De la Dinastia Xia la tov. Xi: Cum își rescrie China comunistă istoria transformând-o în Mit Propagandistic

 

După un model brevetat de toate statele totalitare, China își reinventează istoria pe măsură ce o șterge.

N.I. – Chinezii doresc cu orice preț să creeze o poveste și un discurs național care să demonstreze unitatea acestei națiuni, din frică față de diviziunile interne. Acest monolitism – pe care mulți dintre chinezi îl acceptă – folosește la cimentarea unității poporului, arătându-i că ceea ce se petrece în democrații nu este decât instabilitate și dezordine.

Toți chinezii sunt alimentați – pe rețelele sociale, prin cărți sau producții audio-vizuale, desene animate sau seriale TV – cu elogii aduse unei epoci de aur mitologice, rescrisă în permanență.

Acesta este motivul pentru care locurile patrimoniale, distruse mai ales în timpul Revoluției Culturale, au fost reconstruite la loc, din beton?

A.C. – Așa cum zicea Simon Leys (1935-2014), în momentul Revoluției Culturale nu mai rămăsese mare lucru de distrus. Astăzi, asistăm la o „Disneylandizare” a țării. În timp ce se reconstruiesc temple din beton, se reinventează o mitologie. Totul decurge bine, noile generații nu cunosc altceva. Ceea ce primează pentru chinezi, în special pentru majoritarii Han, este de a trăi într-o țară în pace și prosperitate.

N.I. – Să ne amintim că trupele naționaliste care au părăsit China continentală în 1949 pentru Taiwan au luat cu ele enorme cantități de opere de artă: bronzuri, picturi… Legitimitatea lor politică s-a bazat astfel pe trecut. Rarele obiecte de artă chineze mari, care nu au fost distruse, se găsesc în Taiwan.

Afirmați că trebuie să privim China luându-ne distanța necesară, pentru a-i înțelege viitorul, adăugând: „dacă există vreunul…” De ce?

A.C. – China este în opinia mea un fel de pachebot, care, dacă își continuă cursa lansată, se îndreaptă drept spre aisberg. Acest lucru va dura. Însă cred că toate țările care se revendică a fi mari civilizații, dar care nu mai sunt, nu mai pot dura multă vreme.

China „se ține” grație prosperității sale economice, a puterii sale militare și geopolitice. Însă, dacă privim dincolo de perdeaua de fum care ni se servește, observăm că își pierde creativitatea. Împiedicându-i pe oameni să gândească, întemnițându-i imediat ce ies din rând, împiedicându-i să scrie liber, ideile noi și novatoare nu mai apar. Puterea devine tehnocratică, „orwelliană”, deținând toate manetele, dar incapabilă să mai creeze. Cum să construiești o civilizație pe o astfel de fundație?

Nici o țară din lume nu și-a distrus patrimoniul așa cum a făcut-o China. Totul devine mitic. Trecutul este o epocă de aur, viitorul un science-fiction. Doar că în China mai sunt individualități care vor ști să deschidă breșe, atunci când va veni ziua potrivită.