A intrat în marina militară sub comanda unchiului său, căpitanul M. Suckling. A desfăşurat numeroase călătorii în Atlantic, spre Indiile de Vest, şi s-a numărat printre membrii expediţiei polare întreprinse de nava căpitanului Phipps, în 1773.
Căpitan la numai 21 de ani, Nelson a luptat în Războiul de independenţă al SUA (1775-1783), efectuând transporturi de trupe, muniţii şi provizii spre America de Nord, aprovizionând trupele engleze.
După ce Franţa a intrat în luptă, a acţionat împotriva navelor de război comandate de amiralul d’Estaing (1799). Alături de amiralul J. Jervis, comandant-şef în Mediterana, a înfrânt flota spaniolă, aliată celei franceze, în bătălia de la Sao Vincente (14 februarie 1797).
A contribuit la împiedicarea deplasării în Egipt a corpului expediţionar condus de generalul Napoleon Bonaparte (1798).
În timpul conflictului din 1805-1807, împotriva Primului Imperiu Francez al lui Napoleon, a fost numit la comanda forţei navale destinate să reziste flotei franco-spaniole din Atlantic şi Canalul Mânecii. A
reuşit o blocadă eficientă asupra portului Toulon (1803), iar prin bătălia de la Trafalgar (21 octombrie 1805), ultima mare bătălie a navelor cu vele, a reuşit să obţină o victorie strălucită în faţa împăratului francez.
