A studiat științele naturii, limbile și teologia, probabil la Napoli.
În timpul șederii lui d’Anania la Napoli, a publicat cea mai faimoasă lucrare a sa, L’Universale fabbrica del Mondo, ovvero Cosmografia (1573), o lucrare geografică care constă dintr-o prefață și patru volume care oferă o imagine a cunoștințelor geografice din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
A doua ediție a fost publicată la Veneția în 1576, în care d’Anania a completat geografia, cu date de istorie și antropologie, precum și religioase.
Cel mai lung volum din cele patru tratate este primul, dedicat Europei, unde vorbește despre regiuni din Irlanda, Anglia, Scoția, Portugalia, Spania, Franța și Elveția, Olanda, Germania, Danemarca, Italia, Slavonia, Bosnia, Albania, Bulgaria, România, Grecia, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Ucraina și zona arctică.
Celelalte trei tratate acoperă Asia, Africa și Indiile de Vest.
Iată pasajul despre Transilvania:
Transilvania, mai întâi numită Dacia, a fost vestită datorită regelui Decebal; astăzi poartă acest nume din cauza mulțimii de păduri care fiind ramificări ale Pădurii Hercinice, o înconjoară din toată părțile; seamănă și ca poziție și ca mărime cu Toscana, este peste măsură de bogată în argint și în orice alt metal.
În minele sale apar adesea, ca un lucru vrednic de mirare, niște spiriduși dintre aceia care se numesc silfi pământești și de jos, care – în timp ce se prefac că ajută pe lucrători, ba cu râsete, ba cu cuvinte, și se arată chiar că învârtesc roțile, țin funiile, scurg apa și fac slujbe de acest fel, – își îndeplinesc (deși aceasta nu se vede de loc) gândul lor cel rău, năruind printr-o dreaptă judecată a lui Dumnezeu minele unde pier înăbușiți nenorociții muncitori; și mai sunt și alții (căci sunt demoni de mai multe feluri, – după cum afirmă cei învățați – împreună cu mai marii lor) dar toți care se arată pe dinafară că dau ajutor, și nu fac niciun rău extrinsec, pe dinăuntru nu încetează să vatăme dacă nu sunt opriți neîncetat.
Și despre aceștia pretind unii scriitori, care greșesc însă, că aceștia și-ar aștepta mântuirea, dar ei sunt cu toții dușmanii lui Dumnezeu, cu voința de a face rău, cum spun teologii.
Această țară are trei feluri de locuitori, pe lângă unguri care sunt în fruntea treburilor și care domnesc ca stăpâni: secuii (Cecoli), românii (Valacchi) și sașii (Sassoni); primii doi văd de agricultură și de vite, ultimii duc o viață orășenească; dintre aceștia, cei mai buni luptători și mai viteji sunt ungurii, dar între ei e puțină dragoste, căci se deosebesc mult ca obiceiuri și grai, fiecare dintre ei servindu-se de al său; dar toți în general sunt criticați pentru cruzimea lor și pentru unele obiceiuri tătărăști.
Acolo se află orașele Baia Mare (Bagna), Bistrița (Bestritia), Cluj (Colozoar) și Turda (Torda) și acolo se obișnuiește între soț și soție vinovați de adulter, să-și taie capul unul altuia înaintea judecății; și mai apoi Oradea (Varadino), Alba Iulia (Alba Giulia), Sebeșul Săsesc (Sansebes) și Sibiul (Sibinio), capitala lor unde șade principele lor (!) pe care aceștia îl numesc voievod (Vaiuoda).
Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române, vol. IV, București, 1972 (pe Dacoromanica).
