că l-au dus la un spital.
Din Aristina Pop Săileanu, „Să trăiască partizanii până vin americanii1”. Povestiri din munţi, din închisoare şi din libertate. Interviu de Liana Petrescu. Fundaţia Academia Civică, 2008
