Destinul tragic al ultimei Împărătese a Mexicului

 

Pentru mulți este o surpriză să afle că Mexicul a făcut parte dintr-un imperiu și a fost condus de un Împărat, însă colonizarea a avut urmările ei istorice.

Ultima împărăteasă A Mexicului, Charlotte, s-a născut la 7 iunie 1840, în Palatul Regal Laeken de lângă capitala Belgiei, Bruxelles. Tatăl ei era regele belgienilor, Leopold I din dinastia Saxe-Coburg și Gotha.

El era și vărul faimoasei regine al Angliei, Victoria, și pusese fundamental noului stat în 1830. Fratele prințesei Charlotte, Lois-Phillipe, a devenit împăratul Leopold al II-lea, după ce i-a succedat tatălui său la tron.

Ulterior și-a însușit și statul Congo ca pe o proprietate colonială personală.

Căsătoria

La vârsta de 17 ani, Charlotte s-a măritat cu arhiducele Maximilian al Austriei, fratele mai tânăr al Împăratului Imperiului Austro-Ungar Joseph I, care îi era văr de gradul 2. Cuplul s-a stabilit la malul Mării Adriatice, iar în 1859 au început ridicarea castelului Miramar de lângă Trieste.

În 1864, Maximilian a dobândit titlul de Împărat al Mexicului. Investirea în funcție a avut loc la inițiativa lui Napoleon al III-lea, care și-a dorit crearea unui imperiu catolic care să contrabalanseze protestanții americani din nord.

Carlota

Prin mariajul cu Maximilian, Charlotte a devenit automat și Împărăteasă a Mexicului. Înainte de sosirea în Mexic, ea a decis să preia versiunea spaniolă a numelui ei, devenind Împărăteasa Carlota, scrie history.info.

Împreună cu soțul ei a fost încoronată în catedrala din Mexico City, care a devenit capitala imperiului. Curtea imperială a fost stabilită la castelul Castillo de Chapultepec, singura reședință imperială din istoria Americii de Nord.

Abandonaţi

Lucrurile au luat însă o turnură neașteptată, iar Napoleon a decis să se retragă din aventura mexicană, Carlota și soțul ei fiind abandonați fără sprijin militar în Mexic. Carlota a plecat cu ministrul ei de Externe pe un vas spre Franța, pentru a-l convinge pe Napoleon să nu abandoneze Mexicul.

Nu a reușit, fiindcă francezii considerau deja Mexicul o cauză pierdută și erau mai mult ingrijorați de războiul cu Prusia. Carlota s-a întors la Miramar, unde a găsit o scrisoare de la Maximilian, care o ruga să ia legătura urgent cu Papa Pius al IX-lea, care să susțină cauza catolică din Mexic.

Halucinaţii

Refuzată și de acesta, ea s-a îmbolnăvit mintal și avea halucinații, că cineva încearcă să o otrăvească. Din acest motiv, a refuzat să mai mănânce.

Ea s-a dus la Vatican pentru a cere personal sprijinul Papei și a făcut o criză de isterie în prezența acestuia. Suveranul pontif și-a mandatat subalternii să îi pregătească un pat în bibliotecă, după ce a aceasta a acuzat că asasinii lui Napoleon o așteaptă afară.

În acea noapte, ea și-a scris testamentul și scrisoarea de adio. A doua zi s-a reîntors în hotel și a părăsit camera o singură dată pentru a bea apă de la o fântână publică din Roma, dintr-un pahar pe care îl furase din camera Papei.

Între timp, la mii de kilometric distanță, republicanii mexicani au inițiat o revoluție sau lovitură de stat, l-au capturat pe Maximilian și l-au executat prin împușcare la 19 iunie 1867.

Refugiată

Carlota s-a refugiat în castelul Miramare de lângă Trieste. Îngrijorat că sora lui a ajuns într-o stare mentală deplorabilă, regele Leopold al II-lea al Belgiei a trimis o întreagă delegație la Miramar.   

Au luat decizia de a nu o informa despre moartea soțului ei. Curtea imperială vieneză avea tot interesul să o țină la Miramare, astfel încât ea nu cumva să se întoarcă în Belgia cu o bucată din averea habsburgilor.

După mulți ani s-a întors în Belgia nativă la castelul Bouchout. În timpul Primului Război Mondial, forțele militare germane au pătruns în Belgia, însă castelul în care se afla nu a fost atacat fiindcă avea arborat un steag austro-ungar.

S-a zvonit că la mijlocul anilor 60 o luase razna din cauza unor loțiuni ”miraculoase” pe bază de ciuperci, pe care le comandase de la vraci din Mexic, care ar fi trebuit să o ajute să rămână însărcinată.

Adopţie

Carlota nu a avut copii, însă în 1865, cuplul a decis să îi adopte pe nepoții fostului împărat al Mexicului, Augustin de Iturbe y Aramburu. 

Cei doi copii, Agustin de Iturbide y Green și Salvador de Iturbide y de Marzan au primit tilul de prinți. După evenimentele din 1867, șansele ca aceștia să ajungă vreodată pe tron au devenit nule.

Când a împlinit 18 ani, Agustin a renunțat oficial la toate pretențiile la tron, a servit în armata mexicană și în final a devenit profesor la Universitatea Georgetown.

Vărul său Salvador s-a mutat în 1867 la Paris, la recomandarea mamei sale adoptive, apoi în Ungaria. A solicitat Împăratului Franz Joseph să îi ofere o rentă viageră pentru titlul său de moștenitor al tronului din Mexic.

Solicitarea sa a fost aprobată. S-a căsătorit cu fiica unui baron din Ungaria și s-au mutat în Veneția. A devenit prieten apropiat al ducelui de Madrid și a murit de apendicită în 1895 la Ajjacio, pe insula Corsica.

Văduvă

Carlota a trăit ca văduvă tot restul vieții și nu s-a mai întors niciodată în Mexic. Ea a decedat la 19 ianuarie 1927, la vârsta de 87 de ani și a fost înmormântată în cripta regală a catedralei din Laeken.

La înmormântare, ea avea încă titlurile de împărateasă a Mexicului, arhiducesă și prințesă de Austria, prințesă regală de Ungaria, Bohemia și Croația, prințesă de Belgia, prințesă de Saxe-Coburg-Gotha și ducesă de Saxonia.

Parteneri