Una dintre figurile marcante în Partidul Muncitoresc Român (redenumit PCR din 1965), Alexandru Bârlădeanu, a dezvăluit într-un interviu acordat cu doi ani înainte de a muri care a fost relaţia sa cu Nicolae Ceauşescu, dar şi felul în care viitorul dictator se înţelegea cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, fostul lider comunist al României între 1947 şi 1965, anul morţii sale.
Astfel, conform celor declarate de Alexandru Bârlădeanu în interviul realizat de Eugen Preda şi Mariana Conovici în 1995 (n.r. – păstrat în Arhiva de istorie orală – Rador.), Dej îl simpatiza pe Ceauşescu, dar îi cunoaştea foarte bine limitele şi nu se ferea să glumească pe seama lor de faţă cu alte nume de prim-plan din partid.
Alexandru Bârlădeanu a ocupat funcții importante în ierarhia partidului. Desigur, ascensiunea lui n-ar fi fost atât de spectaculoasă fără sprijinul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care aprecia activitatea acestuia din CAER (n.r. – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc a fost creat la inițiativa URSS în 1949 ca organizație economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al OECE; CAER a fost răspunsul la Planul Marshall şi avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic). Aşa a devenit Bârlădeanu membru al Comitetului Central, membru supleant al Biroului Politic și membru al Consiliului Executiv. Având.
Nu aceeaşi relaţie a avut-o cel născut în 1911 la Comrat (Republica Moldova) cu familia Ceauşescu. Bârlădeanu ştia că Nicolae Ceauşescu era o figură într-o continuă ascensiune, dar primul contact cu cel care urma să preia puterea în 1965 nu a fost deloc unul care să genereze o amintire plăcută. Din contră! Totul a culminat cu finalul anului 1968, când după un conflict cu Elena Ceaușescu, Alexandru Bârlădeanu a demisionat din toate funcțiile deținute. Spre finalul Epocii de Aur, în martie 1989, Bârlădeanu a făcut parte din grupul care a redactat „Scrisoarea celor șase”.
Alexandru Bârlădeanu, în dreapta imaginii
„Drumurile noastre, ale lui Ceauşescu şi ale mele, s-au încrucişat destul de târziu! La sfârșitul anului 1946 am fost numit secretar cu probleme de comerţ exterior la Ministerul Economiei Naţionale, condus de Dej. Pe Ceauşescu nu l-am cunoscut pentru că el lucra pe linia UTC, iar în anii ‘50 a lucrat în armată.
Deci nu aveam niciun fel de posibilitate să ne întâlnim în muncă. E adevărat, treptat am auzit de el, că din tinereţe, cât a stat la Doftana, a fost un fel de copil alintat al deţinuţilor politici. Era foarte tânăr atunci şi toţi îl socoteau un fel de băieţel al lor. Am auzit că s-a purtat demn la interogatoriile poliţieneşti, că-l simpatiza Ana Pauker, iar Gheorghiu Dej ţinea la el.
Toate astea le-am auzit fragmentat, întâmplător şi nu le-am dat atenţie! Prima dată când m-am întâlnit cu el pe probleme de muncă a fost la nu ştiu care alegeri de deputaţi, în care am avut o neînţelegere cu dânsul. De-a lungul anilor, eu am candidat la deputăţie în mai multe județe: la Baia, la Fălticeni, la Râmnicu Sărat, la Iaşi, la Constanţa.
Şi, la un moment dat, Ceauşescu mi-a propus să nu mai fiu la Constanţa, să fiu în altă parte. Am protestat: «Nu sunt un peregrinator, nu mă obişnuiesc într-un loc şi deja mă mutaţi în altul! Nu! Nu plec din Constanţa!» Am ameninţat că nu mai candidez deloc. În fine, a cedat! Asta a fost prima mea întâlnire cu Ceauşescu. Nu mi-a făcut o impresie bună. Mi-a creat părerea că el nu vroia să lase oamenii să se aşeze într-un loc, să capete legături cu oamenii de-acolo. Căuta ca oamenii să fie fără bază, fără un suport în populaţia locală.
Treptat, după ’56, după ce-am fost ales în Comitetul Central, mi s-a întâmplat să mă întâlnesc pe mai multe probleme cu el, mai ales că în acea vreme începuse să conducă agricultura. Intrase în Biroul Politic și se ocupa de organizatoric. Aşa că, vrând-nevrând, erau momente când trebuia să ne întâlnim. În aceste momente mi-a făcut impresia de om isteţ, deşi incult şi foarte repezit şi neechilibrat.
