Ion C. Filitti face multe precizări, din care redăm câteva:
„Se știe că maiorul Gr. Lăcusteanu a fost un vajnic potrivnic al mișcării revoluționare de la 1848.
În memoriile sale, o osândește în termini violenți. Această atitudine comportă lămuriri prealabile (…)
Spre deosebire de revoluționari, care, în așteptarea realizării idealului național, se rezemau mai degrabă pe o Turcie slabă, considerând atunci pe ruși ca pe cei mai puternici dintre potrivnicii aspirațiilor românești, Gr. Lăcusteanu era dintre aceia care de la Rusia nădăjduiau mai mult bine pentru țară (…)
Rusofilismul exagerat
Enumeră tot ce s-a câștigat prin tratatul de la Adrianopol, dar nu este orbit în privința planurilor orientale ale Rusiei, pe care le denunță, cum am văzut, vorbind de introducerea articolului adițional la Regulamentul Organic, de tulburările de la Brăila, de atitudinea dubioasă a imperiului moscovit față de revoluția de la 1848.
El critică rusofilismul exagerat al unora din boierii Filipești și este român până într-atât încât nu asistă la la nunta unei surori ale sale cu un rus, „fiind contra principiilor mele de a se înstrăina. Consiliez pe copiii și nepoții mei ca, de vor putea, să menție acest principiu, căci cel ce aleargă la străini înstrăina-se-va”.
Spicuiesc acum contribuțiile pe care Gr. Lăcusteanu le aduce cu privire la desfășurarea revoluției.
Despre popa Șapcă spune că era „discipol patentat al lui Bacchus”. Comitetul revoluționar s-a constituit, în ziua de 6 iunie, la Celei…”.
Are cuvântul Grigore Lăcusteanu:
M-am dus îndată la cazarme, am introdus ordinul Măriei sale şi apoi m-am întors la batalionul meu. La orele 11 au apărut domnul, însoţit numai de colonelul Odobescu.
Oştirea l au primit prin numeroase aclamaţii de urale. Vodă, apropiind batalioanele, le au ţinut un discurs lung, prin care le făcea morală şi a căruia sens era că au venit să mulţumească oştirii, fiindcă s au încredinţat că au luat parte de mâhnire pentru nenorocitul accident întâmplat pe şosea, când au tras vagabonzi în Măria sa.
După aceasta dând slobod soldaţilor, au plecat către poartă la pasul calului, unde se grupaseră ofiţerii batalionului 1.
Căpitanul Fărcăşanu iese înainte palid şi tremurând şi zice: „Să trăieşti, Măria ta, să te milostiveşti să primeşti Constituţia care au decretat o poporul rumân!”.
Vodă, în loc de a l pune sub judecată la minut şi a l împuşca în câteva ceasuri pentru o asemenea insolenţă revoluţionară, spre a da un exemplu oştirii, le au ţinut un discurs recitându le istoria generală că noi, rumânii, suntem coborâtorii lui Traian şi trebuie să fim o naţie tare şi prudentă, spre a da exemplu şi la alte naţii, terminând cu aceasta, că „de nu vom fi prudenţi, un regiment de cozaci ne face ruşine…”
Jură, Măria Ta!
Un ofiţer, Enache Dimitriu, de naţie rumân din Transilvania, fiind de serviţiu în acea zi în cazarmă, se repede în canţelaria regimentului unde era steagurile şi luând un steag iese cu dânsul şi îi zice domnului: „Jură, Măria Ta, pe steag că nu vor intra muscalii în ţară!”.
Domnul scoate şapca, sărută steagul şi zice: „Jur pe a mea viaţă şi pe a Măriei sale doamnei că nu vor intra muscalii în ţară!”.
Apoi strigându i urale, domnul au plecat. Apoi au strigat: „Să trăiască colonelul Odobescu”, iar dânsul le strigă înfuriat: „Tăceţi! O vorbă să nu auz, căci descalic (şi au şi făcut o mişcare de a descălica) şi în două ceasuri veţi fi împuşcaţi, şi vă arăt eu ce va să zică disciplina ostăşască!
V a slujit norocul că am fost cu vodă, că vă corectam eu!…” Vagabonţii, care urmărea pasurile domnului, aştepta pe la uluţile cazarmii se vază rezultatul şi îndată ce au văzut pe vodă că au jurat în sensul de mai sus, au alergat prin târg făcând propagandă că vodă au primit Constituţia şi să meargă norodul la palat, să i mulţumească.
Tulburat până la ecses
Eu, tulburat până la ecses de o asemenea anarhie din partea ofiţerilor şi inerţie din partea domnului, de la cazarmă m am dus drept la ştabul oştirii, de unde luând o copie de demisie m am dus acasă, să prânzesc.
După prânz am plecat cu demisia la palat să o dau domnului să i puie rezoluţie, spre a dobândi un rezultat mai grabnic.
Era pe la orele 4. Ajungând la podul gârlei după Uliţa franţozească, care duce la Podul Caliţii, deodată văz sute de grupe de desculţi cu steaguri tricolore şi cu cocarde la piept.
Unii strigând „uraa!”, alţii „să trăiască Constituţia!”, toţi se ducea la palat.
Eu am stătut în loc, neputând trece trăsura din cauza acelui furnicar de crai.
În vremea aceasta au sosit şi colonelul Florescu, ginerile lui vodă, care mergea şi dânsul la palat. Aci oprindu se lângă trăsura mea, îmi zice:
„Viu şi eu în trăsura dumitale”.
După ce s au suit, îmi zice: „Bine, maiorule, asta este revoluţie în toată forma… Săracu vodă, îl omoară…”.
„Ei, îi zic, cum?! Aţi gândit că este glumă… De ce nu au spânzurat craii (cu sensul de vagabonzi – nota „Evenimentul istoric”) la vreme?…”.
În fine văzând neputinţa de a răzbi la palat, m au rugat să l las acasă, să nu se sperie domniţa, fiind lehuză. L am şi lăsat, şi de acolo m am dus la cazarmă.
Am arătat polcovnicului ce întâmpinasem, şi cu consimţimântul său am dat ordin şi au ieşit batalionul al 2 lea la front în mantale, şăpci, patrontaşe şi puşti.
După ce le am revizuit patroanele, am comandat să umple puştile. În vremea aceasta intră şi colonelul Odobescu în cazarmă (venea de la via cumnatului său, Iakovenko, îl chemase vodă la palat).
Întreabă: „Cine au poruncit să umple puştile?”.
I am răspuns: „Eu! Ca să fiu gata la orice moment!”.
Atunci au ordonat să descarce puştile şi să intre în cazarmă.
„Să iasă batalionul 1, să vie împreună cu mine la palat. Nu înţeleg, îmi zise, pentru ce să fie cu puştile pline? Nu sunt nici turci, nici tătari! Să vedem mai întâi ce vor răsculaţii aceştia.” Şi au plecat cu oştirea la palat.
Eu am rămas în cazarmă cu rezerva.
Sursa: Grigore Lăcusteanu, Amintiri cu o ediție critică de I.C. Filitti
