El publica în 1933 articolul „Cele șase greșeli grave săvârșite în istorie”, din care azi le redăm pe primele două. Iată ce scria van Loon:
Calific drept „gafe” greşelile grosolane şi evitabile, care au pricinuit un rău ireparabil autorilor lor.
Aceste gafe nu le iau la întâmplare din trecut.
Ceea ce îmi propun să fac aici este să înfăţişez acele culpe, care ating viaţa socială, intelectuală şi economică, şi care au avut rezultate hotărâtoare asupra mersului evenimentelor în cursul ultimilor 2000 de ani.
O mare greşeală a fost aceea a lui Titus, care, în anul 76, a nimicit Ierusalimul, silind astfel pe evrei să se risipească în toata lumea.
Prin aceasta, el a uşurat expansiunea creştinismului, care a provocat căderea Romei.
Romanii, care cunoşteau din experienţă pe evrei, fiind de veacuri în legătură cu ei, puteau să priceapă fără greutate că nu exista decât un singur mijloc de a dezarma naţionalismul rigid şi intoleranța religioasă a israeliţilor: să-i lase în pace.
În loc de a-i lăsa pe loc în Palestina, mica ţărişoară în care se găseau, tinându-i astfel izolaţi de restul popoarelor imperiului roman – aşa cum au făcut de pildă americanii cu indienii, constituind din aceştia „rezervații” pentru folosinţa lor — romanii au comis stângăcia de a se amesteca în treburile unei populaţii de o tenacitate aproape fanatică, devastându-i capitala şi silind-o să emigreze în toate direcţiile imperiului.
Şi lucrul acesta se petrecea într-o epocă în care evreii începuseră să se intereseze cu pasiune de învăţăturile unui nou profet misterios.
De atunci, evreii au format colonii în toate colţurile lumii şi au alcătuit focare în care s-a născut creştinismul, tot atât de primejdios pentru statul de atunci ca şi doctrinele lui Marx şi Lenin pentru statul capitalist de astăzi. Victoria acestor teorii noi a dus la prăbuşirea Romei.
Intransigența rabinilor
A doua gafă, în ordine cronologică, a fost refuzul evreilor de-a colabora cu Mahomed.
