De fapt era vorba de vântul schimbării care străbătea toată Europa de Est și care încă nu îl măturase și pe el.
Iată fragmentul.
”Agenturili se întoarce”
”În săptămâna care a precedat declanşarea „decembrismului“ am asistat la două momente, în sine pline de tâlc, dar pentru mine mai degrabă anoste decât semnificative.
Se petreceau în Secretariatul CC, la o zi sau două distanţă una de alta.
Astfel, în timp ce examina o informare despre micul trafic de frontieră cu Iugoslavia, unde se semnalau infracţiuni ale speculanţilor de ambele părţi, Nicolae Ceaușescu a pus şefilor de instituţii ce înaintaseră documentul câteva întrebări, din care am dedus că se află în posesia unor date suplimentare deosebite.
În final a cerut închiderea imediată a frontierei şi a târgurilor unde se schimbau mărfuri. N-a dat explicaţii, şi împuterniciţii n-au comentat măsura.
Pentru ca a doua sau a treia zi, la o convocare inopinată a Secretariatului, să asist la un dialog destul de încordat al secretarului general cu şefii ministerului de interne şi ai armatei, în legătură cu regimul de frontieră din est, de la graniţa cu URSS.
De data aceasta s-a spus răspicat că în dosul înţelegerilor turistice, din ţara vecină se produce, de o bucată de vreme, un adevărat exod de spioni.
Ceauşescu i-a admonestat pe demnitari (dacă nu mă înşel, printre ei se afla şi generalul Ilie Ceauşescu) pentru lipsă de vigilenţă şi tembelism, imputându-le daunele aduse siguranţei naţionale.”
Ion Iliescu, un ”client mai gras” al filajului
”În cândva liniştitul, aproape adormitul cartier unde locuiam, începuseră de la un timp să foiască Dacii gri. Când mă întorceam seara, obosit de drum, mişcarea automobilistică se înteţea.
În timp ce unii demarau în grabă, părăsindu-şi locurile de parcare, alţii trăgeau lângă trotuar. „Ce e cu ăştia, domnule, sunt de la voi?“ îl întrebam pe căpitanul care mă însoţea.
El se lepăda de bănuială cu un gest pe jumătate dispreţuitor, pe jumătate semeţ: „Sunt de la filaj“. „Păi ce ne tot filează atâta, doar ne desfăşurăm la suprafaţă, în văzul lumii“, protestam. „Nu pe dumneavoastră“, mă contrazicea moale.
Şi amintindu-şi că încercase odată să scape de învinuirea că m-a turnat, invocând filajul, adăuga: „Şi pe dumneavoastră… dar au ei alţi clienţi mai graşi“.
Şi îmi destăinuia că în faţa casei lui Iliescu fac cu schimbul trei maşini. „Dar de ce prezintă Iliescu un interes atât de mare pentru filaj? mă miram. Vinde secrete editoriale străinilor?“ Căpitanul zâmbea înţelegător, crezând că glumesc arătându-mi totuşi că nu gustă gluma. „Vinde el altele“,conchidea sec.
Toate acestea aveau să se plaseze, în curând, ca în jocul de puzzle, în locurile dinainte stabilite, configurând o imagine coerentă şi concludentă a evoluţiei evenimentelor istorice.”
Text foto: Captură video de la Congresul UTC, condus Ion Iliescu și avându-l ca invitat pe secretarul general al PCR Nicolae Ceaușescu. Câtăva ani mai târziu, în 1971, Iliescu avea să fie mazilit.
