Controlul Partidului Comunist Român
Această modalitate prin care partidul își exercita controlul, a făcut ca femeile să fie „premiate” pentru capacitățile lor reproducătoare. Chiar și așa, au existat medici care și-au riscat libertatea, pentru a salva viețile victimelor acestui decret.
Astfel, din cauza acestui decret, multe femei din România au suferit reale traume. Unele au încercat pe cât posibil să scape de posibilitatea unei sarcini, altele care rămâneau însărcinate, ajungeau să moară pe mesele de operație, din cauza faptului că medicii, conform legii, nu aveau voie să le ajute. Dacă legea era încălcată, atât medicul, cât și pacientul erau trimiși direct în închisoare.
Conform datelor înregistrate oficial, peste 10.000 de femei au murit în timpul avorturilor ilegale. Multe decese erau consemnate ca fiind septicemie sau insuficiență renală, deoarece metodele pseudo-medicale folosite, aduceau adesea complicații.
În această perioadă, au apărut “decrețeii”. Unii dintre aceștia au avut norocul de a-și construi o viață frumoasă, alții s-au născut cu handicap sau cu diferite boli. Părinții care nu aveau posibilitatea de a-i crește, îi lăsau în orfelinate, unde majoritatea au murit din cauza tratamentelor oferite.
Decretul care a schimbat zeci de mii de vieți
DECRET Nr. 770 din 1 octombrie 1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii
EMITENT |
CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA |
Publicat în BULETINUL OFICIAL NR. 60 din 1 octombrie 1966
Având în vedere ca întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecinţe asupra sănătăţii femeii şi aduce mari prejudicii natalitatii şi sporului natural al populaţiei. Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1 Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.
Articolul 2 În mod cu totul excepţional întreruperea cursului sarcinii va fi autorizata potrivit prevederilor art. 5, în cazurile în care:a) sarcina pune viaţa femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc;b) unul din părinţi suferă de o boala grava, care se transmite ereditar, sau care determina malformatiuni congenitale grave;c) femeia însărcinată prezintă invaliditati grave fizice, psihice sau senzoriale;d) femeia este în vîrsta de peste 45 de ani;e) femeia a născut patru copii şi îi are în îngrijire;f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.
Articolul 3 Întreruperea în cazurile prevăzute la art. 2 se poate efectua în primele trei luni ale sarcinii.În caz excepţional, cînd se constata o stare patologica grava care pune în pericol viaţa femeii întreruperea cursului sarcinii se poate face pînă la şase luni.
Articolul 4 Întreruperea cursului sarcinii se efectuează, în cazurile prevăzute de art. 2 şi 3, de medici obstetricieni-ginecologi, în unităţi sanitare de specialitate.
Articolul 5 Autorizarea întreruperii cursului sarcinii se da de către o comisie medicală raionala sau oraseneasca instituită în acest scop prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional sau al oraşelor Bucureşti şi Constanta.
Articolul 6 În cazuri de extrema urgenta medicală, cînd întreruperea cursului sarcinii trebuie imediat efectuată, medicul are obligaţia ca înainte de intervenţie, sau cînd nu este posibil, în cel mult 24 ore de la aceasta sa anunţe în scris pe procuror, care urmează a constata, pe baza avizului medicului legist şi a oricăror alte date, dacă intervenţia pentru întreruperea cursului sarcinii a fost necesară.
Articolul 7 Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiţii decît cele prevăzute în acest decret constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal.
Articolul 8 Prezentul decret intră în vigoare la 30 zile de la publicare. În acelaşi termen, ministrul sănătăţii şi prevederilor sociale va emite instrucţiuni de aplicare a acestui decret. Pe data intrării în vigoare a prezentului decret, Decretul nr. 463 pentru încuviinţarea intreruperilor de sarcina, publicat în Buletinul Oficial nr. 26 din 30 septembrie 1957, se abroga.