Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Și-a ucis cei doi soți, 32 de amanți și propriul fiu. Cine a fost frumoasa Văduvă Neagră?
Articole online

Și-a ucis cei doi soți, 32 de amanți și propriul fiu. Cine a fost frumoasa Văduvă Neagră?

Pe toți îi omorâse cu arsenic. Lorenzo, de doar zece ani, nu avusese altă vină decât că-i descoperise teribilul secret.

Se bănuiește că Vera Renczi, rămasă în istorie ca Văduva Neagră, s-a născut la București în 1903, în urma relației dintre un afacerist maghiar și o frumoasă româncuță. După ce mama i-a murit când ea avea 13 ani, tatăl a luat-o la moșia lui de la Berkerkul, actualul Zrenjanin din Serbia.

Adolescenta Vera a devenit subiectul ziarelor locale pentru relațiile ei scandaloase pe care le avea, fără să facă discriminare, cu elevi de liceu sau oameni de afaceri.

Spre dezmăgirea presei bulevardiere, Vera se potolește cu asupra de măsură după ce s-a căsătorit cu bancherul austriac, Karl Schilk, cu care-l are pe Lorenzo. Dar cam la un an distanță Karl dispare pe vecie.

Vera și Karl

Vera spune cui o întreabă că soțul îi murise într-un accident de mașină în România.

Deși poartă doliu, ea frecventează în continuare înalta societate unde-l cunoaște pe bogatul și frumosul Joseph Renczi, cu al cărui nume a rămas în istorie și în galeria marilor criminali ai lumii.

Și al doilea soț moare, după spusele ei, într-un accident de mașină.

Nimeni nu punea la îndoială vorbele unei doamne așa respectabile.

Vera trece din nou la ținuta de doliu, dar dă buzna în viața mondenă chiar mai repede decât prima dată. La Viena, seară de seară este în centrul unei orgii, chiar dacă îmbrăcată în negru.

La conac

Frumoasa în doliu începe să-și ducă amanții la moșia ei de la Berkerekul. În nici 10 ani, a dus la conacul său peste 30 de amanți, care intrau parcă în pământ. Avea grijă să fie străini în trecere prin Viena, ca să nu trezească bănuielile poliției.

Inevitabil face greșeala de a se îndrăgosti, și nu de un străin ci de un bancher sârb pe nume Milorad, un om foarte cunoscut.

Soția bancherului văzând că acesta nu se mai întoarce acasă îi scotocește prin haine și găsește un bilet de amor de la văduva noastră.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola