Când mareșalul Gheorghi Jukov, omul care a cucerit Berlinul, a murit în 1974, după ce în ultimii 15 ani trăise retras din viața publică, poetul exilat Josef Brodsky i-a închinat un poem cu titlul „La moartea lui Jukov”. Mareșalul era numit de Brodsky „acela care a pătruns cu curaj în capitale străine, în formație militară, dar s-a întors cu frică în propria țară”.
Afirmația poetului se bazează pe antipatia cu care Stalin a privit gloria lui Jukov, în care a văzut un potențial rival.
În 1946, Jukov a fost numit comandant al Zonei de ocupație sovietice din Germania, fiind și comandantul forțelor terestre sovietice. Mareșalul părea să aibă înaintea lui un viitor strălucit.
Totul s-a schimbat însă când Stalin l-a retras pe Jukov din toate posturile de conducere și l-a trimis în îndepărtata Odessa pentru a comanda un district militar local. Un surghiun umilitor pentru eroul de la Berlin.
Motivul exilului este o acuzație adusă de mareșalul Alexandr Novikov, șeful forțelor aeriene, care a afirmat că Jukov conspira împotriva lui Stalin. De fapt, Novikov fusese silit să semneze declarația sub tortură.
„Mi-au zdrobit moralul… Eram disperat… nopți nedormite… așa că am semnat ca să opresc tortura”, va mărturisi mai târziu Novikov, citat de Russia Beyond. Pe baza acestei declarații, Stalin l-a acuzat pe Jukov de „bonapartism” și l-a trimis în exil.
În realitate, Stalin dorea să scape de un potențial rival de care se temea. Jukov devenise extrem de popular în timpul războiului, astfel încât dictatorul avea toate motivele să îl considere un rival potențial.
Întrebat de ce Stalin a folosit o declarație falsă pentru a-l surghiuni, Jukov va spune mai târziu:
„Era invidios pe gloria mea. Și Beria i-a alimentat acest sentiment.”
Între 1946 și 1948, Jukov a fost însărcinat cu combaterea infracționalității din Odessa. Mareșalul nu a protestat față de această umilință, care îl transforma pe eroul de la Berlin în milițian.
În 1947, autoritățile locale anunțau că în regiune crima organizată a fost eradicată. Circulau zvonuri că Jukov ordonase executarea infractorilor pe loc, fără judecată.
În 1948, Stalin l-a trimis pe Jukov și mai departe de Moscova, numindu-l comandant al districtul militar din Sverdlovsk, la circa 1700 de kilometri de capitală.
În același an, a fost acuzat de furt în timpul cuceririi Berlinului și a fost nevoit să prezinte scuze: „Nu trebuia să adun aceste nimicuri nefolositoare și să le pun într-un depozit, presupunând că nu va avea nimeni nevoie de ele”.
Jukov a rămas la Sverdlovsk până în 1953, când Stalin a murit. Cu doar o lună înainte de moartea sa, Stalin ordonase ca Jukov să se întoarcă la Moscova. Mareșalul și-a închipuit că Stalin avea nevoie de experiența sa militară pentru a pregăti un eventual război cu Occidentul.
Oricare ar fi adevărul, Jukov a fost numit adjunct al ministrului Apărării și a jucat un rol important în politica sovietică ulterioară.
El este cel care l-a arestat pe Lavrenti Beria, unul dintr cei mai siniștri acoliți ai lui Stalin.
Jukov a condus personal arestarea lui Beria, cu ajutorul soldaților: „Am venit prin spate și am strigat «Scoală! Ești arestat» și i-am luat armele când s-a ridicat”, va scrie Jukov în memoriile sale.
Beria a fost ulterior executat, dar Jukov nu a participat și la acest act.
Asemenea lui Hrușciov, Jukov i-a fost fidel lui Stalin cât a trăit acesta, dar i-a denunțat ulterior cu mânie proletară crimele și brutalitatea.
Cât a lucrat în Ministerul Apărării, el a redeschis dosarele ofițerilor condamnați la moarte pe baza unor acuzații false în anii 1930. În mai multe rânduri, el i-a pedepsit pe generalii vinovați de aceste nedreptăți, concediindu-i.
Din acest motiv, crede istoricul Leonid Maximenkov, Hrușciov l-a forțat pe Jukov să se pensioneze. Urmașul lui Stalin știa prea bine câți oficiali, inclusiv unii aflați în posturi înalte, printre care el însuși, au fost implicați în crimele din anii 1930.
Hrușciov credea că epurările masive puteau pune în pericol sistemul sovietic însuși.
Jukov și-a petrecut restul vieții scriindu-și memoriile și acordând ocazional interviuri, majoritatea despre război, fără a pomeni despre intrigile care l-au trecut pe linie moartă.
