Acordul ar urma să fie semnat cu Italia, iar compania Leonardo are șansa să își crească acțiunile cu 13,3%
La începutul anului, Egiptul a semnat un contract în valoare de 1,66 miliarde de dolari pentru achiziţionarea de obuziere sud-coreene. Acordul prevede „gestionarea şi fabricarea comună de sisteme de obuziere K9A1 în uzinele de armament locale, împreună cu conglomeratul sud-coreean Hanwha”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei egiptene într-un comunicat.
În luna ianuarie, un contract privind achiziţia de armamente în valoare de 2,6 miliarde de dolari între Egipt şi SUA a provocat numeroase nemulțumiri în spațiul internațional.
Acum, după mai bine de trei ani de negocieri, compania italiană Leonardo, care furnizează 60% din avionica Eurofighter Typhoon, ar urma să semneze un acord militar în valoare de 10 miliarde de dolari cu Egiptul, prin care se angajează să furnizeze țării arabe avioanele de luptă multirol Eurofighter Typhoon. Potrivit site-ului Arab Defense, Egiptul va plăti un avans de 500 de milioane de dolari într-un an de la semnarea acordului, în timp ce prețul total al acordului cu avioanele de luptă Typhoon se ridică la 3 miliarde de dolari.
Compania italiană Leonardo ar urma să primească o prima tranșă, estimată între 280 – 420 de milioane de euro, pentru cele 24 avioane de luptă multirol Typhoon livrate Egiptului.
Cele 24 de avioane Eurofighter Typhoon vor face parte dintr-un acord mai extins, evaluat la aproximativ 10-12 miliarde de dolari, care include, de asemenea, nave de război, avioane de luptă și antrenament și un satelit militar.
Eurofighter Typhoon este unul dintre cele mai puternice avioane de luptă din lume
Egiptul este unul dintre principalii importatori de arme din lume din ultimii ani, potrivit raportului Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm SIPRI, care este specializat în monitorizarea tranzacțiilor cu armament.
Valoarea companiei va crește anul acesta la 15 miliarde de dolari, de la 14 miliarde de dolari cât este estimată în prezent. Se estimează că, după acordul cu Egiptul, acțiunile companiei vor crește cu 13,3% .
Această înțelegere vine într-un moment în care Egiptul deține un arsenal uriaș de arme care s-a extins în epoca actualului președinte Abdel Fattah El-Sisi.
În perioada 2014-2019, Egiptul a achiziționat din Franța 24 de avioane de vânătoare Rafale, două port-elicoptere Mistral și 4 fregate Frame. De asemenea, armata egipteană a achiziționat 4 submarine, două fregate MEKO 200 și sisteme de apărare aeriană din Germania, avioane de vânătoare MiG-29 și elicoptere Ka-52 din Rusia, și avioane F-16 şi elicoptere Apache din Statele Unite.