Dezlegarea unei enigme: de ce-l iubesc românii pe Papa de la Roma. Spovedaniile ucigașilor unui sfânt

 

Venirea Papei Francisc la București este tratată de cei mai mulți români drept un eveniment fericit și asta poate mira, într-o țară predominant ortodoxă. Puține voci auzi să protesteze, invocând argumente care țin de Ortodoxie și Catolicism și sunt și mai puțini aceia care spun că le este indiferentă venirea Suveranului Pontif.

Cred că bucuria nu ține de abolirea dogmelor credinței noastre sau de vreun curent ecumenic devenit brusc influent. Primirea pe care mulți români i-o fac Papei, oricare ar fi el, nu are legătură neapărat cu religia, ci cu un personaj din trecutul apropiat devenit, într-un deceniu și ceva de trudă, din 1978 în 1989, unul dintre simbolurile speranței că Zidul Berlinului poate să cadă.

 

În 1978, după un pontificat de numai 33 de zile, este ales un nou papă, Ioan Paul al II-lea. Vestea că e din Polonia comunistă a tulburat și mai mult apele Războiului Rece. După înfrângerea oricărei opoziții, pe rând, în Ungaria și Cehoslovacia, Polonia era țara unde erau cele mai multe semne de rezistență la regimurile comuniste.

Noul Sfânt Părinte a început o migăloasă muncă diplomatică și misionară din care nu aflam multe noi cei de dincolo de Cortină, dar curând rezultatele au început să se simtă. Lupta Bisericii Catolice poloneze, sindicaliștii de la Solidaritatea, cele mai stridente revolte aveau acum un aliat puternic în suveran, un om iubit și ascultat de toți puternicii occidentali. Până și Mihail Gorbaciov l-a vizitat, în decembrie 1989, înainte de istorica reuniune de la Malta.

Papa Ioan Paul al II-lea și Lech Walesa

În anii ’80, cuvântul ”papă” echivala cu anti-comunism și așa a rămas în mintea românului de rând. Când a venit, în 1999, la București, oamenii l-au văzut pe viu pe cel de care-și legaseră speranțele și el s-a purtat pe măsură, sărutând pământul și numindu-l ”Grădina Maicii Domnului”.

Povestea e mult mai lungă și e presărată de episoade dramatice, așa cum e și cel care urmează.

 

Un sfânt din calendarul catolic

Fericitul Jerzy Popieluszko

Povestea simpatiei românilor pentru catolici ne poartă și mai departe decât ”simpla” prezență a unui estic pe jilțul papal.

Pe 19 octombrie, catolicii din toată lumea îl sărbătoresc pe Fericitul Jerzy Popieluszko. Beatificarea sa a început-o Papa Ioan Paul al II-lea, în 1997, dar Suveranul Pontif a murit, în 2005, înainte ca serviciul să fie desăvârșit. Benedict al XVI-lea semnează decretul de beatificare în 2010.

Fericitul Jerzy nu e un nume oarecare în calendarul creștin. Povestea lui ne-a făcut pe toți să ne gândim la libertate ca la ceva interzis celor ce nu riscă.

În timp ce Papa Ioan Paul al II-lea era tot mai prezent în inimile locuitorilor din blocul estic, evenimentele legate de Polonia au devenit simbolul încercării popoarelor de a scăpa de comunism. Sindicatul Solidaritatea, condus de Lech Walesa, interzicerea acestei organizații și apoi arestarea liderului, prieten cu Suveranul Pontif, toate erau urmărite pe ascuns de oamenii din Germania de Est, Iugoslavia, Cehoslovacia, Bulgaria și, evident, România.

Alături de generalul Wojciech Jaruzelski

Martiriul în zilele noastre

 

În 1984 o știre a făcut ocolul lumii: un preot catolic a fost răpit de agenți ai poliției secrete și ucis! Era Jerzy Popieluszko și avea doar 37 de ani. Preot catolic, mutat din motive politice, de la o parohie la alta, Popieluszko a devenit personaj pentru serviciile secrete fiind îndrumătorul spiritual al metalurgiștilor sindicaliști din Varșovia.

