Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Decizia crucială care i-a transformat Doamnei de Fier porecla în renume
Articole online

Decizia crucială care i-a transformat Doamnei de Fier porecla în renume

Când junta militară din Argentina a invadat în aprilie 1982 Insulele Falkland (Malvine), o colonie britanică, viitorul politic al lui Margaret Thatcher era nesigur.

Prima femeie prim-ministru din istoria Marii Britanii se confrunta cu critici aspre la adresa cabinetului său și cu o pierdere rapidă de popularitate din cauza politicilor interne.

Tăieri severe ale cheltuielilor bugetare, un declin al industriei manufacturiere și o rată mare a șomajului indicau o posibilă demitere a premierului.

„Se părea că doamna care declarase că nu acceptă ocolișurile va trebui să facă o cotitură importantă, să pună capăt politicilor economice deflaționiste și să pompeze din nou bani în economie”, spune Victor Bailey, fost profesor de istorie contemporană britanică la Universitatea din Kansas, citat de History.

„Și-a salvat pielea politică”

„Războiul Insulelor Falkland i-a salvat pielea politică. Și-a putut arăta toată voința de neîmblânzit într-o cauză cu o limpezime morală: salvarea locuitorilor Insulelor Falkland și a turmelor lor de argentinienii dezlănțuiți.”

Decizia lui Thatcher de a intra în război pentru a recupera insulele a fost în dezacord cu mai mulți parlamentari conservatori și consilieri apropiați, dar și cu președintele Statelor Unite, Ronald Reagan, aliatul său extern cel mai fidel.

Reagan făcuse apel la negocieri de pace și se oferise să medieze conflictul.

„Când ești în război, nu poți să lași dificultățile să-ți domine gândurile: trebuie să te înarmezi cu o voință de fier pentru a le depăși”, scrie Thatcher în memoriile sale din 1993, „Downing Streets Years”.

„Și, oricum, care era alternativa? Ca un dictator mărunt să stăpânească peste supușii reginei și să câștige prin fraudă și violență? Nu cât eram eu prim-ministru.”

Sub conducerea lui Thatcher, pe 5 aprilie 1982, guvernul britanic a trimis o flotă puternică la o distanță de 1.300 de kilometri de casă în Atlanticul de Sud pentru a înfrunta forțele navale argentiniene și a pregăti un asalt amfibiu asupra insulelor.

Flota britanică era alcătuită din 38 de nave de război, 77 de nave auxiliare și 11.000 de soldați.

A făcut ce nu făcea Churchill

„Trebuie să recucerim Insulele Falkland pentru Marea Britanie și pentru persoanele care trăiesc aici și care au sânge britanic”, a declarat Thatcher într-un interviu din 5 aprilie 1982 la ITN.

Conflictul a durat 74 de zile și s-a încheiat cu capitularea Argentinei pe 14 iunie 1982. În final, în conflict au pierit 649 de militari argentinieni, 255 de militari britanici și trei locuitori ai insulelor.

Potrivit lui Bailey, Thatcher „a făcut ceea ce Winston Churchill avea prostul obicei să nu facă, adică preda comanda generală șefilor militari și nu se amesteca în deciziile lor strategice”.

Replica sa rapidă în confictul din Atlanticul de Sud și victoria fulgerătoare au dus la o creștere spectaculoasă a popularității sale și la realegerea sa în 1983.

Mandatul său de premier a durat până în 1990, devenind astfel premierul britanic cel mai longeviv din secolul XX.

„Era decisivă, determinată, eficiență”, spune istoricul Chris Collins de la Margaret Thatcher Foundation.

„Doamna de Fier” nu mai era o vorbă goală

„Nu a existat nici cea mai mică umbră de îndoială în reacțiile sale publice, și era destul de tăioasă și în privat. Vom recuceri insulele. Nu cred că orice alt lider britanic din acea perioadă ar fi putut trata lucrurile cu atâta claritate.”

Evenimentele războiului i-au dat dreptate, comentează Collins.

„Dacă războiul ar fi fost pierdut, sau dacă s-ar fi soldat cu un rezultat încâlcit sau ambiguu, acest lucru ar fi distrus-o. Însă o victorie decisivă și rapidă era esențială cu adevărat din punctul său de vedere.”

Victoria a dovedit că supranumele de „Doamna de Fier” era perfect meritat.

„Înainte de Falkland, era mai mult o glumă, o expresie”, spune Collins. „După aceea, a căpătat o semnificație cât se poate de reală. Era considerată extrem de dură și plină de resurse, cineva cu care nu trebuie să te pui dacă ești înțelept.”

„Sunt convins că i-a plăcut acest lucru”, mai spune Collins. „În zilele noastre, se întâmplă destul de rar ca politicienii să aibă de gestionat un conflict internațional – ultimul, pentru Anglia, a fost Suezul, în 1956. Acest lucru i-a oferit lui Thatcher o scenă pe care să se desfășoare… Într-un anumit fel, acest conflict a ridicat-o de la statutul de politician național la cel de femeie de stat internațională. Ca primă femeie prim-ministru a Marii Britanii, succesul său a avut o contribuție importantă ca ideea de femeie lider să devină acceptabilă.”

Opinia publică, spune și Bailey, a considerat că Thatcher „a restaurat cuvântul Mare din Marea Britanie; a ridicat încrederea națiunii. Încă mai eram capabili să navigăm până la capătul lumii și să obținem o victorie militară.”

Registration

Aici iti poti reseta parola