Execuția Mareșalului. Procurori i-au fost muncitori, un chelner și o casnică

 

La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.

După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat inițial comuniștilor, apoi de către aceștia rușilor. A fost deținut timp de aproape doi ani în URSS, mai întâi într-o vilă de stat sau casă de vânătoare în împrejurimile Moscovei, la Galițin, apoi în închisoarea Lubianka din Moscova, sediul securității sovietice, după care a fost readus în țară pentru a fi judecat. Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din București, a fost executat prin împușcare la Jilava la 1 iunie 1946, alături de Mihai Antonescu, fost ministru de externe și vicepreședinte al consiliului de miniștri, generalul de jandarmi degradat Constantin Z. Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei și subsecretar de stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944) și Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei.

Tribunalul Poporului din București a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care trei condamnați au fost grațiați cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață și șase condamnați în contumacie, care nu și-au mai executat pedeapsa.

Împărtașania și panglicile tricolore

Fiul preotului închisorii Jilava a mărturisit că Ion Antonescu a murit împărtășit, cel care a refuzat fiind Mihai Antonescu.

„O altă informație eronată, inclusiv în filmul lui Nicolaescu, este aceea că Mareșalul Antonescu a respins împărtășania. Da, este adevărat că unul dintre Antonești a făcut acest lucru, dar nu Ion, ci Mihai, condamnat și el alături de Mareșal. Mihai Antonescu, fiind cel mai tânăr, nu a putut acceptă ceea ce avea să i se întâmple și poate de aceea a recurs la acel gest de frondă față de reprezentantul bisericii. Asta e ce mi-a zis taică-meu”, spunea Mihail Totolici, fiul preotului Teodor Totolici, potrivit activenews.ro.

Un alt detaliu interesant este acela că Mareșalul Antonescu a luat o panglică tricoloră dintr-o carte religioasă pe care o citea și a decupat mici benzi tricolore pentru pieptul fiecărui condamnat. „Antonescu i-a spus: părinte pot să iau o panglică de la carte, taică-meu avea panglici tricolore la toate cărțile. Să tăi și să pun în piept la toți. Da, domnule Mareșal, i-a zis tatăl meu. Atunci a trimis un soldat și a adus foarfeca și ace de gămălie și Mareșalul a tăiat din panglică și a pus și lui și la ceilalți trei care erau cu el. Sunt lucruri care nu se știu”, povestește Mihail Totolici.

 Execuția

La orele 18.00, după ce comandantul grupei de execuție a dat raportul procurorului Alfred V. Petrescu, acesta a cerut grefierului Gheorghe Colac să citească conținutul Hotărârii nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului și să prezinte o scurtă expunere a faptelor săvârșite de condamnați.

În momentul în care s-a încercat să se procedeze la aplicarea art. 18 din Regulamentul nr. 12/1942 și să se lege condamnații la ochi și de stâlpul de execuție, toți au declarat că „vor să stea cu față către grupa de execuție și nelegati, cu excepția condamnatului Constantin Z. Vasiliu, care a cerut să fie legat la ochi, cu propriul sau fular”.

„După îndeplinirea tuturor formalităților de mai sus – raporta ceva mai târziu procurorul Petrescu – la orele 18.03, am ordonat comandantului grupei de execuție executarea.

Conformându-se dispozitiunilor art. 19 din Regulamentul nr. 12/1942, comandantul grupei a comandat pregătirea armelor, ochirea și focul , care s-a executat cu arme de tip militar”.

„În urmă salvei – avea să raporteze și inspectorul de poliție Mihail Gavrilovici – au căzut toți la pământ.

„Domnule, nu m-ați omorât”

În clipă următoare, Ion Antonescu s-a ridicat, sprijinindu-se pe o mâna, și a strigat: „Domnule, nu m-ați omorât”, după care a căzut jos. Alexianu și Mihai Antonescu au rămas nemișcăți, iar Constantin Vasiliu se zbătea gemând”.

După încetarea focului, continuă procurorul Petrescu, medicul legist, Alexandru Gr. Ionescu, a constatat că „cei executați dădeau încă semne de viață”.

În acest context, comandantul grupei de execuție „a executat loviturile de grație, trăgând cu revolverul în capul fiecărui condamnat”.

Din raportul lui Mihail Gavrilovici mai rezultă că „în Constantin Vasiliu s-a tras și cu armă fiindcă tot se mai zbătea”.

La ora 18.15, medicul legist a constatat moartea tuturor celor ce fuseseră împușcați, cadavrele rămânând pe loc, sub pază unei gărzi formate din gardieni publici.

Pentru a evita pelerinaje, Antonescu a fost înmormântat într-un loc menit să rămână neștiut.

Tribunalele poporului

Tribunalele Poporului fuseseră instituite prin lege de către Guvernul Petru Groza, prin legea nr. 312/1945. Locul procurorului era luat de „acuzatorii publici”, numiți direct de Ministrul Justiției. Judecătorii Tribunalului erau numiți pe criterii politice câte cinci din partea fiecărei formațiuni reprezentate în „guvernul de largă concentrare democratică”.

Astfel, în completele de judecată au apărut oameni care n-aveau nicio legătură cu magistratură: Vasile Niță muncitor, reprezentant al PCR, Ion Păuna – muncitor, reprezentant al PSD, Jovita Dumbravă – plugar, membru al Frontului Plugarilor, Constantin Tiulescu – muncitor din partea Confederației Generale a Muncii.  În mai 1946, profesorul Constantin Lăpușneanu, din partea PNȚ, a fost înlocuit cu Teodora Iorgulescu, de profesie casnică.

 Un alt acuzator șef, Dumitru Săracu, era de meserie chelner.

 

 

 

 

 

Parteneri