Mai multe epidemii au afectat zone de pe mapamond sau au ajuns să se răspândească la nivel mondial în secolul XXI. Virusurile gripale (sezonieră, pandemică, de la animal la om), MERS Coronavirus (Sindromul respirator din Orientul Mijlociu), SARS (Sindromul respirator acut sever), rujeola, meningita, holera, Ebola, Zika, Febra galbenă sau Febra dengue au ridicat probleme de sănătate publică în ultimele două decenii.
Prima raportare de infecţie cu noul coronavirus (Novel Coronavirus – 2019-nCoV) s-a făcut la 31 decembrie 2019, din Wuhan, China.
Agenţia de presă AGERPRES prezintă o sinteză a celor mai importante epidemii cu care s-a confruntat lumea în secolul al XXI-lea. La realizarea materialului s-au folosit statisticile publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii – www.who.int, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile – www.cnscbt.ro, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) – www.ecdc.europa.eu şi Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din SUA – www.cdc.gov.
Familia Corona
Din familia Corona, 2019-nCoV este al şaptelea virus şi al treilea care declanşează o epidemie, după SARS (2002-2004) şi MERS (2012).
Coronavirusurile fac parte dintr-o familie de virusuri care determină infecţii la om şi animale, inclusiv la păsări şi mamifere cum ar fi cămilele, câinii, liliecii.
Coronavirusurile pot determina zoonoze, boli care se transmit de la animal la om.
Aceste virusuri pot determina la om de la o răceală comună, la unele mai severe şi chiar boli respiratorii fatale, precum Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) şi Sindromul Respirator Acut Sever (SARS). 2019
n-CoV este un coronavirus nou, identificat pentru prima oară în decembrie 2019 într-un focar de pneumonie din China, care nu a fost identificat anterior la om.
Se presupune că transmiterea este similară cu cea a MERS-CoV şi SARS, pe cale respiratorie, prin picături de secreţie, produse când o persoană infectată tuşeşte sau strănută, conform datelor publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Populaţia se confruntă în fiecare an cu epidemii de gripă. Estimările arată că, anual, între 290.000 şi 650.000 de persoane la nivel mondial îşi pierd viaţa în urma complicaţiilor cauzate de virusurile de gripă sezonieră. Datele colectate de www.worldometers.info indică între 795 şi 1.781 de decese pe zi din cauza gripei sezoniere.
SARS – o pneumonie atipică
Primul caz de pneumonie atipică, identificat mai târziu ca SARS, a apărut la 16 noiembrie 2002, în Foshan, provincia Guangdong China, la graniţa cu Hong Kong.
La 10 februarie 2003, reprezentanţa de la Beijing a OMS a primit o raportare privind ”o boală contagioasă ciudată” care deja provocase 100 de decese, conform documentului ”SARS – Cronologia unui criminal în serie”, publicat de OMS.
Până în martie 2003 s-au raportat cazuri în opt ţări, iar până la izolarea focarului din China şi spargerea lanţului de transmitere, în 2004, cazurile s-au răspândit în alte 28 de ţări/teritorii (Hong Kong, Canada, Singapore, Vietnam, Mongolia, Filipine, SUA, Taiwan, Thailanda, Germania, Franţa, Australia, Malaysia, Macao, Suedia, Marea Britanie, Italia, India, Coreea de Sud, Indonezia, Africa de Sud, Kuweit, Irlanda, Noua Zeelandă, România -1 caz, Rusia, Spania, Elveţia).
În total, s-au înregistrat peste 8.000 de persoane infectate, dintre care 5.237 în China, şi 774 de decese.
Primul caz de infecţie cu MERS-CoV a fost raportat în Arabia Saudită în 2012
Primul caz de Sindrom respirator din Orientul Mijlociu – MERS-CoV a fost raportat în Arabia Saudită în 2012. MERS a infectat oamenii în urma contactului direct sau indirect cu dromaderi.
Spectrul clinic al bolii respiratorii virale variază de la lipsa simptomelor sau simptome respiratorii uşoare (febră, tuse şi dificultăţi de respiraţie) până la probleme severe respiratorii şi deces.
