„Omul alb este considerat dușmanul comun al omenirii”, analiza eseistului francez asupra felului în care Europa a copiat modelul american
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Euronews România, Pascal Bruckner și-a prezentat concluziile în urma ultimului volum apărut și tradus în limba română, care vorbește despre o problemă des întâlnită și gravă a Europei, și anume rasismul.
În anul 2018, scriitorul și eseistul francez Pascal Bruckner a publicat volumul „Un rasism imaginar. Islamofobie și culpabilitate”. Autorul a examinat felul în care termenul de „islamofobie” a anihilat orice discurs critic despre islam și i-a descalificat pe musulmanii conservatori.
Trei ani mai târziu, Pascal Bruckner a abordat din nou tematica rasismului în volumul „Un vinovat aproape perfect. Cum se construiește un nou tip de rasism”. De această dată, eseistul francez a analizat felul în care în Europa, după model american, lupta de clasă a fost înlocuită cu lupta de gen și de rasă, iar omul alb, considerat dușmanul comun al omenirii.
„Pentru naționaliștii americani, oricine se naște alb este considerat din start rasist, chiar dacă pretinde contrariul. Așadar, într-adevăr, s-a stabilit o nouă abordare a rasismului și, prin urmare, actualii noștri anti-rasiști din Franța și Statele Unite sunt în realitate neo-rasiști. Ei reprezintă noul tip de rasism și trebuie denunțat ca atare. Având în vedere că stânga europeană se află în declin și în majoritatea țărilor, în retragere, există tendința de a împrumuta din Statele Unite discursul despre rasă, gen și identitate. Prin urmare, încercăm să ne interpretăm propria istorie prin filtrul discursului nord-american, iar această abordare nord-americană este greșită, eronată. În orice caz, după moartea lui George Floyd, în 2020, ne-am aliniat propria realitate la cea din Statele Unite”, a declarat autorul Pascal Bruckner.
Dar, deși discursul este unul american, realitatea noastră rămâne europeană. Or, să le spui europenilor că sunt vinovați doar pentru că sunt albi este ca și cum ai afirma că, din Vladivostok până în Gibraltar, 600 sau 700 de milioane de oameni sunt vinovați pentru că s-au născut albi. Este o viziune grotescă. Deși nu are niciun sens, în Franța chiar sunt oameni care susțin acest tip de raționament.
„Un vinovat aproape perfect”, volumul care explică denigrarea omului alb
În volumul „Un vinovat aproape perfect”, Pascal Bruckner abordează și tematica „fascismului de stânga” care, în opinia eseistului francez, a fost împrumutat din America.
Fenomenul „white bashing”, adică denigrarea omului alb, ar trebui să înceteze, crede Bruckner. Altfel, există riscul de a transforma societatea occidentală în țapul ispășitor al răului uman, la scară mondială:
„Nu există nimic pe care europenii de Vest să-l prefere mai mult decât autoflagelarea și autoînvinovățirea, autocritica. Este sportul lor preferat. Ar trebui să încercăm să nu ne mai autoflagelăm primii spunând că da, tot ce merge prost pe acest pământ, de la încălzirea globală până la războiul din Ucraina, trecând prin mizeria popoarelor din Lumea a Treia, toate sunt vina noastră. Este un cerc vicios, dar, într-adevăr, cuvântul rasism chiar ar trebui folosit la plural. Pentru că toate popoarele sunt rasiste față de aproapele lor, față de ceilalți. Însă, în Occident, s-a născut totuși curentul anti-rasist, așa cum tot în Occident s-a născut și anti-colonialismul, ca reacție la propriile noastre excese, la propriile noastre crime. Și iată că tot cel care a inventat remediul pentru rasism este acuzat de acest rău. În asta constă, de fapt, perversitatea acestui discurs. Deși suntem națiuni democratice și denunțăm actele barbare, tot nouă ne este atribuită toată barbaria din lume, iar acest lucru le permite despoților din întreaga lume, nu doar lui Putin, ci tuturor despoților care există, să se protejeze, să se ascundă în spatele unui fel de inocență implacabilă,” a concluzionat scriitorul.
Pascal Bruckner (n. 15 decembrie 1948, Paris, Franța) este un romancier și eseist francez. A fost profesor invitat al universității californiene Saint-Diego (1986–1995), profesor la Institutul de Studii politice din Paris (1990–1994), colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur și, în prezent, al ziarului Le Monde.
Figură-cheie a intelectualității pariziene, acest filosof al actualității (a scris eseurile Mizeria prosperității, Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă) este celebru în România mai ales prin romanele sale: Iubirea față de aproapele, Hoții de frumusețe (Premiul Renaudot 1997), Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii, Copilul divin și Paria.