Nu aveam o părere prea bună despre el, deşi, în acel moment, ştiam că Gheorghiu Dej ţine la dânsul. La un moment dat, când Chişinevschi şi Miron Constantinescu au încercat pe baza raportului lui Hruşciov asupra cultului personalităţii să aplice acelaşi lucru şi împotriva lui Gheorghiu-Dej, în discuţiile de la Biroul Politic Ceauşescu a avut o atitudine fermă în apărarea lui Gheorghiu Dej.
De unde ştiu acest lucru ? La un moment dat, am fost chemat la Gheorghiu-Dej pentru o problemă de muncă şi Gheorghiu-Dej, în loc să discute cu mine problema pentru care fusesem chemat, a început să-mi povestească ce-a spus Chişinevschi, ce-a spus Miron şi cât de documentat şi pregătit le-a răspuns Ceauşescu! Era clar că Dej ţinea la Ceauşescu şi-i era oarecum recunoscător pentru poziţia lui.
La un moment dat, nu ţin minte anul, să fi fost ’58, ’59, eram la Gheorghiu-Dej acasă, împreună cu Gaston Marin (președintele CSP), pentru o problemă economică. Intră însoţitorul lui Gheorghiu-Dej şi spune: «Tovarăşul Ceauşescu vrea să vină la dv.!» «Să vină!» Intră Ceauşescu, îmbrăcat semistalinist, cu tunică, cu cizme şi spune că în nu ştiu ce sat din judeţul Galaţi s-au răsculat ţăranii în legătură cu colectivizarea.
L-am văzut pentru prima oară pe Dej înfuriindu-se îngrozitor, ridicându-se în picioare şi spunând : «Proştilor! Dobitocilor! Nu v-am spus să nu vă grăbiţi acolo? Acum du-te, ia-l pe Drăghici! Duceţi-vă şi liniştiţi acolo lucrurile!» M-a frapat tonul lui Dej care, de obicei era un ton ponderat – chiar dacă era dur, era extrem de ponderat – această izbucnire împotriva lui Ceauşescu.
(…) Știam despre aceste neînţelegeri dintre Dej și Ceaușescu (pe problema colectivizării). Ştiam atitudinea lui Dej. Izbucnirea lui faţă de Ceauşescu a fost un moment când am constatat că Dej nu mai avea acea părere pe care o ştiam eu despre Ceauşescu.
Eu am fost ales în Biroul Politic la sfârşitul lui ’62 sau începutul lui ’63. Şi-am fost ales numai pentru lupta pe care am dus-o în CAER. Pentru că Biroul Politic era alcătuit – în afara lui Voitec care reprezenta social-democraţia – aproape exclusiv din ilegalişti care au stat la închisoare. Marea majoritate au stat chiar cu Dej. Şi, dintr-o dată, a pătruns unu’ care nici n-a stat cu ei în închisoare, nu era nici cunoscut şi era venit din URSS (din ’46). Era o surpriză ! Chiar şi pentru mine a fost o surpriză.
Dar Dej a vrut să marcheze că poziţia pe care am luat-o (în CAER) era poziţia corectă a partidului şi ca o recunoaştere a meritelor mele m-au cooptat atunci în Biroul Politic, ca membru supleant. Deci, eu eram şi tânăr şi în Biroul Politic, oarecum fără drepturile pe care le aveau ceilalţi.
Dar, am putut să observ din partea lui Dej de atitudinea de zeflemea, îl lua oarecum în batjocură pe Ceauşescu, dar nu pe probleme mari, pe fleacuri. «Nicule, spune Novotni!» «Novoni.» «Nu, mă, spune No-vot-ni!» «Novoni!» «Spune Vietnam!» «Vienam!» Nu pe chestii mari. Dar, vedeam că Dej îşi cam bate joc. Cam astea erau relaţiile în Biroul Politic dintre Ceauşescu şi Dej”, se arată în interviul păstrat în Arhiva de istorie orală – Rador.
Fototeca online a comunismului românesc – Cota 684/1966
explicaţie foto: Alexandru Bârlădeanu a primit grupul de industriaşi şi oameni de afaceri americani (25-X-1966)
Fototeca online a comunismului românesc – Cota 35/1966
explicaţie foto: Nicolae Ceauşescu la recepţia dată la Snagov, în cinstea zilei de 1 Mai 1966