Boala a înregistrat o rată de mortalitate ridicată, de aproximativ 35%, provocând 858 de decese din aproape 2.500 de persoane infectate în peste 25 de state: Bahrain, Iran, Iordania, Kuweit, Liban, Oman, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Algeria, Austria, China, Egipt, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Malaezia, Olanda, Filipine, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Turcia, Marea Britanie, SUA, conform www.cdc.gov. Cel mai recent caz raportat la OMS a fost la 5 decembrie 2019, în Qatar.
Rujeola – una din patru persoane bolnave are nevoie de spitalizare
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală, conform datelor cnscbt.ro.
Datele OMS indică epidemii în anul 2000 în Irlanda, unde s-au raportat 1.376 cazuri şi două decese în perioada 1 ianuarie -29 iulie 2000, şi în Coreea de Sud- 39.537 cazuri, 6 decese în perioada martie 2000-ianuarie 2001.
Statisticile OMS arată că în 2011 s-au raportat mai multe epidemii în Europa, Africa şi regiunea Americii.
La 20 septembrie 2011, 40 din 53 de state din regiunea europeană a OMS raportaseră 26.025 de cazuri confirmate în perioada ianuarie-iulie 2011, cel mai mare număr înregistrându-se în Franţa – 14.025.
Dintre cazurile înregistrate în regiune, 11 s-au soldat cu decese: 6 în Franţa şi câte unul din Germania, Kârgâzstan, România, Republica Macedonia şi Marea Britanie.
În Africa, epidemii extinse au afectat: Republica Democrată Congo (103.000, peste 1.100 decese), Nigeria (17.428), Zambia (5.397 cazuri), Etiopia (2.902).
În regiunea Americii, Canada a raportat 742 de cazuri, din care 89 au necesitat spitalizare, Ecuador – 41, Brazilia – 18, Columbia -7, Mexic-3 şi Chile – 6.
O altă epidemie de rujeolă a rămas în statisticile OMS la nivelul anului 2015, când regiunea europeană a raportat peste 23.000 de cazuri în perioada 1 ianuarie 2014-1 martie 2015, cu numeroase cazuri raportate în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Georgia, Germania, Italia, Kazahstan, Rusia şi Serbia.
S-au mai raportat cazuri în 2018 în Brazilia şi Japonia, iar în 2019 în regiunea Europa, Madagascar, Tunisia, Liban, ţările insulare din Pacific şi Fâşia Gaza. În luna noiembrie 2019, raportarea lunară către OMS indica 413.308 cazuri confirmate la nivel global, în 187 de state membre.
În regiunea europeană, Ucraina raportase 56.802 cazuri între 1 ianuarie şi 5 noiembrie 2019, urmată de Kazahstan cu 10.126 cazuri.
Raportările României încep din 2016, când în perioada ianuarie – august 2016 au fost confirmate 675 cazuri de rujeolă în 23 de judeţe şi 3 decese, conform cnscbt.ro.
Până la data de 31 ianuarie 2020, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă a ajuns la 19.259, din care 64 de decese. În perioada 27-31 ianuarie 2020 au fost raportate încă 89 de cazuri nou confirmate în nouă judeţe şi în municipiul Bucureşti.
Boala poate fi prevenită prin vaccinare. Ţările trebuie să se asigure că ajung la o acoperire a vaccinării de 95% cu două doze de vaccin, pe toate grupele de vârstă până la 15 ani, altfel se vor confrunta cu epidemii, numeroase cazuri asociate cu spitalizare sau deces, avertizează OMS.
Meningita – o boală care poate declanşa epidemii la scară largă
Meningita meningococică reprezintă o boală devastatoare provocată de bacteria Neisseria meningitides, care are potenţialul de a cauza epidemii la scară largă.
S-au identificat 12 tipuri de N. meningitides – serogrupuri, la nivel mondial, dintre care şase (A, B, C, W, X şi Y) pot provoca epidemii devastatoare. La 1 ianuarie 2000, Ungaria a informat OMS asupra unei epidemii în regiunea Bacs-Kiskun- 30 de cazuri şi 4 decese înregistrate din decembrie 1999 până la 5 ianuarie 2000.
În aceeaşi perioadă, au mai raportat cazuri: Republica Central Africană (86 cazuri, 14 decese), Etiopia (70 cazuri, 3 decese), Sudan (2.549 cazuri, 186 decese). În aprilie-mai 2000, se raportaseră cazuri şi în Franţa, Marea Britanie, Oman, Arabia Saudită (225 cazuri, 57 decese), Olanda, Singapore, Indonezia, SUA şi Maroc.
