În august 1940, România pierduse Basarabia și Bucovina, după Pactul dintre Germania hitleristă și URSS.
Nota informativă este legată de agenții URSS care acționau în teritoriile cedate de români.
” Am onoare a comunica:
Cu ocazia cercetării ultimelor cazuri de spionaj s-a constatat că majoritatea curierilor sovietici trimiși pe teritoriul nostru au asupra lor acte de identitate românești bine falsificate. Cu ocazia evacuării Basarabiei și nordului Bucovinei populația rămasă în teritoriul anexat posedă acte de identitate identice cu cele existente în prezent pe teritoriul nostru, astfel că agenții sovietici le pot utiliza cu multă ușurință.
Pe de altă parte, la toate primăriile din teritoriul ocupat au găsit imprimate ce urmează a fi numai completate cu numele acelora ce sunt trimiși în țara noastră. Pentru a preveni infiltrația pe teritoriul nostru a agenților sovietici înarmați cu acte de identitate originale care ar împiedica descoperirea lor, se impune de urgență schimbarea tuturor actelor de identitate atât ca formă, hârtie și culoare, cât și ca text.
La fel, urmează a se proceda cu orice fel de imprimat care, completat, ar putea servi ca act de identitate sau altă justificare. Este necesar, deci, ca toate departamentele și instituțiile de stat să dispună a se schimba actualele legitimații și imprimate. În acest mod s-ar împiedica temporar trimiterea de agenți în țara noastră, Sovietele fiind nevoite să recurgă din nou la formula falsificării acestor acte, care, în urma unei analize mai atente, pot fi recunoscute ținând seama de unele caracteristici pe care organele sovietice le ignorează.
Primiți, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei noastre considerațiuni.”
Foto: rumaniamilitary.ro. Imagine de la București din iunie 1941, la declanșarea războiului de eliberare a teritoriilor pierdute.