La munte va ninge, iar în restul teritoriului vor fi ploi, cu transformare treptatã în lapoviţã şi mai ales ninsoare.
Pe suprafeţe mici cantitãţile de apã vor fi mai însemnate.
Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri în jumãtatea de sud a ţãrii şi în zona montanã înaltã.
Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 3 grade.
Dimineaţa şi noaptea izolat vor fi condiţii de ceaţã şi de brumã.
În Bucuresti, vremea va fi în general închisã.
Spre searã şi noaptea se vor semnala precipitaţii, moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie, dar cu transformare în lapoviţã şi ninsoare.
Vântul va avea temporar intensificãri (viteze de 35…45 km/h). Temperatura maximã va fi de 7..8 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 0 grade.
Sursa: stirimeteo.ro

- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin