Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Două secole de când a venit pe lume Vizirul, poate cel mai mare om politic român
Articole online

Două secole de când a venit pe lume Vizirul, poate cel mai mare om politic român

Pe 2 iunie 1821 se năștea, la Piteşti, fiul stolnicului Constantin Brătianu, cel care avea să devină „unul dintre marii artizani ai României moderne, servitor devotat şi eficace al interesului national”, după cum îl caracteriza istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa „O istorie sinceră a poporului român”.

Ion C. Brătianu a urmat cursurile şcolii primare la Piteşti, sub îndrumarea dascălului Nicolae Simonide, apoi a urmat o carieră militară, primind în 1838 gradul de praporgic (sublocotenent).

În 1841 a fost trimis la Paris, unde a studiat la Şcoala Politehnică şi a audiat prelegerile lui Jules Michelet şi Edgar Quinet de la College de France.

A luat parte la activitatea Societăţii Studenţilor Români de la Paris, în 1845, şi a contribuit la crearea unei societăţi ce avea ca scop principal înfiinţarea de şcoli în Principate – Însocierea Lazariană, în noiembrie 1847.

1848

Ion C. Brătianu a luat parte la evenimentele revoluţionare de la Paris din februarie 1848.

Revenit în ţară, în aprilie 1848 a făcut parte, împreună cu fratele său Dimitrie Brătianu, din Comitetul revoluţionar din Ţara Românească constituit în primăvara anului 1848 la Bucureşti în jurul societăţii Frăţia. Ulterior, a intrat şi în componenţa lărgită a noului comitet revoluţionar constituit la 10/22 mai 1848, alături de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Dimitrie Brătianu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Rădulescu ş.a.

După declanşarea revoluţiei, Ion C. Brătianu a fost numit secretar al Guvernului provizoriu, constituit la 14 iunie 1848, apoi şef al Poliţiei Capitalei, distingându-se ca un fruntaş de seamă al revoluţiei.

După înfrângerea revoluţiei din Ţara Românească, I.C.Brătianu a făcut parte din grupul revoluţionarilor exilaţi în Franţa, remarcându-se prin vederile sale liberale radicale, la fel ca şi C.A. Rosetti.

În Franţa a militat în vederea câştigării simpatiei cercurilor politice franceze pentru cauza românilor, scop în care a publicat lucrările Memoire sur l’Empire d’Autriche dans la question d’Orient (1855) şi Memoire sur la situation de la Moldo-Valachie depuis Traite de Paris (1857).

 Înapoi acasă

A revenit în ţară în iulie 1857 şi a fost ales deputat în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea electivă a Ţării Româneşti (ianuarie 1859), susţinând dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

A fost ministru de finanţe în guvernul Ţării Româneşti (mai-iulie 1860).

În ianuarie 1863, a luat naştere „monstruoasa coaliţie”, alcătuită din: dreapta conservatoare şi liberalii radicali, aceştia din urmă – din rândul cărora făcea parte şi Ion C. Brătianu – fiind nemulţumiţi de moderaţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

De altfel, Ion C. Brătianu a susţinut şi după alegerea lui Al. I. Cuza ideea aducerii pe tron a unui principe străin, aşa cum fusese formulată în 1857 de către Adunările ad-hoc.

În vara anului 1865, în timp ce domnitorul Al. I. Cuza devine tot mai mult influenţat de camarilă, Ion C. Brătianu este trimis în Europa apuseană pentru a pregăti terenul în vederea aducerii unui prinţ străin pe tronul României.

Aducerea principelui Carol

După abdicarea domnitorului Alexandru I. Cuza (11/23 februarie 1866), când chiar unirea principatelor era pusă în pericol, au fost trimise din nou în străinătate delegaţii de politicieni români, între aceştia numărându-se şi Ion C. Brătianu, în încercarea de a obţine sprijinul împăratului Napoleon al III-lea al Franţei pentru aducerea unui prinţ străin pe tron. Ion C. Brătianu a plecat de la Paris la Dusseldorf, comunicând la 31 martie 1866 că, în urma avizului împăratului Napoleon al III-lea, Locotenenţa domnească a României intenţionează să propună poporului român alegerea ca domn a principelui german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

La 10/22 mai 1866 principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat domnitor al României de către Adunare, sub numele de Carol I.

Programul de la Concordia

În viaţa politică, Ion C. Brătianu a fost principalul exponent, alături de C. A. Rosetti, al grupării liberale radicale.

Aceştia sunt primii care încearcă să alcătuiască un partid mare şi astfel, în septembrie 1866, ia fiinţă societatea Amicii Constituţiunii, condusă de C.A. Rosetti şi având ca principal organ de presă ziarul Românul.

La începutul anului 1867, prin apropierea grupărilor radicală şi moderată are loc o regrupare liberală sub forma Înţelegerii de la Concordia şi este adoptat Programul de la Concordia, care prevedea continuarea procesului de modernizare a statului, înfiinţarea de bănci, dezvoltarea industriei şi a agriculturii etc.

În timpul guvernărilor liberale din perioada 1 martie 1867 – 16 noiembrie 1868 orientarea politică a fost stabilită, în general, de Ion C. Brătianu.

PNL

Ion C. Brătianu a pus bazele Partidului Naţional Liberal în 1875. În acest an s-a constituit Coaliţia de la Mazar-Paşa, cu periodicul „Alegătorul liber” care a publicat la 4 iunie 1875 programul Partidului Naţional Liberal.

Ion C. Brătianu s-a aflat la conducerea PNL din 1875 până la sfârşitul vieţii, în 1891.

A avut, de asemenea, un rol important în Războiul de Independenţă (1877-1878). După ce liberalii au ieşit victorioşi în alegerile parlamentare din iunie 1876, la 24 iulie 1876 s-a constituit guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu (1876-1888).

Acesta a început tratativele directe cu Rusia, care făcea pregătiri în vederea războiului împotriva Imperiului Otoman.

Astfel, la finele lunii septembrie 1876, o delegaţie guvernamentală română condusă de Ion C. Brătianu a avut, la Livadia, în Crimeea, întrevederi cu ţarul Alexandru al II-lea, cu cancelarul A.M. Gorceakov şi cu alte oficialităţi ruse, discuţiile vizând posibilitatea unui război ruso-turc şi a liberei treceri a trupelor ruse prin teritoriul României.

Congresul de pace de la Berlin

După terminarea războiului, prim-ministrul Ion C. Brătianu s-a deplasat, alături de ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, la Congresul de pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), unde, la 20 iunie/2 iulie, au expus poziţia guvernului român, într-un memoriu în care apărau cauza independenţei şi integrităţii României.

Delegaţii români subliniau că nu este vorba ca marile puteri să dăruiască României independenţa, ci ca aceasta să fie recunoscută „după dreptul cel vechi” şi „potrivit jertfelor făcute în război”.

Personalitate de prim rang a vieţii politice româneşti a veacului al XIX-lea, strălucit diplomat, Ion C. Brătianu a deţinut, pentru diferite perioade, şi funcţiile de ministru de Finanţe, ministru de Externe, ministru de Interne, ministru de Război.

În perioada guvernului liberal condus de Ion C. Brătianu au avut loc demersurile diplomatice pentru recunoaşterea independenţei României (1878-1880), a fost înfiinţată, în 1880, Banca Naţională a României, iar la 14 martie 1881 Parlamentul a votat transformarea României în regat. De asemenea, în 1885 Biserica Ortodoxă Română şi-a proclamat autocefalia faţă de Partriarhia ecumenică de la Constantinopol.

La 19 martie 1885, Ion C. Brătianu a devenit membru de onoare al Academiei Române.

„Lunga guvernare a lui Ion Brătianu – supranumit Vizirul pentru spiritul şi stilul său autoritar – a înregistrat două realizări importante: rezistenţa încununată de succes faţă de tentativa Austro-Ungariei de a impune controlul ei asupra Dunării fluviale (deosebită de Dunărea maritimă, între Galaţi şi vărsarea în Marea Neagră, aflată sub administraţia Comisiei Europene a Dunării) şi proclamarea Regatului (14/26 martie 1881), precedată de reglementarea succesiunii lui Carol I prin desemnarea ca prinţ moştenitor a nepotului lui Carol, Ferdinand (…).

Rămânerea liberalilor la putere timp de 12 ani (1876-1888) a exasperat opoziţia conservatoare, care aştepta revenirea la putere.

Împotriva lui Ion Brătianu au fost organizate campanii, însoţite şi de acte de violenţă, Vizirul fiind constrâns, în cele din urmă, să se retragă”, scrie istoricul Florin Constantiniu în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român”, citată de Agerpres.

Ion C. Brătianu a murit la 4 mai 1891 şi a fost înmormântat la conacul său de la Florica, judeţul Argeş.

 

Foto: Familia Brătianu – 1886. rândul de sus: dr. Constantin Cantacuzino, Tatiana, Ionel, Vintilă; rândul de jos: Măriuţa, Pia Brătianu, Pia, Ion, Sabina, Dinu

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola