Pe 8 iulie guvernul ungar părăsea Budapesta, amenințată de armata rusă, iar cu cabinetul lui Kossuth a părăsit capitala Ungariei și redactorul „răspunzător” deputatul Sigismund Pop, împreună cu ceilalți deputați români aleși în Parlamentul maghiar în iunie 1848. Parlamentul revoluționar al lui Kossuth s-a refugiat la Seghedin, unde după trei săptămîni a fost desființat. În Seghedin însă nu exista nicio tipografie cu caractere chirilice, așa că „Democrațiea” n-a mai putut să apară.
Dacă primul număr se află în arhiva Curții de la Viena, singurul izvor despre al doilea număr este Nicolae Bălcescu, care, într-o scrisoare către Ghica din 4 iulie 1849 spune: „Îți trimit No.2 din foaiea Democrațiea, unde este un document al guvernului pentru Românii din Transilvania”. Astfel e sigur că au ieșit două numere „cu tipariu lui Vasilie Kozma” și cu „redactorele respundiatoriu Sigismund Pop”, deși se anunțase că va apărea în fiecare duminică și joi, ca o continuarea a „Amiculu poporului”, care apăruse în Pesta până în toamna anului 1848.
Pornită cu tendința de a sprijini revoluția maghiară, ea își înscrisese sub titlu formula consacrată a acelor timpuri „Libertate, egalitate, frațietate”, iar Sigismund Pop scrisese în articolul de fond: „Această foie va fi neatârnătorită, va eși după voința și simțirile nostre și nicio o împrejurare nu ne va putea îndupleca, altfeliu să lucrăm… Mai ale fiind noi Români, înaintea ochilor ne-a sta totdeauna și mai cu seamă a vorbi în interesul României…căci scopul nostru numai înflorirea națiunii este”.
Însă, „Democrațiea” nu era chiar așa de independentă, fiind întemeiată pe banii guvernului maghiar. Într-un articol „despre guvernul țierii” se lăudau miniștrii, dar autorul nu pierdea ocazia de a înjura „aristocrația puturoasă” din Ardeal, care a împiedicat încheierea păcii cu Românii. Cititndu-l, prim-ministrul Szemere a trimis foaia lui Kossuth cu observația: „Anexez aici gazeta românească a guvernului. În primul număr se scrie următorul articol. Te rog citește-l. Poate fi asta gazetă pentru popor, gazetă a guvernului?”. Deci, premierul era nemulțumit de tonul articolului, mai ales că gazeta se chema că era a guvernului.
De fapt, Sigismund Pop sprijinea din convingere politica de împăcare cu Ungurii, dar ca și colegii săi Români din Parlament îi găsea scuză lui Kossuth în problema românească, influența magnaților din Transilvania.
La redactarea gazetei a luat parte si Bălcescu, care a inspirat nota naționalistă din coloanele „Democrației”. „Aici s-a început o foaie română”, spune el într-o scrisoare din 22 iunie, „n-am vrut să mă dau de față ca redactor, dar voi căuta a o influența mult și fără asta, cum și a scrie câte o dată”. Acum se înțelege mai bine de ce nu-i plăcea lui Szemere.
Iată cum relata „Democrațiea” înfrângerea colonelui Kemeny de către moții lui Iancu:
„Cu o parte a taberei lui Iancu iară s-a întâmplat o bătaie în 9 lunei acesteia pela 5 ore dimineața, precum avem știri officiale erau 4000 de Români, dintre carii 100 au rămas pe câmpul bătăliei. Pâncă când o! soarte!”.
Sursa: Silviu Dragomir, Democrațiea – 24 iunie și 1 iulie 1849, 1928
