De ce s-a alăturat Japonia Axei în Al II-lea Război Mondial

 

Japonia detesta Occidentul și totuși a acceptat să se alieze cu Germania și cu Italia, într-o tentativă disperată a celor trei de a ieși din izolare.

Japonia se apropiase de Germania și de Italia încă dinainte de începutul războiului, datorită aspirațiilor imperiale ale celor trei națiuni, ca și al disprețului pe care îl manifestau față de dreptul internațional.

În Europa, Germania nazistă făcea eforturi pentru a-și reconstrui o armată puternică și modernă, lucru interzis de Tratatul de la Versailles, și părăsise Liga Națiunilor încă din 1933.

Cât privește Italia lui Mussolini, aceasta invadase brutal Etiopia în 1935, ceea ce i-a atras sancțiuni din partea Ligii Națiunilor, soldate de asemenea cu părăsirea organizației în 1937.

În Asia, Japonia a avut un comportament similar: ocupase în 1931, Manciuria, care aparținea Chinei, fapt și el condamnat de Liga Națiunilor, pe care o părăsește în 1933.

Apropierea dintre Germania, Italia și Japonia a fost așadar una firească, între trei mari puteri izolate pe plan internațional, se arată într-un documentar realizat de istoricul Brian Gogarty pentru Quora.

Deși între cele trei exista la început o neîncredere reciprocă, apropierea dintre ele s-a produs încet-încet.

În noiembrie 1936, Germania și Japonia semnează Pactul anti-Komintern, la care va adera și Italia în anul următor.

Deși, în practică, Pactul nu însemna mare lucru, sprijinul moral primit din partea celor două puteri europene i-a încurajat pe japonezi să-și continue politica de anexare a altor teritorii din China.

Astfel, în 1937, ei declanșează o invazie la scare mare, ocupând Nankin și o parte importantă din litoral.

Pe 27 septembrie 1940, Japonia, Germania și Italia au semnat Pactul Tripartit, care prevedea constituirea unei alianțe defensive, pentru a se proteja de o eventuală declarație de război americană.

Documentul prevedea că dacă Statele Unite atacă una dintre puterile Axei, ele urmau să se confrunte și cu celelalte două membre.

Pactul l-a înfuriat pe Roosevelt, care a considerat că cele trei puteri plănuiau „să se unească într-un război total împotriva SUA”.

Nu era prima dată când japonezii își atrăgeau ostilitatea americanilor. Atrocitățile comise de ei în China și ocuparea Indochinei franceze în august 1940 iritaseră deja Washingtonul.

Ca represalii, Roosvelt a decis să suspende livrările de petrol către Japonia și să blocheze toate bunurile acestei țări.

Revenind la Pactul Tripartit, acesta nu reușise să înlăture total neîncrederea reciprocă dintre cele trei imperii. De exemplu, când ministrul nipon de Externe, Yosuke Matsuoka, a mers la Berlin în primăvara lui 1941, Hitler nu l-a informat despre planurile sale de a ataca URSS. Nu avea nici un gând să împartă prada cu Japonia, dorind mai degrabă să o încurajeze să atace coloniile britanice din Extremul Orient.

Neprevenit despre tensiunile crescute de pe frontul de Est, Matsuoka se întoarce acasă via Moscova, unde semnează un pact de neutralitate cu Stalin, care a rămas în vigoare până la invazia sovietică a Manciuriei la sfârșitul războiului.

Pe 7 decembrie 1941, Japonia a atacat Statele Unite la Pearl Harbor, de asemenea fără a informa Germania și Italia.

Pe 11 decembrie, Hitler și Mussolini au declarat la rândul lor război Statelor Unite, sperând de data aceasta să convingă Japonia să atace URSS, cu care începuseră să aibă dificultăți. Zadarnic, însă.

Marea problemă cu această alianță tripartită a fost că o susținere reciprocă pe plan militar și economic nu era efectiv posibilă, din cauză că Aliații controlau mările și oceanele, ceea ce îi împiedica să transporte trupe, arme și mărfuri din Europa în Asia și invers.

Până la urmă, membrele Axei au fost nevoite să se descurce singure. Cu ce rezultat, se cunoaște.