Evenimentul Istoric > Articole online > Descoperiri miraculoase într-o ascunzătoare imensă, în Egipt (VIDEO)
Articole online

Descoperiri miraculoase într-o ascunzătoare imensă, în Egipt (VIDEO)

Un număr de 30 de sarcofage din lemn datând din urmă cu 3.000 de ani au fost descoperite într-o imensă ascunzătoare, în necropola El-Assasif,  pe malul vestic al Nilului, în fosta cetate antică de la Teba, potrivit CNN.  Un oraş situat în sudul ţării şi devenit azi Luxor.

Într-un comunicat al Ministerului Antichităţilor se arată că gravurile şi coloritul sunt intacte pe sarcofage. Acestea au fost grăsite repartizate pe două niveluri într-un mormânt mare, exact aşa cum vechii egipteni le-au lăsat.

Roland Enmarch, specialist în egiptologie la Universitatea din Liverpool, a declarat pentru Daily Mail că în sarcofage se află, probabil, preoţi, subalterni şi soţiile lor, scrie lepoint.fr.  

„La vremea aceea, preoţii erau la comandă, ei conduceau sudul Egiptului. Exista cu siguranţă un faraon în nord, dar această regiune era condusă de preoţi”, a precizat acesta.

Acestea sunt cele mai recente descoperiri în Luxor. Două depozite cu mumii regale au fost anterior descoperite în oraș, unul în 1881, în Deir al-Bahari, altul, în interiorul mormântului regelui Amenhotep al II-lea, în 1898.

Mostafa Waziri, șeful Consiliului Suprem pentru Antichități Egiptene, a spus în conferința de presă care a anunţat evenimentul că aceste 30 de sarcofage conțin mumii ale unor preoți, preotese și copii din timpul celei de-a 22-a dinastii, respectiv secolul al 10-lea î.e.n, acum aproximativ 3.000 de ani.

Lucrările arheologice la acest sit au început în urmă cu două luni și au scos la iveală mai multe morminte și comoara de la El-Asasif.

Cele mai multe dintre mormintele din necropola Asasif, aflată în apropiere de Valea Regilor, datează din timpul Perioadei Târzii a Egiptului Antic (664 î.e.n. – 332 î.e.n.).

Cu toate acestea, necropola găzduieşte şi morminte care datează din prima parte a celei de-a 18-a dinastii egiptene (1550 î.e.n. – 1292 î.e.n.) din Noul Regat Egiptean, în care au domnit faraoni celebri, precum Amosis I, Tutmes al III-lea, Amenhotep al III-lea, Akhenaton şi Tutankhamon.

Săptămâna trecută, Ministerul pentru Antichităţi a anunţat că arheologii egipteni au descoperit o străveche „zonă industrială” pe malul stâng al complexului funerar de la Luxor.

Acea arie industrială conţinea clădiri pentru depozitarea şi curăţarea ustensilelor funerare, dar şi numeroase obiecte din ceramică datând din timpul celei de-a 18-a dinastii egiptene, a dezvăluit acelaşi minister.

Oficialitățile egiptene au anunțat în ultimele luni descoperirea mai multor comori antice în speranța revigorării turismului, una dintre principalele surse de venituri.

Industria a fost afectată grav de la revoltele împotriva dictatorului Hosni Mubarak, din 2011.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola