Pictorul Louis Jacques Mande Daguerre, s-a născut la 18 noiembrie 1787, la Cormeilles-en-Parisis. La vârsta de 13 ani, a devenit ajutorul unui arhitect, arătând un talent nativ la pictură şi desen.
Artist plastic, decorator de teatru, apoi pictor de decoruri, a executat decoruri remarcabile pentru Opera şi sala Aladin din Paris.
A devenit foarte cunoscut cu ocazia expunerii unor spectacole de dioramă împreună cu Charles Marie Bouton, în 1822, inventatorul acestui sistem, care consta în prezentarea unor tablouri de mari dimensiuni (22 x 14 m în cazul lor), alcătuit din diferite planuri, şi care, sub aspectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realităţii.
În 1829, Daguerre a intrat într-un parteneriat cu Joseph Nicéphone Niépce, care este creditat cu prima fotografie.
După moartea acestuia, Daguerre a continuat experimentele împreună cu fiul acestuia, Isidore.
În 1837, Daguerre a luat decizia de a face public procesul fotografic, care fusese îmbunătăţit.
După ce a încercat iniţial să vândă noua invenţie cu 200.000 de franci unor persoane particulare, în anul următor, ajutat fiind de fizicianul şi astronomul Francois Arago, secretar al Academiei de Ştiinţe din Franţa, a vândut secretele procesului către Academie.
Pe 7 ianuarie 1839, Academia a anunţat descoperirea daghereotipiei.
Deşi atât Isidore, cât şi Daguerre au primit rente viagere din partea guvernului francez, doar numele lui Daguerre a rămas asociat cu invenţia.
În acelaşi an, în luna august, Academia de Ştiinţe împreună cu cea de Arte au făcut publice instrucţiunile de realizare ale daghereotipiilor.
În următorii ani, noul proces a avut un succes extraordinar în întreaga Europă, fiind promovat în aproape toate ziarele din acea vreme.
Daguerre a fost făcut ofiţer în Legiunea de Onoare şi a început să călătorească intensiv pentru a-şi promova descoperirea.
Deşi daghereotipia nu a fost primul proces fotografic, succesul său s-a datorat viabilităţii sale comerciale.
Toate procesele anterioare necesitau timpi de expunere de ordinul orelor, comparativ cu 15-20 minute cerute de noul proces, în condiţii de iluminare puternică, iar calitatea daguerreotipiilor era mult superioară.
A murit la 10 iulie 1851.