Familia pădurarului Pop din Lăpuşul Românesc salvează evrei de la deportare, apoi este distrusă de Securitate. Drepţi între popoare

Distribuie știrea: Facebook | Twitter

Stalin a murit în 5 martie 1953, iar pe noi ne-au prins în 8 martie 1953.

Securiștii se apropiaseră deja de noi. Unul dintre ei mi-a dat o cizmă, de-am sărit în sus și apoi am căzut cu fața la pământ.

Au strigat: „Mâinile sus!”.  Eu n-am vrut să ridic mâinile și le-am spus să mă împuște și pe mine ca pe fratele meu.

Și, cum era fratele meu căzut acolo, lângă mine, mi-a ridicat el mâinile. Atunci ei s-au apropiat și s-au uitat la noi Văzând că Achim se face din ce în ce mai palid, le-am spus: „Ce faceți cu el, nu vedeți că moare?”… Între timp, starea fratelui meu se agravase. „Faceți o targă și duceți-l pe fratele meu, că moare!”, le-am spus.

Atunci, ei s-au dus la căsoi, au adus niște scânduri și au făcut o targă.

Pe mine m-au legat și ne-au dus până în comuna Dobric.

Cu șuturi, nu vă pot descrie, cu paturi de armă în spate… Numai eu știu prin ce am trecut.

Era 8 martie 1953, într-o zi de duminică.

Ne-au urcat într-o dubă și ne-au dus la Securitate, la Târgu Lăpuș. Mie mi-au pus niște ochelari negri, atât de strâmți, încât mi-au rămas urme la tâmple. 

M-au ținut o noapte întreagă cu ei. Și de-acolo m-au dus la Baia Mare, la Securitate. Și de la Baia Mare la Satu Mare…

La Securitatea din Satu Mare m-au băgat într-o celulă la subsol, cu pământ pe jos, unde simțeam că mă sufoc din cauza lipsei de aer.

Am tot întrebat de fratele meu și, ulterior, am aflat – desigur, nu de la ei – că l-au dus la un spital.

Din Aristina Pop Săileanu, „Să trăiască partizanii până vin americanii1”. Povestiri din munţi, din închisoare şi din libertate. Interviu de Liana Petrescu. Fundaţia Academia Civică, 2008

Pagini: 1 2