O precondiție a fost federalizarea statului încă din timpul Primăverii de la Praga din 1968, după model iugoslav, inițiativă condusă la acea vreme de Alexander Dubcek, un etnic slovac.
Revoluția de Catifea din 1989 a înlocuit pașnic comuniștii de la putere.
Vaclav Havel a devenit președinte, dar și-a prezentat demisia după ce Slovacia și-a declarat independența, fiind un aprig contestatar ar ruperii Cehoslovaciei.
Conform history.info, doar 36% dintre cehi și 37% dintre slovaci au votat pentru separare. Chiar și așa, aceasta a fost înfăptuită.
Primul președinte al Cehiei independente a fost Vaclav Havel, care a candidat din nou, după ce fusese președinte al Cehoslovaciei. Primul președinte al Slovaciei a devenit Michal Kovac.
La moartea lui Vaclav Havel, la 18 decembrie 2011, atât Cehia, cât și Slovacia au declarat o zi de doliu național.