Societatea romană avea un sistem patriarhal în care bărbatul era autoritatea supremă, subliniată de masculinitatea „activă” ca simbol al puterii și al statutului.
Bărbații erau liberi să întrețină relații cu bărbați, dar era considerat acceptabil doar în în conformitate cu Lex Scantinia, o lege romană care a fost creată pentru a penaliza orice cetățean de sex masculin cu statut înalt care își asuma un rol pasiv în comportamentul sexual.
În esență, a fost o regulă de a controla natura masculină a unei persoane, impunând faptul că un cetățean roman „de vârf” nu putea fi decât „activ”.
Nerespectarea acestui lucru îl ducea pe bărbat, alături de familia sa, la pierderea statutului în societate.
A fi „pasiv” sau „supus” însemna că nu erai bărbat-cetățean, trăsăturile feminine și pasivitatea fiind dovada că nu te deosebeai de clasa inferioară și de sclavi.
Relațiile cu prostituate, sclavi sau captivi de război de același sex au fost considerate total acceptabile, deoarece nu amenințau masculinitatea unui cetățean născut liber atâta timp cât romanul era cel care penetra. Activitatea homosexuală în rândul soldaților cu statut egal era pedepsită cu moartea.
Deși Lex Scantinia și aplicarea ei sunt menționate în mai multe surse antice, precum în 227 î.Hr., când Gaius Scantinius Capitolinus a fost supus unui proces pentru molestarea sexuală a fiului lui Marcus Claudius Marcellus, dispozițiile legii sunt încă neclare.
Violul și sclavia
Lex Scantinia a scutit bărbații liberi de urmărire penală în cazul violului sau al actului sexual pasiv forțat.
Cu toate acestea, a fost considerată o infracțiune capitală pentru un născut liber să violeze pe altul asemenea lui, un astfel de fapt ducând la condamnarea la moarte.
Aceasta s-a diferit de practica din Grecia antică, în care relația homosexuală între bărbați cu statut social egal era considerată acceptabilă.