Au urmat: Rwanda (164 cazuri, 10 decese în 2000), Burkina Faso (7.751 cazuri, 1.137 decese în ianuarie-aprilie 2001), Benin (6.147 cazuri, 265 de decese în ianuarie-martie 2001), Ciad (3.579 cazuri, 401 decese în decembrie 2000-18 martie 2001), Republica Central-Africană (1816 cazuri, 343 decese în februarie-martie 2001), Etiopia (3.521 cazuri, 197 cazuri până în martie 2001), Gambia (137 cazuri, 21 decese în noiembrie 2000-martie 2001). De la aceste epidemii s-au mai raportat numeroase cazuri în: Angola (2001), Somalia (2001-2002), Burkina Faso (2002-2004, 2007 -22.255 cazuri, 1.490 decese), Burundi (2002), Tanzania (2002), Niger (2003-2004, 2006, 2015), Nigeria (2004, 2009 – 5.232 cazuri, 333 decese, 2015, 2017), Republica Central Africană (2004), Ciad (2004-2005), Filipine (2005), Sudan (2005-2007), India (2005), Togo (2017), Uganda (2006-2007).
La nivelul anului 2013, în aşa-numita „Centura africană a meningitei”, formată din 15 ţări, între 1 ianuarie şi 12 mai se înregistraseră 9.249 cazuri suspecte de boală şi 857 de decese.
Riscul de meningită rămâne ridicat în Africa, iar un raport de risc din 2018-2019 indica un necesar de 10 milioane de doze de vaccin pentru acordarea unui răspund adecvat.
Programul ”Înfrângerea meningitei până în 2030” a fost introdus în mai 2018 la Adunarea Mondială pentru Sănătate a regiunilor est-mediteraneene şi africane.
Febra hemoragică Ebola – una din cele mai virulente boli virale
În octombrie 2000, OMS a anunţat izbucnirea unei epidemii de febră hemoragică Ebola în districtul Gulu, Uganda. Ebola este una din cele mai virulente boli virale pentru umanitate, provocând decesul în 50%-90% din cazuri.
Până la 23 ianuarie 2001, se înregistraseră 424 de presupuse cazuri de Ebola în trei districte din Uganda şi 224 de decese. De atunci, s-au mai înregistrat zeci de cazuri cu focare diferite în Gabon (2001-2002), Republica Congo (2001-2004, 2005), Sudan (2004), Republica Democrată Congo (2007, 2009, 2012, 2018-2020), Uganda (2007-2008, 2012), Africa de Vest (2014). La nivelul anului 2014- un nou vârf al îmbolnăvirilor de Ebola- se confirmaseră la 31 august, 3.685 de cazuri şi 1.841 de decese în Guineea, Liberia şi Sierra Leone.
Focarul de infecţie cu virus Ebola din Africa de Vest, din 2014, a determinat declararea stării de urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională, anunţa şi Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile – cnscbt.ro.
Primul caz de transmitere de la om la om în afara Africii a fost raportat în Spania, în 2014. De atunci, s-au mai înregistrat cazuri singulare în SUA (2014), Mali (2014), Marea Britanie (2014), Italia (2015). Uganda a raportat încheierea ultimei epidemii în 2018, însă în Republica Democrată Congo s-au confirmat 28 de cazuri în perioada 8-28 ianuarie 2020.
La sfârşitul anului 2016, s-au publicat rezultatele finale care demonstrau eficacitatea vaccinului experimental împotriva bolii.
Zika – virusul transmis de ţânţari
Virusul Zika (ZIKV) se transmite în primul rând de la ţânţarii Aedes aegypti, activi în timpul zilei, iar de la om la om prin contact sexual. Între 50% şi 80% din cazuri nu prezintă simptome.
O atenţie deosebită trebuie acordată în cazul femeilor gravide şi copiilor. În 2015, Brazilia a raportat o asociere între acest virus şi microcefalie. La nivel regional şi global, riscul asupra răspândirii bolii este considerat foarte mic.