În decembrie 1983 este arestat după ce, la o percheziție, sunt găsite la el acasă ”muniție, explozivi, pliante și publicații”.

Știre în premieră românească: Citatul este desprins dintr-un comunicat din 30 ianuarie 2019 prin care Comisia pentru investigarea crimelor împotriva națiunii poloneze anunța că a fost deschis dosar penal împotriva a trei agenți care au plantat probele în casa capelanului și apoi au făcut percheziția!

Preotul a fost eliberat, dar urmărirea lui a continuat, dar și predicile lui împotriva regimului militar-comunist condus  de Wojciech Jaruzelski.

Pe 13 noiembrie 1984, Jerzy Popieluszko scapă dintr-un accident înscenat. Câteva zile mai târziu, pe 19 noiembrie, trecea pe un drum de la ieșirea din Torun. Șoferul lui oprește când văd pe margine o mașină cu trei bărbați care păreau că au nevoie de ajutor.

Cei trei sar pe preot. Șoferul reușește să scape. Fuge, dar reține numărul mașinii atacatorilor. Agresorii își dau seama că pot fi prinși și întră în panică.

Se pare că misiunea inițială era să-i dea o lecție preotului, să-l scoată din lupta pe care Biserica Catolică și Solidaritatea o duceau cu sistemul.

Îl cară pe preot în portbagaj, apoi îl lovesc. Vor să-l desfigureze cu acid. Nu reușesc, așa că îi leagă greutăți de picioare și îl aruncă într-un baraj de pe Vistula.

Identificați, trei ofițeri ai Miliției și serviciului secret de securitate sunt arestați pe 24 noiembrie 1984. Pe 30 noiembrie, este găsit cadavrul.

În ciuda cutumelor polițiilor politice din țările comuniste, Polonia organizează un proces public! Sperau autoritățile să arate fie că era acțiunea mârșavă a unor ofițeri zeloși fie să sugereze că era manevra unor ”servicii ostile” pentru a discredita regimul. Mulți consdieră că acest proces nu ar fi avut loc niciodată dacă la Vatican nu ar fi fost în acea perioadă un polonez.

Nu au reușit să minimalizeze uciderea, Jerzy Popieluszko a rămas un simbol al sacrificiului pentru libertate iar moartea l-a transformat într-un exemplu, așezându-l în pantheonul eroilor luptei împotriva comunismului.

Predicile părintelui Popieluszko, duhovnicul revoltaților

Mărturia unui american, martor ocular la proces

 

Publicăm acum un document despre un episod din epopeea ciudatului proces al unui stat care-și judecă slugile care l-au scăpat de un dușman.

Pe 6 februarie 1985, Bradley Graham, publică în Washington Post, o corespondență de la Torun, Polonia, acolo unde se judeca procesul ofițerilor de securitate acuzați că îl omorâseră pe preotul Jerszy Popieluszko. Articolul intitulat ”Remușcările și sfidarea închid procesul crimei poloneze”.

”Varșovia, 5 februarie. În ultimul cuvânt al inculpaților unuia dintre cele mai remarcabile procese din Blocul sovietic, trei agenți ai poliției secrete, acuzați de uciderea unui preot polonez, și-au exprimat astăzi regretul pentru crimă, în timp ce superiorul lor, un fost colonel, a insistat că este nevinovat și a cerut să fie achitat de acuzațiile că a instigat la crimă.

În încheierea după-amiezii, șeful completului de la judecătoria din Torun, unde s-au ținut audieri în ultimele cinci săptămâni, a spus că un verdict va fi dat joi. El a adăugat, fără a mai delibera, că instanța își rezervă dreptul de a schimba încadrarea, sugerând că unele acuzații ar putea fi scoase când se va pronunța.

Procesul a fost neobișnuit din cauza publicității mondiale și din cauza dezvăluirilor despre munca serviciilor secrete naționale.

