De la Dinastia Xia la tov. Xi: Cum își rescrie China comunistă istoria transformând-o în Mit Propagandistic

 

După un model brevetat de toate statele totalitare, China își reinventează istoria pe măsură ce o șterge.

Această chestiune a originilor s-a pus și în alte momente ale istorie Chinei?

N.I. – În secolul al XVIII-lea, iezuiții europeni au dus o politică oarecum asemănătoare, punându-și problema celor mai vechi civilizații. Unii considerau că este Egiptul, alții, China.

A.C. – Din anii 1950, arheologia chineză este o disciplină științifică în serviciul unui program politic: există o legătură strânsă între arheologie și naționalism. Nu este o singularitate chineză, deoarece ne amintim că Germania nazistă a acționat în același mod.

În cursul dvs. la Collège de France, afirmați că termenul chinez „wenming” (civilizație) este acum omniprezent în retorica și propaganda oficiale ale Partidului. De ce este folosirea acestui termen atât de importantă pentru liderii chinezi?

A.C. – Apariția termenului „wenming” printre cele „12 valori cardinale ale socialismului”, adoptată odată cu al XVIII-lea congres din noiembrie 2012, este vizibilă peste tot, pe stradă, la restaurante, școli, spitale sau aiurea.

Această recurență permanentă m-a intrigat. După Revoluția Culturală (1966-1976), perioadă în care China a distrus tot ce mai putea distruge din vechea sa cultură, ea scoate acum civilizația în prim-plan, pentru a înlocui ce a distrus cu minuțiozitate.

Or, acest concept… este o invenție japoneză din perioada Meiji (1868-1912!).

După cum se știe, japonezii au reluat vechi termeni din vocabularul antic chinez, pe care i-au recombinat în felul lor pentru a traduce concepte occidentale precum „filosofia”, „religia” sau „civilizația”.

Iar China a repreluat „la cheie” aceste concepte. „Wenming” – scriindu-se în „kanji” – caractere japoneze împrumutate de la chinezi – nimeni nu și-a amintit originea acestui termen. Încât s-a ajuns că istoria oficială spune că este vorba de o expresie care își are originea în antichitatea chineză. Ceea ce este fals. În contextul antic, aceasta descrie ceva rafinat și luminos, fără nici o legătură cu definiția europeană a cuvântului „civilizație”.

Noțiunea de civilizație nu exista mai înainte în China?

A.C. – China, care se spune Zhong Hua în chineză, este considerată drept CIVILIZAȚIA. Și tot ce este în afara Zhong Hua, tot ce este periferic, sunt „ceilalți”.

Cursul dvs. de la Collège de France are titlul „(Mai) Este China o civilizație”? De ce o astfel de întrebare?

A.C. – Ridic această întrebare cumva provocatoare deoarece discursul oficial chinez se complace să evoce măreția civilizației chineze, încercând să facă uitate toate violențele regimului maoist. Fie că este vorba de evenimentele Revoluției Culturale sau de cele din Piața Tien An Men (1989) sau de campania împotriva „deviaționismului de dreapta” (1950-1960), în care mii de oameni au murit în lagăre.

Paradoxul pe care îl denunț este că China se amăgește cu istoria sa în timp ce o șterge în mod conștient. Ea cultivă o amnezie și, în cel mai bun caz, o memorie extrem de selectivă.

Utilizarea constantă a referirii la „secolul umilirii” (XIX-XX), imediat după evenimentele din Tien An Men, în anii 1990, are exact scopul de a face uitat ce s-a petrecut acolo și mai înainte.

Reapariția bruscă a termenului „civilizație” nu este semnul unei renașteri, ci o tentativă de a face uitat un trecut care nu se poate uita. Odată cu căderea Zidului Berlinului (1989) și implozia Uniunii Sovietice ce a urmat, autoritățile chineze își vor fi zis că „perestroika” rusă nu este soluția potrivită. Prăbușirea URSS este cheia pentru a înțelege pirueta chineză.