În prezent, nu există un vaccin disponibil. Primele cazuri din acest secol s-au raportat în octombrie 2015 în Brazilia şi Columbia, www.who.int. Au urmat cazuri în 2016 în: Suriname, El Salvador, Guatemala, Pararguay, Mexic, Venezuela, Panama, Cape Verde, Honduras, Guiana Franceză şi Martinica, Puerto Rico, Ecuador, Barbados, Bolivia, Haiti, Saint Martin şi Guadeloupe, Republica Dominicană, Insulele Virgine, Maldive, Olanda – Bonaire (2016), Aruba şi Sint Maarten, Trinidad şi Tobago, Saint Vincent şi Grenadine, Argentina, Franţa (2016, 2019), Dominica, Cuba, Chile, Saint Lucia, Peru, Papua Noua Guinee şi în India, în 2017.
În decembrie 2017, în Angola, 42 de cazuri de microcefalie la copii au fost asociate cu virusul Zika, noi cazuri apărând şi în anul următor. Vârful infecţiilor cu ZIKV în regiunea America a fost în prima parte a anului 2016.
Incidenţa a scăzut în toate ţările în 2017 şi 2018. În 2018, din 31.587 de cazuri suspectate în regiunea America, 3.473 au fost confirmate cu rezultate de laborator.
În regiunea Europa, infecţiile raportate au fost la persoane care efectuaseră călătorii, nu s-au confirmat cazuri autohtone, deşi ţânţarul Aedes aegypti, principalul vector, a fost detectat în Georgia, Portugalia (Madeira), Rusia şi Turcia, iar în 2017, a mai fost identificat în Fuerteventura (Insulele Canare).
Holera rămâne o ameninţare la nivel global
Holera reprezintă o infecţie acută provocată prin consumul de apă sau hrană contaminată cu bacteria Vibrio cholerae. Holera rămâne o ameninţare la nivel global, cercetătorii estimând că anual se înregistrează 1,3 până la 4 milioane de cazuri şi 21.000 până la 143.000 de decese.
Conform OMS, de la declanşarea unei epidemii în Africa de Sud, la mijlocul anului 2000 şi până în aprilie 2001 s-au raportat peste 86.000 de cazuri şi 181 de decese în această ţară.
În 2001, au urmat epidemii în Tanzania, Afganistan, Ciad, India, Africa de Vest, Nigeria. În anii următori, boala s-a răspândit în Republica Democrată Congo (502 decese în 2002, 19.705 cazuri în 2015), Malawi (2002), Mozambic (2002, 2003), Burundi (2002), Côte d’Ivoir (2002), Burundi (2002), Liberia (2002, 2003), Irak (2003, 2007, 2008, 2015), Zambia (2003, 2004, 2017), Benin (2003), Mali (2003), Camerun (2004, 2018), Senegal (2004, 2005), Niger (2004, 2005, 2018), Sudan (2006), Zimbabwe (98.424 cazuri din care 4.276 decese în 2008-2009, 2018), Africa Centrală (2010), Haiti (60.240 cazuri, din care 1.415 decese în 2010), Sierra Leone (2012), Mexic (2013), Sudanul de Sud (2014), Tanzania (2015, 2018). Împotriva holerei există un vaccin oral, pentru care s-a creat stocul global în 2013.
Febra galbenă, predominantă în ţările africane şi sud-americane, şi febra dengue, cu incidenţă mai mare în Africa şi Asia, sunt alte boli virale ce au afectat populaţia la nivel regional în ultimele decenii, ridicând în continuare probleme de sănătate.
Cazuri de poliomielită raportate în Filipine, în septembrie 2019
Alertele internaţionale de sănătate publică vizează şi poliomielita, boală infecţioasă produsă de virusul poliomielitic din clasa enterovirusurilor. Singura măsură de prevenţie este vaccinarea.
Arhivele OMS indică raportări anuale de cazuri începând din 2005 (Yemen, Indonezia, Angola, Etiopia, Somalia, Sudan, Tadjikistan, Republica Democrată Congo, Asia Centrală şi Caucazul de Nord, Côte d’Ivoire, Pakistan, Ciad, Kenya, Namibia, Nigeria, Orientul Mijlociu, Madagascar).
De asemenea, s-a raportat detectarea virusului în mostre prelevate din mediu în Israel, Brazilia, Iran şi alte state. Cea mai recentă raportare la nivel de stat privind poliomielita a fost transmisă de Filipine în septembrie 2019 (două cazuri).