Într-o manieră încrezătoare, studiată, pe care a afișat-o pe tot parcursul procesului, Grzegorz Piotrowski, care riscă o condamnare la moarte pentru că a condus echipa care l-a omorât pe reverendul Jerzy Popieluszko în luna octombrie a anului trecut, a contrazis insinuările procurorilor că ar fi fost plătit de servicii de informații occidentale, ca și discuțiile că sovieticii au ordonat omorul. El și-a exprimat părerea de rău că acțiunile sale au folosit dușmanilor Poloniei și au produs prejudicii autorităților comuniste.

”Nu sunt atât de paralizat de vinovăție încât să accept tăcut și umil orice vină, orice falsă acuzație”, a declarat fostul căpitan de poliție, acum degradat. ”Chiar și la umbra ștreangului, nu voi spune că plouă dacă mă scuipă cineva”.

El a spus despre cele două mașini occidentale pe care le are – despre care acuzarea a insinuat că ar fi fost obținute din plăți primite pentru a ajuta grupuri ostile Poloniei – că sunt două rable.

”Probabil că sunt cel mai ieftin agent din istoria spionajului”, a glumit el.

A insistat, așa cum a mai făcut-o și înainte, că nimeni  nu dorea moartea preotului atunci când a început răpirea, pe un drum din nordul Torunului. Considerând crima ”un gest de nebunie”, Piotrowski a adăugat: ”A fost o greșeală teribilă și consecințele ei erau previzibile, trebuia să le prevăd. Dar nu am vrut să îmi arunc patria în haos și colegii mei de serviciu ca și inamicii mei sigur știu și ei asta, deși ultimii dintre ei sunt satisfăcuți de ce s-a întâmplat”.

Calmul lui Pietrowski a contrastat cu imaginea sfâșiată de durere a celor doi foști locotenenți care l-au însoțit în misiunea de răpire. Leszek Pekala a spus curții că este îi pare foarte rău pentru durerea pricinuită familiei lui Popieluszko și autorităților poloneze și a cerut o pedeapsă care să-i permită să revină în societate pentru a încerca să despăgubească răul pricinuit prin muncă cinstită. Waldemar Chmielewski, tremurând necontrolat, a dat vine pe superiorii săi din Ministerul de Interne pentru că au profitat de încrederea sa în ei, dar s-a blamat și pe sine pentru că s-a lăsat folosit.

Adam Pietruszka, comandantul care i-a supravegheat pe ceilalți și care este acuzat că i-a sprijinit și le-a fost complice la crimă, a spus că este îndurerat de ”prejudiciile uriașe politice” produse de această faptă, dar și-a menținut mărturia anterioară potrivit căreia nu a știut nimic despre complot.

Dând impresia că susține pretinsa nevinovăție a șefului său, Piotrowski a spus astăzi despre Pietruszka: ”Nu am niciun motiv să-l plac sau să-l protejez, dar vreau să insist… niciodată nu mi-a ordonat să comit o crimă și niciodată nu am interpretat cuvintele sale ca pe un ordin de a comite o crimă”.”

 

Sentințele reduse ale ucigașilor

 

Relatarea se încheie și sentința avea să vină chiar a doua zi după publicarea ei. Pe 7 februarie 1985, instanța îi condamnă pe Adam Pietruszka și pe Grzegorz Piotrowski la câte 25 de ani de închisoare, dar, la scurt timp, pedeapsa li se reduce la 15 ani. Pietruszka a ieșit în 1989 din înschisoare. La Piotrowski lucrurile au mers mai greu. A ieșit abia în 2001, după care a devenit ziarist. Sub diverse pseudonime a semnat în diverse publicații, fiind concediat de fiecare dată când era depistat.

Locotenenții Leszek Pekala și Waldemar Chmielewski au primit în 1985 câte 15 ani de închisoare. Li s-au redus și lor pedepsele și au ieșit în 1990, respectiv, 1989.

Mai trebuie spus că opinia multor juriști polonezi este că infracțiunile de care sunt acuzați acum ar fi prescrise. Totuși, mesajul dat de Comisia pentru investigarea crimelor împotriva națiunii poloneze, de a nu lăsa nejudecat nici cel mai mic abuz descoperit, este important!

 

 

 

 

Parteneri