Este omorât cu ranga de tovarăşii săi care apoi îi îneacă mama. Testamentul prin care-i lăsa mamei ceasul de aur

 

A fost ucis cu lovituri de rangă în cap și îngropat în subsolul unei case din centrul Bucureștilor, de unde cadavrul a fost dezgropat mult mai târziu, împreună cu alte două.

Ştefan Foriş, pe numele adevărat Foris Istvan, a fost ucis în 1946, la 54 de ani, cu lovituri de rangă de către Gheorghe Pintilie (Pantiuşa Bodnarenko), în complicitate cu şoferul său D. Neciu.

Pintilie-Bodnarenko şi agenţi ai Siguranţei din Oradea au fost implicaţi şi în asasinarea mamei în vârstă de 70 de ani lui Foriş, pe care au înecat-o în Criş. Foriş a fost reabilitat de Ceauşescu în 1968.

Ancheta lui Ceaușescu

Ancheta din acelaşi an a stabilit oficial că mama lui Foriş ar fi murit de moarte naturală, dar că gazdele sale, soţii Fogel, i-ar fi aruncat cadavrul în Criş.

S-a mai stabilit că decizia asasinării lui Foriş fusese luată de Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Ana Pauker şi alţi şefi ai PCR.

Ştefan Foriş, între 1940 şi 1944, a fost secretarul general al Partidului Comunist Român,

Pe lângă Foriş a mai fost descoperit un cadavrul unui anume „Bulgarul”, lichidat tot de Gheorghe Pintilie, plus un al treilea cadavru provenit din crimele din vară a anului 1946.

Conform celor declarate de fostul ministru din perioada comunistă Alexandru Bârlădeanu, „Dej avea multă încredere în el, în urma conviețuirii din închisoare, (…) deoarece acesta acționa doar la ordinul superiorului. Sunt convins că tot ce a făcut Pantiușa era la ordinul lui Dej”.

Exclus din partid, dar reabilitat

Pintilie a fost pensionat în 1963. Fiica sa adoptivă afirma că a fost pensionat la cerere. „Era foarte bolnav. Era bolnav de inimă, a făcut vreo patru preinfarcte, era bolnav de plămâni. Pușcăria i-a făcut numai rău, nu bine”.

Fiind pensionar, participa la ședințele organizațiilor de partid de cartier și de sector. La plenara PCR din aprilie 1968, Nicolae Ceaușescu l-a reabilitat post-mortem pe Lucrețiu Pătrășcanu, cu această ocazie generalul Pintilie fiind exclus din partid.

S-a mutat împreună cu soția sa, Ana Toma, într-un imobil de pe Șoseaua Kiseleff din București, unde, după cum pretind unii dintre vizitatorii săi, asculta ore în șir emisiunile postului Radio Europa Liberă.

A fost anchetat cu privire la perioada în care a condus Securitatea, declarând că unele crime le-a comis din convingere, altele din respect față de disciplina de partid.

În 1971, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înființarea PCR, Nicolae Ceaușescu l-a reabilitat pe generalul Pintilie și l-a decorat cu Ordinul „Tudor Vladimirescu”, clasa a II-a. Cu această ocazie, Ana Toma a primit titlul de „Erou al Muncii Socialiste”.

Gheorghe Pintilie a murit la 11 august 1985 în București. A fost înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea. După moartea lui, fiica sa a emigrat în Israel.

Testamentul cu ceasul de aur

CNSAS a publicat testamentul din data 7 aprilie 1945 al fostului secretar general al PCR, Ștefan Foriș (1892-1946).

Foriș a fost înlăturat de la conducerea PCR la 4 aprilie 1944, în timpul pregătirilor clandestine în vederea unei revolte antihitleriste și antiantonesciene.

A fost arestat illegal de tovarășii din conducerea partidului comunist la 9 iunie 1945.

A fost acuzat de trădare, colaboraționism cu Siguranța în anii războiului, de trei membri ai secretariatului PCR – Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă Birtaș, secretar de partid al regiunii Oradea.

„Sînt în a unsprezecea zi de greva foamei. În urma vîrstei înaintate și a condițiilor cele mai grele ale vieții ilegale, de 5 ani mă simt foarte slăbit. În cazul în care voi muri, las următorul testament:

Mamei mele ceasul de aur, singura mea moștenire și amintire de la tata, precum toate lucrurile personale, cu excepția celor de mai jos.

Mătușei mele, Vilma Arsenovici îi las lanțul de aur de la ceas și alte obiecte de amintire ce dînsa își va alege.

Tovarășei mele de viață, Victoria Sîrbu îi las toate cărțile mele în limba română, obiectele primite de la tovarăși din închisori ca amintire, ceasul meu mic, oprit la Siguranță și fotografiile mele pe care își va alege.

Verișoarei mele, Ane Bune să se dea hainele și rufele mele ce se mai pot fi folosite pentru fiul el bolnav, Ștefan.

Tovarășul Remus Kofler să primească toate cărțile mele în limba germană, port-țigaretul meu de alpaca și o fotografie.

Partidului rămîn, toate documentele de bază ale Comitetului Central, redactate de mine cît și cele căzute în Decembrie, 1943.

Las în munca mea o muncă cinstită și cu devotement de un sfert de secol, recunoscînd greșelile și slăbiciunile mele săvârșite în timpul vieții. Partidului în frunte cu C.C. îi las încrederea mea neclintită că va stabili adevărul partinic în ce privește munca mea în fruntea fostului Comitet Central, care am păstrat organizația Partidului și am ținut sus steagul Partidului în condițiile cele mai grele ale războiului și ale teroarei sîngeroase hitleriste.

Mor cu încredere neclintită că Partidul nostru în frunte cu Comitetul său Central după primele victorii mari ca reintegrarea Ardealului de Nord, formarea Guvernului democrat al poporului, reforma agrară, va conduce poporul în România liberă și democratică.

Iar după Victoria finală asupra fiarei hitleriste, el va trece la lupta victorioasă în fruntea poporului muncitor pentru eliberarea lui completă și pentru desființarea exploatării omului de către om și creînd România socialistă, înaintînd victorios spre societatea comunistă.

Trăiască Partidul nostru în frunte cu Comitetul Central.

Trăiască Uniunea Republicilor Societice Socialiste!

Trăiască tovarășul Stalin!

Aceasta este ultima mea voință și ultima mea dorință.

București, 7 aprilie 1945, Ștefan Foriș.